Clotilde Armand, ATAC la Firea: Ca membră în partidul condus de un condamnat penal, ştie ce înseamnă falsul electoral

Clotilde Armand, candidatul USB la Primăria Sectorului 1, i-a dat o replică destul de dură Gabrielei Firea, după ce aceasta din urmă i-a acuzat pe membrii Uniunii Salvaţi Bucureştiul că lansează "minciuni şi dezinformări".
Iulian Tudor
07 iun. 2016, 17:08
Clotilde Armand, ATAC la Firea: Ca membră în partidul condus de un condamnat penal, ştie ce înseamnă falsul electoral

„Doamna Gabriela Firea și PSD ne poartă de grijă. Ne acuză că folosim minciuni și dezinformări. Ca membră în partidul condus de un condamnat penal pentru falsificarea unor alegeri, doamna Firea știe desigur din proprie experiență ce înseamnă falsul electoral. Este ca un banc la Radio Erevan; doamna Firea are dreptate, numai că nu Nicușor Dan, ci Dragnea a încălcat legea”, a scris Clotilde Armand, pe Facebook.

Mai mult, Clotilde Armand îi explică Gabrielei Firea ce înseamnă „dezinformare”, reamintindu-i momentul de la alegerile prezidenţiale din 2014, când aceasta din urmă a transmis că „secţiile din diaspora sunt goale”.

„Că tot veni vorba despre dezinformare; vreau să-i reamintesc doamnei Firea că în timp ce 12.000 de români stăteau la coadă la Londra în 2014, ea a transmis că sunt „secţii goale în diaspora”. Doamna Firea, aveți demnitatea măcar acum să vă cereți scuze pentru că ați dezinformat fără scrupule poporul român? Vă cereți scuze pentru declarația șefului dvs, condamnatul penal Dragnea, care-i asemuiește pe românii din străinătate cu niște fantome? Pentru că singura fantomă pe care o cunosc este doctoratul lui Ponta, colegul dvs de partid”, a mai scris Clotilde Armand.

Aceasta a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă convocată în faţa Ateneului Român, că nu este decisă dacă va alege mandatul de consilier general sau pe cel de consilier local dacă rezultatul votului la Primăria Sectorului 1 nu îi va fi favorabil, transmite Mediafax. Ea a mai precizat că nu va abandona lupta politică alături de USB, dar că nu vizează un post de deputat sau senator.

Clotilde Armand, candidatul USB, a obţinut 28,7% din voturi, potrivit datelor provizorii BEC, comunicate luni, fiind depăşită de candidatul PSD, Daniel Tudorache, care a fost votat de 31,1% dintre alegători.

Exit-poll-urile şi primele date oficiale de la BEC, de duminică seara, au dat-o câştigătoare pe Clotilde Armand în sectorul 1.

CITEŞTE ŞI: Scandal după ALEGERILE LOCALE 2016. Nicuşor Dan cere renumărarea voturilor. Probleme la o secţie din sectorul 1

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Un nou top select în care numele lui Gică Hagi figurează în istoria Campionatelor Mondiale alături de Cristiano Ronaldo, Lionel Messi și Diego Maradona
Capital.ro
Elena Udrea face dezvăluiri despre Siegfried Mureșan. Fostul ministru: „Nu mă dezic de cei pe care i-am promovat”
Playtech.ro
Cât câștigă pe lună un antrenor de fitness, în 2026. Sumele, dezvăluite chiar de românii care lucrează în domeniu
Adevarul
Infractor prins după o urmărire spectaculoasă. Un șofer și-a oferit mașina polițistului: „Urcați în spate!”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Turiștilor le e frică să intre în mare. Cum arată rana produsă de peștele-iepure
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?