CM 2014: Poveştile MONDIALELOR (II). Brazilia în stare de şoc şi Miracolul de la Berna

În 1950, după o pauză de 12 ani, Campionatul Mondial de Fotbal se relua cu ediţia a 4-a, unde Germania nu avea voie să participe, din cauză că angrenase întreaga lume într-un război cu consecinţe devastatoare. Şase naţiuni europene au trecut Oceanul spre a-şi măsura forţele cu Brazilia, o ţară care trăia şi respira pentru fotbal. Pe nimeni n-a surprins că gazdele au ajuns să joace finala, ba chiar ar fi avut un şoc dacă n-ar fi câştigat trofeul.

Totuşi, ceva n-a mers cum a trebuit pentru cariocas în acel 16 iulie 1950, în finala Brazilia – Uruguay, iar povestea va rămâne scrisă pentru totdeauna în istoria fotbalului. 210.000 de spectatori umpluseră stadionul Maracana şi începuseră deja să celebreze titlul mondial, mai ales că Friaça a deschis scorul în minutul 47. După 20 de minute a urmat însă egalarea, reuşita lui Schiaffino, iar Alcides Ghiggia a făcut 2-1 pentru Uruguay, în minutul 79, aruncând Maracana în cea mai sinistră linişte din istoria fotbalului. Însuşi preşedintele de atunci al FIFA, Jules Rimet, întemeietorul Cupei Mondiale, avea să povestească: „M-am trezit singur, cu cupa în braţe şi fără să ştiu ce să fac. Într-un târziu l-am descoperit pe căpitanul uruguayan, Obdulio Varela, şi i-am înmânat-o aproape pe ascuns. I-am strâns mâna fără să scot o vorbă„. În buzunar, Jules Rimet avea scris discursul în onoarea campioanei Brazilia.

Niciunul dintre brazilienii care au fost atunci în teren nu a mai fost chemat vreodată la naţională, iar Federaţia a decis schimbarea culorilor echipamentului de joc, considerându-le ghinioniste. Pe atunci, Brazilia avea tricouri albe cu guler albastru şi pantaloni albi. Noile culori au dăinuit până astăzi, binecunoscutele tricouri galbene cu guler alb şi pantalonii albaştri. După finala de pe Maracana a fost găsit şi un vinovat principal, care a plătit toată viaţa pentru această înfrângere. El a fost portarul Braziliei, Moacyr Barbosa, găsit vinovat de primirea golului al doilea. Ura faţă de el a mers atât de departe încât după 43 de ani, în 1993, în timpul preliminariilor CM 1994, când a mers la cantonamentul naţionalei Braziliei, pentru a-i încuraja pe jucători, nu a fost lăsat să intre. Cu lacrimi în ochi, bătrânul de 72 de ani avea să spună: „În Brazilia, pedeapsa maximă pentru crimă este de 30 de ani. Sunt 43 de ani de când eu plătesc pentru o crimă pe care nu am comis-o„.

Citeşte şi CM 2014: Poveştile MONDIALELOR (I). Fotbalul de dinainte de Război: intrigă, fascism şi inocenţă

MIRACOLUL DE LA BERNA

Pentru al cincilea Campionat Mondial fotbalul s-a mutat în Elveţia, în 1954. Şi acest turneu a avut o mare favorită, Ungaria, care şi-a spulberat toţi adversari, dar la fel ca Brazilia, cu patru ani în urmă, a clacat în finală. De alfel, finala CM 1954, Ungaria – Germania, este cunoscută drept „Miracolul de la Berna”, maghiarii conducând cu 2-0, dar pierzând cu 2-3. Cele două reprezentative s-au mai întâlnit şi în faza grupelor, iar în acest context nu este de neglijat scorul de atunci, 8-3 pentru Ungaria!

La Berna, în finală, Helmuth Rahn a marcat golul victoriei nemţilor, în minutul 84, iar poporul german simţea că are din nou dreptul la existenţă, după ce cu patru ani în urmă naţionalei i se interzisese participarea la CM din Brazilia.

Meciul a fost subiectul unui film german cu același nume, iar golul anunţat cu o pasiune sud-americană de cel mai popular comentator din Germania, Herbert Zimmerman, un vibrant Tooooooooooooooorrrrrrr, a răsunat 25 de ani mai târziu şi pe coloana sonoră a filmului Căsnicia Mariei Braun, a lui Fassbinder.