Comisia Europeană a lansat un site pentru turiştii care vor să meargă în vacanţă în statele UE

Comisia Europeană a lansat luni un site web intitulat "Re-open EU", dedicat sprijinirii reluării în siguranţă a călătoriilor şi a turismului în întreaga Europă, potrivit unui comunicat transmis de executivul comunitar. 
Romania TV
16 iun. 2020, 06:59
Comisia Europeană a lansat un site pentru turiştii care vor să meargă în vacanţă în statele UE

Platforma va furniza informaţii în timp real privind frontierele şi disponibilitatea mijloacelor de transport şi a serviciilor de turism din statele membre. Aceasta face parte din pachetul Comisiei privind turismul şi transporturile din 13 mai 2020, lansat pentru a restabili încrederea călătorilor din UE şi pentru a sprijini reluarea turismului european în condiţii de siguranţă şi cu respectarea măsurilor de precauţie sanitare necesare.

Noua platformă, care vine şi cu o versiune de mobil (aplicaţie web), reprezintă un reper esenţial al călătorilor aflaţi în UE, deoarece centralizează informaţii actualizate provenite de la Comisie şi de la statele membre. Prin intermediul unei hărţi interactive, ea le va permite cetăţenilor să vadă informaţii specifice fiecărei ţări, să afle cum evoluează situaţia şi să consulte recomandările de călătorie pentru fiecare stat membru. Va fi uşor accesibilă prin aplicaţie sau prin site web, urmând să fie disponibilă în cele 24 de limbi oficiale ale UE.

Citeşte şi: Europa începe să îşi redeschidă frontierele, dar nu se poate călători. Ţările care mai impun restricţii

„Re-open EU” va conţine şi informaţii practice furnizate de statele membre cu privire la restricţiile de călătorie, la măsurile de protecţie a sănătăţii publice şi de siguranţă, cum ar fi distanţarea fizică sau purtatul măştilor, precum şi alte informaţii utile precum ofertele turistice din fiecare ţară şi din UE. Astfel, europenii vor fi în măsură să îşi planifice vacanţele de vară şi deplasările pe termen mai lung ţinând cont de riscurile persistente legate de coronavirus.

„După săptămâni întregi de izolare, graniţele interne ale UE încep să se redeschidă. Site-ul „Re-open EU” pe care îl lansăm astăzi va facilita accesul călătorilor la o serie de informaţii practice, care le vor permite să-şi facă încrezători planurile de vacanţă şi să se deplaseze în siguranţă. Site-ul se adresează în egală măsură proprietarilor de restaurante şi de hoteluri mici, precum şi localităţilor din întreaga Europă, permiţându-le să se inspire din soluţiile inovatoare dezvoltate de alţii”, a declarat comisarul pentru piaţa internă, Thierry Breton.

„Patrimoniul cultural amplu şi bogat al Europei este unul dintre cele mai preţioase bunuri ale noastre. Însă din cauza imposibilităţii de a călători şi a închiderii majorităţii obiectivelor turistice în ultimele luni, cultura şi turismul au fost grav afectate. Platforma „Re-open EU” furnizează informaţii esenţiale şi actualizate, necesare reînceperii deplasărilor sigure în Europa”, a declarat la rândul său comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, Mariya Gabriel.

Citeşte şi: Rectricţiile de călătorie către UE ar trebui ELIMINATE. Recomandările Comisiei Europene

Platforma mai conţine informaţii despre sponsorizarea prin vouchere, care le permite consumatorilor să îşi demonstreze sprijinul faţă de hotelurile sau restaurantele preferate, cumpărând vouchere de cazare sau de masă după redeschiderea acestor unităţi, pentru a ajuta industria hotelieră din Europa în perioada iniţială a ridicării restricţiilor şi a redeschiderii graniţelor.

Sponsorizarea prin vouchere ajută întreprinderile să depăşească blocajele de numerar, urmând ca serviciile să fie prestate ulterior. Suma plătită de client merge direct la prestatorul de servicii. Prin crearea unei pagini dedicate, Comisia intenţionează să contribuie la o bună corelaţie între întreprinderile participante şi clienţii interesaţi, mai ales când aceştia călătoresc în străinătate.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Părinții din Iași, care au încercat să-și ucidă bebelușul, condamnați la închisoare! Cât timp vor sta în spatele gratiilor
Fanatik.ro
Ruptură totală Florin Tănase – Marius Baciu la FCSB!? „Ce relație să avem? Eu am soție”
Capital.ro
Granițele nu vor mai proteja șoferii sancționați. Schimbarea pregătită la nivel european
Playtech.ro
Când este mai avantajos să faci rambursare anticipată: la începutul sau la finalul creditului
Adevarul
Au cumpărat o casă în Sicilia cu doar 40.000 de euro, dar au descoperit capcana care le poate ruina visul: „Devine o gaură neagră pentru bani”
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Fostul selecționer al României a anunțat că vrea să revină la națională: ”Mi-aș dori să reușesc o performanță mai mare decât ultima!”
MediaFlux
Ajutoare de stat pentru pensionari în 2026. Românii trebuie să depună o cerere
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România