Clanul Bercea cere iertare judecătorilor pentru a scăpa de puşcărie

15 12. 2016, 15:22

Finul lui Mircea Băsescu se jură că nu şi-a şantajat naşul:

„Eu am avut multe discutii cu Mircea Băsescu, mă înţelegeam foarte bine cu el pentru că era naşul copilui, eu nu m-am dus să-l şantajez. Cum să-l şantajez pe fratele preşedintelui ţării?”, a declarat ginerele lui Bercea Mondial în faţa judecătorilor.

Procurorii însă au fost de altă părere.

Izaura Anghel îşi aminteşte, acum, că Mircea Băsescu a avut un comportament ciudat atunci când le-a promis că le returnează banii luaţi ca să-l elibereze pe Bercea Mondial din puşcărie.

„S-a schimbat ceva cand l-am văzut, era prima dată când mergea cu noi. Ne-a zis că cineva i-a lăsat banii la birou, am mers şi ni s-a făcut flagrant”, a declarat acesta. 

Romii au mers pe încredere în relaţia cu MIrcea Băsescu.

„Ne vorbea frumos, ne ajuta dacă aveam nevoie dar până la bani”, au povestit acestia. 

Singura speranţă a romilor e ca judecătorii să-i scape de condamnări, altfel toată lumea va intra la puşcărie.