Ciprian Ciucu a subliniat că pornește de la premisa că relațiile dintre primărie și guvern trebuie să fie bazate pe colaborare, indiferent de apartenența politică a celor implicați.
„Plec de la premisa ca trebuie sa avem relatii corecte si bune. Natural mi-ar veni sa toc acest guvern, pentru ca este al altui partid, dar nu vreau sa incep eu un asfel de conflict.”, a spus edilul Capitalei.
Guvernul lui Luca Niculescu a fost învestit, marți, 20 octombrie, în plenul reunit al Parlamentului, cu 280 voturi „pentru” și 58 de voturi „împotrivă”. După rezultatul votului, noul premier a mulțumit Parlamentului pentru votul acordat, inclusiv partidelor PSD, PNL, USR și UDMR.
„Cu emoție și responsabilitate am primit acest vot, mulțumesc Parlamentului pentru încrederea acordată acestui guvern, mulțumesc PSD, PNL, USR, UDMR, reprezentanților minorităților și tuturor celorlalți parlamentari care au votat acest guvern, chiar daca au anunțat rezervele lor.
Ieșim din aproape 6 luni de criză, ne punem imediat pe treabă, chiar în această seară am organizat prima ședință de guvern, România nu mai poate aștepta. Vă promit că vom veni la întâlnirile cu Parlamentul des, atât eu cât și miniștrii din echipa pe care o reprezint.”, a spus Luca Niculescu.
Noul Executiv cuprinde 17 ministere, dintre care 11 sunt conduse de reprezentanți PSD, iar șase de independenți. În plus, Cabinetul include două funcții de ministru delegat. Printre numele noului Guvern se numără Marian Neacșu la Interne, Alexandru Nazare la Finanțe, Radu Marinescu la Justiție și Radu Oprea la Apărare.
Prim-ministru: Luca-Alexandru Niculescu – independent
Marian Neacșu – viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Interne
Ștefan-Ovidiu Popa – ministrul Transporturilor și Infrastructurii
Radu Marinescu – ministrul Justiției
Ștefan-Radu Oprea – ministrul Apărării Naționale
Daniel-Cătălin Zamfir – ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului
Florin-Ionuț Barbu – ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Natalia-Elena Intotero – ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor
Marcel-Alexandru Stoica – ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
Alexandru-Mihai Ghigiu – ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
Petre-Florin Manole – ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale
Alexandru-Florin Rogobete – ministrul Sănătății
Miniștrii independenți:
Alexandru Nazare – ministrul Finanțelor
Sebastian-Dănuț Neculăescu – ministrul Afacerilor Externe
Dumitru Chisăliță – ministrul Energiei
Valentin-Sorin Costreie – ministrul Educației și Cercetării
Ioana-Ruxandra-Victoria Ciocan – ministrul Culturii
Costinel-Bogdan Dumitru – ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială, independent
Sorin-Gabriel Ionescu – ministru delegat pentru Învățământ Preuniversitar, PSD