Cluj: Expoziţie cu obiecte dacice digitizate, dechisă la Muzeul de Istorie a Transilvaniei

O expoziție unică în România, la care pot fi văzute sute de obiecte și artefacte dacice în formă digitizată, dar și monumente, temple și case ale acestei civilizații, va fi deschisă la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT) din Cluj-Napoca.
Alina Costache
21 iul. 2016, 14:25
Cluj: Expoziţie cu obiecte dacice digitizate, dechisă la Muzeul de Istorie a Transilvaniei

Expoziția a fost creată în urma unui proiect derulat împreună cu Universitatea Tehnică din Cluj, care a oferit suportul tehnic și informatic, iar finanțarea, de peste un milion de euro, a fost asigurată printr-un grant EEA — așa numitele fonduri norvegiene.

„În momentul de față avem 500 de obiecte digitizate care reprezintă diverse aspecte cotidiene din viața dacilor, din antichitate. Așadar avem unelte, scule, vase ceramice și așa mai departe. În afară de aceste obiecte am mai reconstituit digital câteva monumente, case dacice, temple, care vor fi disponibile publicului larg prin intermediul sitului proiectului unde avem o bază de de date care, în afara faptului că îți permite să vizualizezi obiectul 3D, permite să îl vezi și în realitate virtuală, în zona de stereografie, utilizând Google Cardboard sau ceva similar”, a declarat joi, într-o conferință de presă, Călin Neamțu, conferențiar UTCN și manager de proiect.

În urma acestui proiect au fost amenajate două spații expoziționale, care au fost dotate cu tehnică de înaltă performanță, prin care vizitatorii au acces la o lume virtuală în care pot vedea și manipula varianta digitală a unor obiecte antice care altfel nu le-ar fi accesibile. Cele două spații expoziționale au fost dotate cu aparatură multimedia hi-tech, de urmărire a corpului uman, astfel că vizitatorul poate naviga într-un mediu virtual, iar obiectele pot fi rotite cu ajutorul mișcării mâinilor, dar și cu un sistem de proiecție 3D sau table-touch.

Directorul MNIT, Carmen Ciongradi, a explicat la rândul său că această schimbare de perspectivă în activitatea muzeală este neapărat necesară pentru a atrage publicul.

„Este vorba despre o expoziție de anvergură, unică în România, care folosește cele mai moderne concepte muzeografice — prezentarea digitală și reconstituirea 3D a 500 de artefacte din munții Orăștiei. Scopul proiectului a fost publicitatea în rândul publicului a patrimoniului nostru UNESCO. Față de un concept clasic de expunere avem aici table-touch-uri unde copiii se pot juca și pot reconstitui artefacte dacice, sub forma unui joc. Avem și cinci plasme, este vorba de reconstituirea digital nu doar a artefactelor ci și a monumentelor. Practic de acum înainte va fi singurul mod de a atrage lume spre muzee”, a spus Ciongradi.

MNIT este muzeul care deține cel mai mare tezaur de piese dacice din România, iar în această expoziție pot fi văzute și obiecte celebre, cum ar fi Scutul de la Piatra Roșie, vase unice în România, piese de orfevrărie, dar și celebra matriță de bronz descoperită în Munții Orăștiei.

Potrivit profesorului Gelu Florea, de la universitatea Babeș-Bolyai, care este responsabil științific al cercetărilor din Munții Orăștiei, matrița este o piesă excepțională prin frumusețea ei.

Este de fapt o unealtă, în pofida splendorii ei. Această unealtă, cu imaginile în negativ, care se aflau pe ea, se realizau ornamente din metal prețios sau din tablă din aliaj de bronz. Se făceau tot felul de aplici pentru harnașamente, costume, pentru mobilier, poate chiar aplicații pentru veselă metalică. Ea conține vreo 70 de modele de animale — reale și fantastice, inclusiv animale exotice — hipopotami, rinoceri. Deci un fel de bestiar antic, utilizat pentru împodobirea unor piese de foarte mare preț. Aici se află în varianta ei digitizată, s-a lucrat foarte mult, cu scanner de mare precizie”, a explicat Gelu Florea, care a precizat că piesa, în varianta sa originală, se poate vedea la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva.

Prin proiectul derulat de cele două muzee, din Cluj și Deva, și UTCN, s-au mai achiziționat și câteva scannere — două cu laser, de înaltă performanță, pentru fiecare muzeu, precum și unul cu laser terestru, pentru monumente. Această tehnologie va veni în ajutorul specialiștilor, în munca lor viitoare.

De asemenea, artefactele digitizate vor folosi și la alcătuirea unei baze de date, în vederea integrării lor pe platforma Europeana, o imensă bază de date istorice. Proiectul a fost început în martie 2015 și se va încheia în luna august. Expoziția va fi deschisă, la MNIT, săptămâna viitoare.

După expoziția ‘Sarmisegetuza — 3D’, dechisă în primăvară, aceasta este a doua expoziție digitală, care are ca temă arheologia antică și care prezintă publicului, prin intermediul realității virtuale, artefacte și monumente de pe teritoriul României, vechi de mii de ani.

DailyBusiness
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
Spynews
Valentin de la Mireasa o acuză pe Alina că nu îl îngrijește pe copilul lor: ”Mi-ai zis că te duci la agățat”
Fanatik.ro
Cât timp au la dispoziție românii din străinătate să vină în țară, în caz de război sau alt scenariu dificil. Legea apărării a fost promulgată
Capital.ro
Ilegal pentru cei care stau la bloc. Proprietarii nu pot face asta, nici măcar în propriul apartament. Se cere acordul asociației
Playtech.ro
Cum întrerupi asigurarea RCA – înainte era imposibil să suspenzi valabilitatea, dar s-a schimbat legea
Adevarul
Ce se află sub gheața celei mai mari insule din lume. Pământul le-a ascuns aici dintr-un motiv anume
wowbiz.ro
Scene cutremurătoare la înmormântarea lui Gabriel, tânărul de 25 de ani mort în spitalul din Buzău! Au apărut după ce a fost condus la groapă și toată lumea a rămas înmărmurită. Toți au scos telefoanele să filmeze
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Veronica si Dorobațu sunt câștigătorii „Casa iubirii” sezonul patru. Primele declarații după ce au intrat in posesia marelui premiu
iamsport.ro
De ce Mario Iorgulescu nu a luat niciodată legătura personal cu familia tânărului ucis în accidentul din 2019: ”E genul de persoană răzbunătoare”
MediaFlux
Vestea zilei pentru toți pensionarii! Ce se întâmplă cu recalcularea pensiilor
stirilekanald.ro
Femeie împușcată de 7 ori în fața copilului ei de 1 an! Doi indivizi mascați au intrat în locuință și au atacat-o fără milă! De necrezut ce a urmat
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend