Colindătorii cu „boxe sau vuvuzele” pot fi amendaţi cu 1000 de lei dacă tulbură liniştea

Colindatul cu boxa sau vuvuzelele, de pildă, se încadrează la tulburarea liniştii publice.  La Constanţa, astfel de grupuri de colindători au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 16.000 de lei.
Alina Costache
18 dec. 2022, 11:17
Colindătorii cu

Colindătorii pot fi amendaţi. Suntem în luna decembrie, luna cadourilor, a colindelor, a brazilor (tăiați din păduri sau artificiali), a luminițelor multe și colorate și a micilor vacanțe, dar şi a colindătorilor urbani pe stil nou. Potrivit poliţiştilor, colindătorii ar putea fi sancţionaţi dacă modalitatea prin care se exprimă este deranjantă pentru cetăţeni.

Crăciunul nu mai este de multă vreme o sărbătoare religioasă, una în care se naște Iisus în fiecare an, ci mai degrabă una pur comercială. Se vinde orice legat de sărbătoare, inclusiv spiritul Crăciunului şi tradiţiile.

Brașovenii vor fi amendați dacă merg la colindat cu boxa. „Pur și simplu vin, bat de două ori o tobă, atâta a fost. Și umblă cu boxa prin oraș”

Colindatul cu boxa sau vuvuzelele, de pildă, se încadrează la tulburarea liniştii publice. La Constanţa, astfel de grupuri de colindători au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 16.000 de lei.

Ca şi cadru legal, poliţiştii reamintesc că „Tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigate sau larmă constituie contravenție, potrivit Legii 61/1991, și se sancționează cu amendă de la 200 la 1.000 de lei.”

Oamenii legii recomandă persoanelor care surprind astfel de situaţiii să sesizeze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau secția de poliție de pe raza locuinței.

Parada colindătorilor mascaţi de la Păuneşti, care alungă spiritele rele, o tradiţie veche de peste 200 de ani GALERIE FOTO

Cu boxa după ei, brașoveni au plecat la colindat îmbrăcați în costum de Moș Crăciun. Aceștia au devenit agasanți pentru oamenii pe care îi întâmpină pe străzi, singura scăpare a acestora fiind să le ofere bani. Cartierele din Brașov și străzile din zona centrală au fost luate cu asalt de cete de colindători extrem de gălăgioși.

Cei care doresc să cânte pe domeniul public au nevoie de aprobare din partea primăriei, dar majoritatea nu cer asta. Oamenii legii îi pot sancționa doar atunci când îi prind în fapt.

Citește și: Ascultă aici Top 10 colinde pe care nu le ştiai, sunt absolut dumnezeieşti! Corul Patriarhiei îţi va face pielea de găină! O să uiţi total de Hruşcă şi Fuego! Să aveţi un Crăciun Fericit!

„Instituția noastră este pregătită să intervină în astfel de situații. Conform legii 61, tulburarea liniștii și ordinii publice, se sancționează constravențional cu amendă între 200 și 1.000 de lei. Sunt și grupuri de colindători care în baza unui acord eliberat de Primăria Municipiului Brașov pot să desfășoare astfel de activități pe domeniul public. Nu cred că acei colindători cu boxe protabile, capre, urși ar fi autorizați. Îi legitimăm, verificăm dacă au acord sau abonamente care să îi împuternicească să desfășoare astfel de activități, în caz contrar, individual sunt sancționați contravențional”, spune Dragoș Ioniță, din cadrul Biroului Operațiuni Operative al Poliției Locale Brașov.

Citește și: Prime de Crăciun 2022. Bonus de 1000 de lei de Sărbători, plus alte beneficii extrasalariale

Atât brașovenii, cât și turiștii, nu sunt încântați de spectacolul celor care au ieșit la colindat.

„Nu mi se pare ceva tradițional. Ei fac orice altceva, numai nu colindă. Pur și simplu vin, bat de două ori o tobă, atâta a fost. Și umblă cu boxa prin oraș. De mici copii suntem învățați că dacă te duci cu colinda, te duci și cânți tu, nu îți pui o boxă de gât. Deranjează puțin mai mult”, a declarat o femeie din Brașov, potrivit brasov.net.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
David Popovici, finala de 200 m liber LIVE la CE de natație Paris 2026. La ce oră luptă pentru AUR românul și cum poți vedea la TV
Capital.ro
Cardul de carburant pentru persoanele cu handicap în 2026. Cine primește până la 1.500 de lei și cum se acordă banii
Playtech.ro
Ce înseamnă de fapt „vedere la mare” când rezervi un hotel. Diferența dintre sea view și side sea view
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat