Comisia Europeană examinează demiterea preşedintelui INS şi revizuirea PIB pe 2011

Comisia Europeană (CE) examinează demiterea preşedintelui Institului Naţional de Statistică (INS), iar Eurostat analizează în detaliu informaţiile disponibile despre revizuirea Produsului Intern Brut, care a condus la înlocuirea lui Vergil Voineagu de la conducerea instituţiei.
Romania TV
14 ian. 2013, 12:33
Comisia Europeană examinează demiterea preşedintelui INS şi revizuirea PIB pe 2011

„Statele membre şi Comisia au obligaţia de a asigura independenţa profesională a autorităţilor de statistică şi capacitatea lor de a produce statistici solide şi independente. Această obligaţie este subliniată ferm în legislaţia Uniunii, în particular în Regulamentul (CE) Nr. 223/2009 al Parlamentului European şi Consiliului privind statisticile europene şi în Regulamentul (CE) Nr. 1466/97 al Parlamentului European şi Consiliului privind consolidarea supravegherii poziţiilor bugetare şi a supravegherii şi coordonării politicilor eonomice (amendat prin pachetul adoptat în 2012 privind guvernanţa economică). Ultimul regulament menţionat precizează clar că orice proces de demitere trebuie să fie bazat numai pe criterii profesionale. Comisia examinează în prezent această situaţie”, a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Eurostat, Tim Allen.

Allen notează că revizuirea de -3,7% adusă Produsului Intern Brut este mai mare decât cele obişnuite în UE, care nu depăşesc +/- 2%, precum şi decât alte revizuiri efectuate în cazul României în anii anteriori, de aproximativ 2%.

„PIB-ul raportat la 70 de zile după încheierea perioadei de referinţă (prima estimare – n.r.) presupune de obicei că anumiţi parametri structurali (…) rămân stabili în timpul celui mai recent an. Pe baza PIB-ulu iraportat la 12 luni după încheierea perioadei de referinţă, aceşti parametri s-au schimbat mai mult decât de obicei în 2011, conducând la o revizuire mai mare. Eurostat investighează în prezent în detaliu informaţiile disponibile”, a afirmat Allen, întrebat dacă revizuirea anunţată în decembrie de INS poate fi considerată „o eroare gravă”.

Reprezentantul Eurostat a adăugat că revizuirea după 12 luni a PIB-ului raportat iniţial este obişnuită, deoarece cea de-a doua raportare se bazează în mai mare măsură pe statisciti anuale, care oferă informaţii exhaustive.

Premierul Victor Ponta a anunţat, pe 3 ianuarie, că o eroare de calcul a Institutului Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut (PIB), care a revizuit în scădere cu aproximativ 20 miliarde de lei PIB pentru 2011, va determina reducerea cheltuielilor bugetare prevăzute pentru 2013 cu aproape 1 miliard de lei pentru încadrarea în ţinta de deficit stabilită.

O zi mai târziu, Ponta a spus că a solicitat secretarului general al Guvernului să pregătească schimbarea conducerii Institutului Naţional de Statistică pentru „greşeala gravă” comisă în calcularea PIB pe 2011, arătând că are nevoie ca la INS să lucreze oameni pe care se poate baza.

Vergil Voineagu a fost demis de către premierul Victor Ponta de la conducerea Institutului Naţional de Statistică (INS), atribuţiile de preşedinte urmând să fie exercitate temporar, până la numirea noii conduceri, de Beatrix Gered, vicepreşedinte al instituţiei. Gered Beatrix are sprijinul UDMR.

Premierul a declarat, săptămâna trecută, că vicepreşedintele INS Beatrix Gered va gira conducerea acestei instituţii până la numirea unui specialist cu credibilitate şi fără culoare politică.

Pe de altă parte, INS a anunţat că a respectat metodologia UE privind PIB, care prevede transmiterea pe parcursul a 21 luni pentru indicatorii anuali trei versiuni de estimare – provizorii (la 70 de zile), semidefinitive (la 9 luni) şi definitive (la 21 luni) – iar diferenţele între ele sunt inerente şi nu reprezintă erori de calcul.

INS precizează că la estimarea PIB în varianta provizorie sunt într-o mare masură surse indirecte, metode de estimare şi extrapolare, în lipsa unor date primare complete, nedisponibile la acel moment. La varianta provizorie, prezentată în luna martie, PIB-ul a fost estimat la 578,5 miliarde de lei.

La varianta semidefinitivă, unde rezultatul a fost transmis în luna decembrie, în calculul PIB s-au utilizat surse de date primare disponibile mai complete şi mai detaliate faţă de varianta provizorie. În varianta semidefinitivă, valoarea PIB este de 556,7 miliarde de lei.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Imagini rare cu casa în care a copilărit Ion Țiriac. Condițiile incredibile în care a crescut miliardarul român
Capital.ro
IGSU lansează un avertisment pentru părinți. Greșeala care poate deveni fatală în zilele caniculare
Playtech.ro
Mulți români fac această greșeală la ATM în Grecia. Pot pierde zeci de euro la o singură retragere
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
PAPARAZZI Mirel Rădoi a lăsat fotbalul pentru un meci de padel cu fiul său și doi jucători de la Universitatea Craiova! După partidă, discuțiile au continuat acasă la antrenor FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?