CNSAS a încheiat procedura de deconspirare pentru cinci informatori ai fostei Securităţi

Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a finalizat, în ședința de joi, procedura de deconspirare pentru cinci informatori ai fostei poliții politice.
Romania TV
18 mai 2017, 13:56
CNSAS a încheiat procedura de deconspirare pentru cinci informatori ai fostei Securităţi

„A fost încheiată procedura de deconspirare pentru un număr de cinci surse, identitatea reală a acestora urmând a fi comunicată la solicitarea persoanelor subiect al unor dosare de urmărire informativă, potrivit prevederilor art. 1 alin. 7 din OUG nr. 24/ 2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008”, se precizează într-un comunicat al CNSAS.

În cadrul aceleiași ședințe, au fost infirmate notele de constatare și s-a dispus eliberarea unor adeverințe din care să rezulte că 13 persoane verificate, dintre care 12 aleși locali, nu au avut calitatea de lucrător sau de colaborator al Securității.

De asemenea, Colegiul CNSAS a acreditat trei persoane în calitate de cercetători externi, ca urmare a analizării cererilor de acreditare și a documentelor cuprinzând tematicile de studiu aferente.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Îi paște o nouă sancțiune?! Steagul Ținutului Secuiesc, în tribune la Csikszereda – FCSB. Cum a fost mascat pe transmisia TV. Foto
Capital.ro
Permis 2026. Reguli privind preschimbarea, reînnoirea și valabilitatea. În ce situații nu mai poți păstra documentul românesc
Playtech.ro
Ce fac dacă vecinul refuză să plătească jumătate din gard?. Sfatul unui avocat, paşi de urmat pentru rezolvarea problemei
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Fostul jucător din SuperLigă nu vrea să meargă la Insula Iubirii: ”Tu ai văzut câte cupluri s-au despărțit?”
MediaFlux
Un nou program de finanțare pentru români. Se pun în joc milioane de euro
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România