Codul Muncii ar urma să fie modificat. Cine sunt angajaţii care primesc spor de 25% la salariu în vremuri de austeritate

Blocul Naţional Sindical anunţă că propune, prin reprezentanţii săi în Consiliul Economic şi Social, un aviz favorabil cu amendamente pentru propunerea legislativă care vizează modificarea Codului Muncii.
Filip Stan
14 oct. 2025, 18:32
Codul Muncii ar urma să fie modificat. Cine sunt angajaţii care primesc spor de 25% la salariu în vremuri de austeritate

Codul Muncii 2025. Proiectul anunţat de BNS prevede, între altele, ca programul de lucru să nu mai fie decis unilateral de angajator, ci negociat colectiv, sindicaliştii propun ca şi norma de muncă să fie stabilită de comun acord.

Propunerea întăreşte dialogul social şi echilibrul în relaţiile de muncă, prin stabilirea de comun acord a elementelor esenţiale ce ţin de organizarea timpului de lucru, munca de noapte, planificarea concediilor şi elaborarea regulamentului intern. BNS propune completări importante la propunerea legislativă tocmai pentru ca aceasta să reflecte pe deplin principiile unui parteneriat social real şi să prevină abuzurile la nivelul relaţiilor de muncă”, se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de BNS.

Premierul Bolojan vrea să îngheţe pensiile şi salariile în 2026. Reacţia PSD: „Este de neacceptat!”

Principalele modificări aduse Codului Muncii, prevăzute în proiectul de lege, se referă la revizuirea condiţiilor pentru munca de noapte, fie prin acordarea unui spor la salariu de 25% sau reducerea programul de lucru pe timpul nopţii; planificarea concediilor de odihnă de comun acord între angajat şi angajator; modificarea modului de stabilire a programului de lucru: să nu mai fie decis unilateral de angajator, ci negociat colectiv.

Codul Muncii 2025. BNS propune și ca norma de muncă să fie stabilită de comun acord cu salariații

La rândul său, BNS a formulat propuneri, între care introducerea unei prevederi similare şi pentru norma de muncă (art. 132), stabilită de comun acord cu salariaţii sau cu organizaţia sindicală îndreptăţită să negocieze contractul colectiv de muncă.

”Această modificare ar evita situaţiile în care norma este modificată ulterior, iar salariatul este obligat să presteze un volum mai mare de muncă în acelaşi program. O simplă consultare nu este suficientă; este necesar un acord real”, afirmă reprezentanţii sindicatelor.

De asemenea, BNS propune corelarea prevederilor din proiect cu Legea dialogului social nr. 367/2022, prin înlocuirea termenului ”sindicat” cu formularea ”organizaţia sindicală îndreptăţită să negocieze contractul colectiv de muncă”.

Se schimbă legea, veşti bune pentru angajaţii care fac ture de noapte: spor de 25% sau program de muncă redus

Se schimbă legea, veşti bune pentru angajaţii care fac ture de noapte: spor de 25% sau program de muncă redus

 

 

Aceasta asigură o reprezentare corectă, bazată pe criteriul reprezentativităţii şi permite ca, acolo unde e cazul, federaţia afiliată să reprezinte salariaţii la nivel de unitate.

O altă propunere se referă la menţinerea principiului potrivit căruia angajatorul nu poate modifica unilateral elementele esenţiale ale raportului de muncă (program, repartizare, normă, concedii, regulament intern), acestea fiind stabilite doar prin acord sau negociere colectivă.

 

DOCUMENT Schimbări în planificarea concediilor și revizuirea sporului de noapte. Cum se schimbă Codul Muncii 2025

Codul Muncii 2025. „Decizia este motivată de impactul negativ pe care munca de noapte îl are asupra sănătății fizice și mentale a salariaților. Nu poate angajatorul să impună un singur tip de beneficii. În multe state europene, compensația financiară directă este norma, recunoscând în mod concret riscurile la care se supun acești angajați. Prin uniformizarea modalității de compensare, cadrul legal devine mai clar și mai transparent, iar angajaţii primesc o compensație justă și echitabilă pentru efortul și riscul asumat”, se arată în expunerea de motive.

Codul Muncii 2025. Angajaţii care fac ture de noapte pot opta între două tipuri de beneficii:

a) fie de program de lucru redus cu o oră față de durata normală a zilei de muncă, pentru zilele în care efectuează cel puțin 3 ore de muncă de noapte, fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază;

b) fie de un spor pentru munca prestată în timpul nopții de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru.

17L111FS

Ce prevede Codul Muncii  pentru angajaşţii care lucrează noapte Art. 125. [definitia legala si durata muncii de noapte]

(1) Munca prestata intre orele 22,00-6,00 este considerata munca de noapte.
(2) Salariatul de noapte reprezinta, dupa caz:
a) salariatul care efectueaza munca de noapte cel putin 3 ore din timpul sau zilnic de lucru;
b) salariatul care efectueaza munca de noapte in proportie de cel putin 30% din timpul sau lunar de lucru.
(3) Durata normala a timpului de lucru, pentru salariatul de noapte, nu va depasi o medie de 8 ore pe zi, calculata pe o perioada de referinta de maximum 3 luni calendaristice, cu respectarea prevederilor legale cu privire la repausul saptamanal.
(4) Durata normala a timpului de lucru pentru salariatii de noapte a caror activitate se desfasoara in conditii speciale sau deosebite de munca nu va depasi 8 ore pe parcursul oricarei perioade de 24 de ore decat in cazul in care majorarea acestei durate este prevazuta in contractul colectiv de munca aplicabil si numai in situatia in care o astfel de prevedere nu contravine unor prevederi exprese stabilite in contractul colectiv de munca incheiat la nivel superior.
(5) In situatia prevazuta la alin. (4), angajatorul este obligat sa acorde perioade de repaus compensatorii echivalente sau compensare in bani a orelor de noapte lucrate peste durata de 8 ore.
(6) Angajatorul care, in mod frecvent, utilizeaza munca de noapte este obligat sa informeze despre aceasta inspectoratul teritorial de munca.

 

Concediul de odihnă a devenit un lux pentru români: De ce o treime dintre angajați nu reușesc să-și ia toate zilele libere la care au dreptul?

DailyBusiness
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
Spynews
Valentin de la Mireasa o acuză pe Alina că nu îl îngrijește pe copilul lor: ”Mi-ai zis că te duci la agățat”
Fanatik.ro
Pleacă Zeljko Kopic de la Dinamo? Andrei Nicolescu a spus totul în direct: „Noi avem discuția asta de 6-9 luni”
Capital.ro
Stagiu militar obligatoriu în România? Radu Miruță: Tocmai s-a încheiat discuţia. Decizie pentru românii cu vârste între 18 și 35 de ani
Playtech.ro
Câți kilometri de autostrăzi și drumuri expres se vor inaugura în România în 2026
Adevarul
Macron insistă să negocieze cu Putin. Cum ar trebui decriptat la București planul Franței: „E liderul de care Europa avea nevoie”
wowbiz.ro
Medicii au făcut anunțul despre Sofia Vicoveanca, după ce artista a suferit un infarct! Ce se întâmplă cu ea în aceste momente?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veronica si Dorobațu sunt câștigătorii „Casa iubirii” sezonul patru. Primele declarații după ce au intrat in posesia marelui premiu
iamsport.ro
Un jucător și-a forțat plecarea din SuperLiga! Dezvăluiri uluitoare: ”Nu mai vin, vreau neapărat să mă transfer”
MediaFlux
Primele imagini cu Șerban Huidu la volan de când și-a luat iar permisul! Cârcotașul conduce un „Merțan” și fumează trabucuri FOTO și VIDEO PAPARAZZI
stirilekanald.ro
Mama lui Sergiu Țârnă, sfâșiată de durere după moartea tânărului. Mesajul dureros transmis polițistului criminal: ”Mi-au rupt sufletul”
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend