Cod roşu de ploi şi vijelii în Europa! Ţările în care va ploua cu găleata

Meteorologii au emis două avertizări cod roșu și cod portocaliu de vijelii și ploi care sunt valabile în multe țări din Europa.
Alina Costache
09 iun. 2022, 18:16
Cod roşu de ploi şi vijelii în Europa! Ţările în care va ploua cu găleata

Cod roşu de ploi şi vijelii în Europa! Sunt anunţate averse în sudul Bulgariei, unde vor prognozate precipitații de peste 100 de litri pe metrul pătrat.

Mai mult, meteorologii au emis și un Cod portocaliu de ploi în Bulgaria, Grecia, Italia, Polonia, Cehia.

Cod roşu de ploi şi vijelii în Europa! Vreme rea, anunţată şi în România

Meteorologii au emis, joi, o avertizare de vreme rea pentru 17 județe din țară. Potrivit ANM, cantităţile de apă vor depăşi 20 – 30 l/mp şi izolat 40 l/m.

Codul galben a intrat în vigoare azi la ora 12.00 și este valabil până în această seară la ora 21.00.

Perioade cu instabilitate atmosferică accentuată vor fi înregistrate în Crișana, Maramureș, local în Transilvania, Banat și la munte. Se vor manifesta descărcări electrice, ploi torențiale și intensificări ale vântului.

Citeşte şi: Cod galben de furtuni, ANM anunţă din nou fenomene extreme. Harta zonelor vizate

Vremea se încălzeşte semnificativ după 10 iunie, cu temperaturi de până la 34 de grade Celsius, avem previziuni ANM pe provincii istorice.

PROGNOZA METEO  MUNTENIA

Valorile termice, îndeosebi cele maxime, vor avea tendința de creştere până în jurul datei de 16 iunie. Astfel, mediile valorilor diurne vor creşte de la 26…28 de grade, spre 34 de grade. Spre sfârşitul intervalului, valorile maxime vor scădea uşor până la medii de 32 de grade. Mediile temperaturilor minime vor avea uşoare variaţii pe tot parcursul intervalului, cu tendinţă de creştere de la valori de 14 grade, până la 17…18 grade. Vor fi condiţii pentru manifestări de instabilitate atmosferică pe întreg intervalul de anticipaţie, dar probabilitatea pentru averse ce vor avea şi caracter torenţial şi izolat cantităţi mai importante de apă va fi ridicată în zilele de 10 şi 11 iunie.

PROGNOZA METEO MOLDOVA
Valorile termice diurne vor avea uşoare variaţii pâna în data de 11 iunie, iar media acestora va fi de 27…28 de grade. După data de 11 iunie, vremea se va încălzi, iar în jurul datei de 16 iunie, media regională va fi de 32 de grade. După această dată, va exista din nou tendinţa de scădere a valorilor termice maxime spre medii de 29…30 de grade. Temperaturile nocturne vor avea tendinţa de creştere uşoară pe tot parcursul intervalului, de la medii de 13…14 grade, spre medii de 17 grade. Pe aproape tot parcursul intervalului vor fi condiţii pentru manifestări de instabilitate atmosferică, dar în zilele de 10 şi 11 iunie şi spre sfârşitul intervalului, probabilitatea pentru averse torenţiale şi cantităţi importante de apă va fi ridicată, anunţă ANM.

OLTENIA
Valorile termice, îndeosebi cele maxime, vor avea tendinţa de creştere până în jurul datei de 16 iunie. Astfel, mediile valorilor diurne vor creşte de la 27…28 de grade, spre 33…34 de grade. Spre sfârşitul intervalului, valorile maxime vor scădea uşor până la medii de 32 de grade. Mediile temperaturilor nocturne vor varia uşor pe tot parcursul intervalului, cu tendinţă de creştere de la valori de 14…15 grade, până la 17…18 grade. Vor fi condiţii pentru manifestări de instabilitate amosferică pe întreg intervalul de anticipaţie, dar probabilitatea pentru averse ce vor avea şi caracter torenţial şi izolat cantităţi mai importante de apă va fi ridicată în zilele de 9 şi 10 iunie.

TRANSILVANIA
Valorile termice diurne vor avea uşoare variaţii pâna în data de 10 iunie, iar media acestora va fi de 25…26 de grade. După data de 10 iunie, vremea se va încălzi, iar în jurul datei de 16 iunie, media regională va fi de 30…31 de grade. După această dată, va exista din nou tendinţa de scădere a valorilor termice maxime spre medii de 28 de grade. Temperaturile nocturne vor avea uşoare oscilaţii pe tot parcursul intervalului, iar media acestora va fi de 11…14 grade. Pe aproape tot parcursul intervalului vor fi condiţii pentru manifestări de instabilitate atmosferică. În perioada 9-11 iunie şi după data de 16 iunie probabilitatea pentru averse torenţiale şi cantităţi mai importante de apă va fi ridicată.

PROGNOZA METEO BANAT
Valorile termice diurne vor marca o scădere până în data de 10 iunie, de la medii de 29 de grade, spre medii de 26 de grade. După data de 10 iunie, vremea se va încălzi semnificativ, iar în jurul datei de 16 iunie, media regională va fi de 33 de grade. După această dată, va exista din nou tendinţa de scădere a valorilor termice maxime spre medii de 30 de grade. Variaţiile temperaturilor nocturne vor fi nesemnificative pe tot parcursul intervalului, iar media acestora va fi de 15…17 grade. Condiţii pentru manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe aproape tot parcursul intervalului de anticipaţie, dar în perioada 8-10 iunie vor fi averse posibil torenţiale şi cantităţi mai importante de apă.

CRIŞANA
Temperaturile maxime vor marca o scădere uşoară până în data de 10 iunie, de la medii de 28 de grade, spre medii de 26 de grade. După data de 10 iunie, vremea se va încălzi, iar în jurul datei de 16 iunie, media regională va fi de 32 de grade. După această dată, va exista din nou tendinţa de scădere a valorilor termice diurne spre medii de 29…30 de grade. Temperaturile minime vor avea uşoare variaţii pe tot parcursul intervalului, iar media acestora va fi de 14…16 grade. Pe aproape tot parcursul intervalului vor fi condiţii pentru manifestări de instabilitate atmosferică. În perioada 8-10 iunie şi după data de 16 iunie probabilitatea pentru averse torenţiale şi cantităţi mai importante de apă va fi în creştere.

MARAMUREŞ

Până în data de 10 iunie, variaţiile termice diurne nu vor fi semnificative, iar media maximelor va fi de 26…28 de grade. Apoi, pană în data de 16 iunie, maximele termice vor fi în creştere până la valori, în medie, de 30…31 de grade. După această dată, va exista din nou tendinţa de scădere a valorilor termice maxime, spre medii de 28 de grade. Temperaturile nocturne vor avea uşoare oscilaţii pe tot parcursul intervalului, cu o tendinţă de creştere uşoară, iar media acestora va fi de 12…15 grade. Pe aproape tot parcursul intervalului vor fi condiţii pentru manifestări de instabilitate atmosferică, însă în zilele de 9 şi 10 iunie şi după data de 15 iunie, probabilitatea pentru averse torenţiale şi cantităţi mai importante de apă va fi ridicată.

Citeşte şi: Locul din România în care bărbații au până la 4 neveste. Câți bani trebuie să scoată din buzunar

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
Florinel Coman la FCSB?! Patronul a recunoscut că l-a sunat acum în cantonamentul naționalei! Exclusiv
Capital.ro
Ministrul Transporturilor anunță deschiderea a 200 km de autostradă în 2026. Ce se întâmplă cu navigația pe Dunăre și răcirea centralei de la Cernavodă
Playtech.ro
O nouă minivacanță se apropie pentru elevi și angajați. Câte zile libere vor avea românii de Ziua Națională
Adevarul
Razie în centrul Moscovei. Sute de tineri au fost luați din parc, duși la secție și presați să semneze contracte cu Armata
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
MediaFlux
Dispar sute de localități din România! Anunț oficial de la cel mai înalt nivel
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT