Ciorbă ”de burtă” de POST. Rețeta mănăstirească

Suntem în Postul Paștelui, iar mulți creștini au renunțat în această perioadă la ouă, lactate și carne. Se consumă multe legume în acestă perioadă. Iar pentru această perioadă vă propunem o rețetă de ciorbă de burtă de post.
Alina Costache
11 mart. 2025, 11:17
Ciorbă ”de burtă” de POST. Rețeta mănăstirească

Postul Paștelui sau Postul Mare ține până pe 19 aprilie, fiind cel mai lung din an, cu o durată de șapte săptămâni, respectiv 48 de zile. În Postul Mare au loc doar două dezlegări la pește. Prima are loc pe data de 25 martie, de praznicul Bunei Vestiri, iar a doua, pe data de 13 aprilie 2025, cu prilejul sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim, de Florii.

În perioada de post, în ceea ce privește alimentele pe care le consumăm, trebuie să ne abținem de la a mânca produse „de dulce”, adică de origine animală.

Citește și: POSTUL PAȘTELUI 2025. Ce alimente se mânâncă și când e dezlegare la pește. Este cel mai greu post din an

 

Ce alimente poți consuma în postul Mare

Verdețuri – spanac, pătrunjel, urzici, ceapă verde, usturoi, salată verde, leurdă etc;

Legume – conopidă, varză, gulii, broccoli, morcovi, cartofi;

Leguminoase – fasole albă sau roșie, linte, mazăre, năut etc;

Cereale integrale – ovăz, orez brun, hrișcă, paste din grâu integral și secară, quinoa; Oleaginoase – nuci, migdale, alune, caju, semințe de dovleac și de floarea soarelui;

Fructe proaspete

Citește și: Cinci rețete de preparate delicioase pentru postul Paștelui. Se fac ușor și nu sunt scumpe

 

Ciorbă ”de burtă” de POST. Rețeta mănăstirească

În general, românii sunt mari iubitori de ciorbe. Sunt multe rețete de ciorbă de post, dar de data aceasta vă prezentă o rețetă de ciorbă ”de burtă” de post.

„Într-o cratiţă se pun la fiert în trei litri de apă ciupercile pleurotus tăiate felii subţiri. Într-un alt vas, fierbem trei morcovi, o bucată de ţelină, un păstârnac şi o ceapă, două-trei frunze de dafin şi câteva boabe de piper. Legumele se taie în bucăţi mici şi se adaugă în fiertura de ciuperci.

Totul se drege cu o cremă de smântână vegetală, preparată din caju pus la umflat peste noapte şi dat în blender împreună cu câteva bucăţi de gogoşar la oţet.

Se potriveşte de sare, se adaugă usturoi tocat mărunt, verdeaţă şi e gata de mâncat. Se poate acri cu puţină zeamă de lămâie.

Toţi care au mâncat din această ciorbă au fost impresionaţi de gust, multora nu le-a venit să creadă că este un preparat de post. Le dăm cu bucurie reţeta tuturor celor care vor să gătească acest preparat la ei acasă. Ţinem mult la lucrurile naturale, la produsele simple şi gustoase. Pe cât se poate, încercăm să facem lucruri de casă, facem tot felul de conserve, umplem borş, facem pâine de casă.

La ciorba de pleurotus ne place să punem alături o pâine mai specială, cu măsline sau cu ceapă, care este la fel de bine primită de toţi cei care ne calcă pragul”, spune părintele Alexie, fost stareț la Mănăstirea Bujoreni.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
El e jucătorul de la UTA a cărui soție a vrut să-și ia viața. În vară, a fost refuzat de FCSB! Exclusiv
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT