Clienţii „creditelor doar cu buletinul” le vor accesa mai greu

Românii vor putea să ia mai greu credite cu buletinul de la instituţiile nebancare. Asta pentru că Banca Naţională va impune restricţii la soluţionarea împrumuturilor restante acordate de aceste instituţii. Prin urmare, şi criteriile de acordare vor fi mai dure.
Romania TV
28 mart. 2012, 20:03
Clienţii

Brokerii de credite spun că instituţiile de credit nebancare vor fi mai atente în alegerea clienţilor din cauza condiţiilor mai dure la restructurarea împrumuturilor restante. Principalii clienţi ai acestor instituţii financiare sunt cei care nu sunt agreaţi de bănci.

„La IFN-uri apelează de obicei clienţi care au avut probleme în trecut cu plata ratelor la alte împrumuturi la bănci. Vor putea accesa mai greu sau le va fi aproape imposibil să mai obţină un credit chiar şi de la IFN-uri”, a declarat Liviu Andrei, broker de credite.

Instituţiile Financiare nebancare acordă împrumuturi mult mai uşor în comparaţie cu băncile, fără să ceară garanţii sau multe acte. Companiile de leasing şi credite de consum aveau, la sfârşitul lunii ianuarie, restanţe de peste 1,9 miliarde de lei. Aproape toate au fost încadrate la capitolul pierderi.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Starul unei echipe de Champions League din Anglia, exclus din lot pentru mesaje deocheate date unei eleve de doar 15 ani!
Capital.ro
Pensionarii ar putea primi banii înapoi. CCR judecă taxa CASS aplicată pensiilor
Playtech.ro
Topul celor mai bune universități din România în 2026. Ministerul Educației a publicat clasamentul oficial
Adevarul
Escrocherie „made in Romania” în California: Cum foloseau trei bărbați o sticlă de ulei pentru a convinge vânzătorii că au motoarele distruse
wowbiz.ro
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu! Va reveni sau nu antrenorul pe banca tehnică: „O perioadă foarte dificilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Cristi Chivu, sfătuit să plece de la Inter Milano: ”Eu așa aș face!”. Ce echipă ar fi ideală pentru antrenorul român
MediaFlux
Curent electric gratuit pentru români. În ce intervale se oferă
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi