Comisia Europeană a înrăutăţit estimările privind creşterea zonei Euro. Ce se întâmplă cu România

Comisia Europeană (CE) a înrăutăţit estimările privind evoluţia economiei UE în 2023 şi 2024, dar a estimat că inflaţia va continua să scadă în acest an, se arată în previziunile economice de vară, publicate luni.
Filip Stan
11 sept. 2023, 20:11
Comisia Europeană a înrăutăţit estimările privind creşterea zonei Euro. Ce se întâmplă cu România
Comisia Europeană a înrăutăţit estimările privind creşterea zonei Euro. Ce se întâmplă cu România

Comisia Europeană a înrăutăţit estimările privind creşterea zonei Euro. CE susţine că PIB-ul zonei monedei unice se va extinde cu 0,8% în 2023 şi 1,3% în 2024, faţă de prognozele de 1,1% şi, respectiv, 1,6%, făcute în mai, anunţă Agerpres: „Slăbiciunea cererii interne, în special a consumului, arată că preţurile de consum ridicate şi în continuă creştere pentru majoritatea bunurilor şi serviciilor au un efect mai mare decât se aştepta în prognoza de primăvară. Acest lucru este în ciuda scăderii preţurilor la energie şi a unei pieţe a muncii excepţional de puternice, extinderii continue a ocupării forţei de muncă şi creşterii salariilor”.

Citeşte şi: România, ameninţată de o criză econimică fără precedent. Un celebru specialist atuncă bomba: „Retrăim foamea lui Ceauşescu!”

“Economia UE continuă să crească, deşi pierde din viteză”, apreciază CE. În 2023, creşterea PIB-ului UE ar urma să încetinească la 0,8%, de la un nivel de 1% estimat în previziunile economice de primăvară, publicate în mai de Executivul comunitar. În 2024, economia UE ar urma să urce cu 1,4%, după ce în mai era previzionată o expansiune de 1,7%.

Şi prognozele pentru zona euro au fost înrăutăţite: de la un avans de 1,1% estimat în mai pentru acest an, la o creştere de 0,8%. În 2024, economia zonei euro ar urma să urce cu 1,3%, după ce în mai era previzionată o expansiune de 1,6%.

Comisia Europeană se aşteaptă ca rata inflaţiei să continue să scadă în UE, urmând să se situeze la 6,5% în 2023 (de la un nivel de 6,7% estimat în previziunile economice de primăvară). Pentru 2024 este prognozată o inflaţie de 3,2% (comparativ cu 3,1%). În zona euro, inflaţia se va reduce la 5,6% în 2023 (de la un nivel de 5,8% estimat în previziunile economice de primăvară) şi se va situa la 2,9% în 2024 (comparativ cu 2,8%).

Citeşte şi: Pensii 2023. Vin majorările, Comisia Europeană a dat undă verde schimbărilor din PNRR

Comisia Europeană publică în fiecare an două seturi de previziuni detaliate (în primăvară şi în toamnă) şi două seturi de previziuni intermediare (în iarnă şi în vară). Previziunile intermediare cuprind valorile anuale şi trimestriale ale PIB-ului şi ale inflaţiei tuturor statelor membre pentru anul în curs şi pentru anul următor, precum şi date agregate pentru UE şi zona euro.

Germania, cea mai mare economie a Europei, va scădea cu 0,4% în acest an, prognozează Comisia, revizuind o predicţie de creştere de 0,2% din luna mai. Anul viitor, creşterea germană va fi, de asemenea, mai lentă cu 1,1% în loc de 1,4. De asemenea, Comisia a spus că Italia şi Olanda vor creşte mai lent în acest an, prognozând o expansiune a PIB-ului de 0,9% şi, respectiv, 0,5%, în scădere de la 1,2%, respectiv 1,8. În schimb, Franţa şi Spania vor creşte mai repede decât se aştepta anterior în 2023, a precizat Comisia, proiectând o creştere de 1% şi, respectiv, 2,2% în loc de 0,7% şi 1,9%.

La jumătatea lunii mai, CE a îmbunătățit prognoza privind creşterea economiei României, de la 2,5% cât estima în iarnă, la 3,2% în prognoza de primăvară, avertizând însă că întârzierile în implementarea PNRR ar putea reduce investițiile.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
O adolescentă de 15 ani s-a ridicat din sicriu, chiar în timpul priveghiului! Cum au reacționat cei din jur
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș, doi corigenți și un premiant: „Greșeli de curtea școlii! / A făcut multe lucruri utile!”. Notele după U Cluj – Rapid 3-4
Capital.ro
Proprietarii de apartamente ar putea plăti cu 60% mai puțin la energie. Ce se pregătește pentru românii care stau la bloc
Playtech.ro
Elevii primesc 19 zile libere. Când începe cea mai lungă vacanță dintre module în anul școlar 2026-2027
Adevarul
„Vreau să câștige țara”. Cum ar fi finanțat „regele TikTok” promovarea lui Călin Georgescu cu aproape un milion de dolari
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi bărbați au fost sfâșiați de urs, în județul Maramureș! În ce stare au fost aduși cei doi la spital
iamsport.ro
Gabriel Torje, confesiune emoționantă! Ce i-a spus tatăl său înainte să moară
MediaFlux
Impozit majorat cu 100% pentru balcoane. Noul Cod al urbanismului pentru cei de la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT