Comisia Europeană a anunțat joi că a finalizat procedura de semnare a Acordului de împrumut SAFE cu România, prin care țara noastră primește împrumuturi de 16,68 miliarde de euro, cu dobândă redusă, pentru investiții în apărare.
Suma este a doua cea mai mare alocare din UE în cadrul instrumentului SAFE, după Polonia.
Documentul, semnat săptămâna trecută de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, și transmis ulterior la Bruxelles, este destinat investițiilor majore în apărare, infrastructură energetică și consolidarea industriei europene de apărare.
Citește și : Comisia Europeană avertizează: Economia României va stagna în 2026 din cauza inflației și a măsurilor de austeritate
Instrumentul SAFE permite statelor membre să acceseze împrumuturi avantajoase pentru investiții urgente în securitate și apărare.
Pentru România, finanțarea acoperă proiecte de înzestrare, tehnologie militară, infrastructură asociată și proiecte de transport cu relevanță strategică.
Alocarea include aproximativ 4,2 miliarde de euro pentru infrastructura de transport rutier de interes național, iar diferența este destinată proiectelor de înzestrare și infrastructură din zona de apărare și securitate.
„Semnarea acordului de către Comisia Europeană confirmă că România a parcurs la timp etapele necesare pentru accesarea uneia dintre cele mai importante finanțări europene dedicate securității. Vorbim despre 16,68 miliarde euro care pot susține apărarea, infrastructura strategică, industria națională de profil și locuri de muncă în sectoare cu valoare adăugată ridicată.
Ministerul Finanțelor a tratat acest dosar ca pe o prioritate, pentru că SAFE nu este doar un instrument financiar, ci o investiție în securitatea și reziliența României. Prin SAFE, România nu investește doar în apărare și securitate, ci creează poate cea mai importantă oportunitate din ultimele decenii pentru conectarea Moldovei la infrastructura mare europeană.
În aceste luni au fost create mecanisme concrete prin care proiectele strategice din regiune — Pașcani–Suceava–Siret, Târgu Neamț–Iași–Ungheni și alte investiții esențiale pentru Moldova — vor avea o evidență distinctă și predictibilă a finanțării până în 2031. SAFE înseamnă securitate pentru România, dar și una dintre cele mai importante șanse de dezvoltare pentru Moldova din ultimele decenii.
Am creat inclusiv un mecanism distinct de evidență a proiectelor finanțate, în bugetele ordonatorilor de credite care vor gestiona investițiile din acest program, pentru ca cetățenii să poată vedea transparent, până în 2031, cât se investește anual în autostrăzile și infrastructura care pot schimba fundamental conectivitatea și dezvoltarea economică a regiunii”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
Prima tragere poate fi solicitată în octombrie 2026, iar perioada de disponibilitate a împrumutului este până la 31 decembrie 2030.
Comisia Europeană va putea să acorde României o prefinanțare de 15% din împrumut, respectiv aproximativ 2,5 miliarde de euro, după intrarea în vigoare a acordului. Fiecare tranșă, inclusiv prefinanțarea, va avea o maturitate de 45 de ani, cu o perioadă de grație de 10 ani.
Ministerul Finanțelor va gestiona fondurile acordate României prin SAFE, Cancelaria Prim-Ministrului va asigura supervizarea generală a Planului, iar instituțiile beneficiare — Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Administrația Națională a Penitenciarelor – vor implementa proiectele și achizițiile asumate prin Planul de investiții al României, potrivit Economedia.
SAFE este un instrument european temporar, creat pentru a sprijini statele membre în realizarea unor investiții urgente și majore în apărare, în contextul deteriorării mediului de securitate european. Pentru România, finanțarea reprezintă atât un instrument de securitate, cât și o oportunitate economică: investiții în industrie, infrastructură, tehnologie și capacități strategice.