Codul roșu de caniculă se extinde. România se topește la umbră. Capitala intră sub cod portocaliu

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică și mai multe avertizări de cod galben, portocaliu și roșu de caniculă, valabile în perioada 4 august, ora 10:00 – 8 august, ora 10:00. Marți, miercuri și joi (4, 5 și 6 august) valul de căldură va fi persistent și se va intensfica în toate regiunile, iar vineri (7 august) va diminua ca intensitate și se va restrânge către jumătatea de sud a teritoriului. Va fi caniculă și disconfort termic accentuat pe arii relativ extinse.
Oana Anghel
04 aug. 2026, 12:14
Codul roșu de caniculă se extinde. România se topește la umbră. Capitala intră sub cod portocaliu

Temperaturile maxime se vor situa între 29 și 31 de grade Celsius pe litoral și vor ajunge până la 40-41 de grade Celsius în Banat și Crișana. Nopțile vor fi tropicale în cea mai mare parte a țării, cu temperaturi minime cuprinse între 20 și 26 de grade Celsius.

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică marți (4 august) și miercuri (5 august) îndeosebi în zona Carpaților Orientali, joi în cea mai mare parte a zonei montane, iar vineri în jumătatea de nord a teritoriului și pe arii restrânse în rest. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină. Mai ales în intervale scurte de timp (1…3 ore) cantitățile de apă vor fi de 10…25 l/mp.

Cod galben de caniculă în Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei și a Olteniei, estul și sud-estul Transilvaniei

Interval de valabilitate: 04 august, ora 10 – 05 august, ora 10

Fenomene vizate: val de căldură persistent, temperaturi deosebit de ridicate, local caniculă, disconfort termic ridicat, noapte tropicală

Marți (4 august), valul de căldură se va extinde și se va intensifica în Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei și a Olteniei, precum și în estul și sud-estul Transilvaniei. Se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate, pe arii extinse va fi caniculă, disconfort termic ridicat și indice temperatură-umezeală (ITU) care va atinge pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 31…32 de grade pe litoral și în estul Transilvaniei și 37…38 de grade în Oltenia și sud-vestul Munteniei. Pe alocuri noaptea va fi tropicală, cu minime de 20…24 de grade, cele mai ridicate urmând a se înregistra pe litoral.

Citeste si Prăpăd după codul roşu de caniculă. Furtună violentă cu vijelii şi căderi masive de grindină

Cod portocaliu în Maramureș, sudul Banatului, cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-estul Moldovei, sud-vestul Olteniei

Interval de valabilitate: 04 august, ora 10 – 05 august, ora 10

Fenomene vizate: val de căldură persistent și intens, caniculă, disconfort termic accentuat și noapte tropicală

Marți (4 august) valul de căldură se va extinde și se va intensifica în Maramureș, sudul Banatului, cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-estul Moldovei și sud-vestul Olteniei, unde va fi caniculă, iar temperaturile maxime se vor situa între 35 și 39 de grade, cu cele mai ridicate valori în județele Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj.

Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Local noaptea va fi tropicală, cu minime de 20…24 de grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra în dealurile Banatului.

Cod roșu în Satu Mare, Bihor, Arad și Timiș

Interval de valabilitate: 04 august, ora 10 – 05 august, ora 10

Fenomene vizate: val de căldură persistent și intens, temperaturi extreme, disconfort termic deosebit de accentuat și noapte tropicală

În județele Satu Mare, Bihor, Arad și Timiș valul de căldură intens va persista și se vor înregistra temperaturi extreme comparabile cu recordurile absolute ale lunii august. Temperaturile maxime vor fi de 38…39 de grade în județul Satu Mare și de 39…40 de grade în județele Bihor, Arad și Timiș.

Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Noaptea va fi tropicală cu minime de până la 24…26 de grade, cu cele mai ridicate valori în dealurile Crișanei.

Cod galben de caniculă până pe 6 august în Dobrogea, nordul și estul Munteniei, estul Transilvaniei

Interval de valabilitate: 05 august, ora 10 – 06 august, ora 10

Fenomene vizate: val de căldură persistent, temperaturi deosebit de ridicate, local caniculă, disconfort termic ridicat, noapte tropicală

Miercuri (5 august), valul de căldură va persista în Dobrogea, nordul și estul Munteniei și estul Transilvaniei. Se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate, pe arii extinse va fi caniculă, disconfort termic ridicat și indice temperatură-umezeală (ITU) care va atinge pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30…31 de grade pe litoral și 36…37 de grade în Muntenia. Pe alocuri noaptea va fi tropicală, cu minime de 20…24 de grade, cele mai ridicate urmând a se înregistra pe litoral.

Citeste si EXCLUSIV Florinela Georgescu: „Precipitaţii puţine care se anunţă nu vor influenţa debitul Dunării”

Cod portocaliu până pe 6 august în Moldova, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei, sud-vestul și centrul Munteniei

Interval de valabilitate: 05 august, ora 10 – 06 august, ora 10

Fenomene vizate: val de căldură persistent și intens, caniculă, disconfort termic accentuat și noapte tropicală

Miercuri (5 august) valul de căldură persistent se va extinde și se va intensifica în Moldova, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei, sud-vestul și centrul Munteniei, unde va fi caniculă, iar temperaturile maxime se vor situa între 35 și 38 de grade.

Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Local noaptea va fi tropicală, cu minime de 20…24 de grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra în dealurile Banatului.

Cod roșu până pe 6 august în Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin

Interval de valabilitate: 05 august, ora 10 – 06 august, ora 10

Fenomene vizate: val de căldură persistent și intens, temperaturi extreme, disconfort termic deosebit de accentuat și noapte tropicală

În județele Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin valul de căldură intens va persista și se vor înregistra temperaturi extreme comparabile cu recordurile absolute ale lunii august. Temperaturile maxime vor fi de 37…39 de grade în județele Maramureș, Satu Mare și Sălaj și de 39…41 de grade în județele Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin.

Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Noaptea va fi tropicală cu minime de până la 25…26 de grade, cu cele mai ridicate valori în dealurile Crișanei.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Părinții din Iași, care au încercat să-și ucidă bebelușul, condamnați la închisoare! Cât timp vor sta în spatele gratiilor
Fanatik.ro
Gigi Becali a dezvăluit de unde are Bîrligea cele două oferte și ce sumă cere: „Joacă, bă, măcar pentru iubita ta!”. Exclusiv
Capital.ro
Unde ajung banii opriți lunar pentru Pilonul II de pensii și cum poți afla suma strânsă
Playtech.ro
ANM anunță o lună august neobișnuită. Ce regiuni vor avea cele mai mari abateri de la normal
Adevarul
De ce Dunărea continuă să scadă, deși România nu a fost ferită de ploi. Explicațiile directorului de prognoză INHGA: „La prima vedere, într-adevăr, pare un paradox”
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
O nouă mișcare seismică în România! Zona care s-a cutremurat azi-noapte
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Se elimină plafonul pentru analize decontate. Anunțul șefului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România