CNAS va verifica eventuale neconcordanţe sau probleme în eliberarea formularelor de decontare a serviciilor medicale în străinătate

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) urmează să elaboreze o serie de proceduri pentru a putea verifica dacă există neconcordanţe sau probleme cu privire la eliberarea formularelor S2/E112 de decontare a serviciilor medicale în străinătate care nu pot fi rezolvate în ţară, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Daniel Osmanovici.
Alina Costache
14 aug. 2018, 13:56
CNAS va verifica eventuale neconcordanţe sau probleme în eliberarea formularelor de decontare a serviciilor medicale în străinătate

„Medicul este cel care întocmeşte documentaţia, documentaţia respectivă ajunge la CNAS şi vede dacă este completă şi corectă. (…) Este datoria medicului care întocmeşte documentaţia şi până la urmă este şi responsabilitatea lui în momentul în care face documentaţia să decidă dacă se poate rezolva sau nu cazul în România. (…) Este evident faptul că vor fi pornite nişte controale. Numai că atunci când vrei să faci un control şi controlul vrei să nu fie superficial, este normal să pui la punct proceduri. Procedurile respective trebuie să fie în concordanţă cu anumite libertăţi pe care le are fiecare şi care nu trebuie să fie încălcate. (…) În momentul de faţă, CNAS pune la punct o serie de proceduri pe baza cărora să se poată desfăşura controale pentru a descoperi neconcordanţele sau eventualele probleme apărute în eliberarea formularelor S2/E112”, a afirmat purtătorul de cuvânt.

El a spus că spitalelor şi centrelor universitare li se recomandă să facă investiţii în personal şi echipamente pentru ca tot mai mulţi pacienţi români să se trateze în ţară, şi nu în străinătate.

Potrivit CNAS, în anul 2017 au fost emise de către casele de asigurări de sănătate 732 de formulare S2/E112, dintre care pentru copii 464. Totodată, în perioada ianuarie – iunie 2018 au fost emise 305 formulare de acest fel.

Afecţiunile pentru care au fost eliberate formularele S2/E112 în anul 2017 sunt: boli ale sistemului circulator – 237, afecţiuni oncologice – 169, afecţiuni pediatrice – 107, ortopedice – 68, boli ale sistemului digestiv – 36, afecţiuni neurologice – 31, oftalmologice – 21, boli ale sistemului reproducător – 15, boli ale aparatului respirator – 10, boli ale rinichiului şi tractului urinar – 8, boli ale urechii, nasului, gurii şi gâtului – 8, afecţiuni hematologice – 7, recuperare – 7, afecţiuni dermatologice – 4, caz Colectiv – 2, boli endocrine de nutriţie şi metabolism – 1, naştere – 1.

Situaţia formularelor S2/E112 emise de casele de asigurări de sănătate pe fiecare stat membru UE/SEE/Confederaţia Elveţiană în anul 2017 este: Germania – 319, Italia – 187, Franţa – 84, Austria – 82, Ungaria – 21, Belgia – 12, Olanda – 7, Marea Britanie – 7, Elveţia – 6, Irlanda – 3, Cehia, Grecia, Polonia, Spania – câte unul

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT