Comisia Europeană suspendă taxa pentru emisiile de CO2 ale companiilor aeriene până în 2013

Uniunea Europeană a propus luni suspendarea aplicării taxei care trebuie plătită de companiile aeriene pentru emisiile lor de CO2 până la următoarea adunare generală a Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI), care va avea loc în toamna lui 2013, dar a avertizat că dacă nu se va ajunge la un acord internaţional discuţiile vor fi reluate din punctul în care au ajuns în prezent, transmite AFP.
Romania TV
12 nov. 2012, 15:05
Comisia Europeană suspendă taxa pentru emisiile de CO2 ale companiilor aeriene până în 2013

‘Pentru a crea o atmosferă pozitivă, am decis să oprim ceasul deoarece avem semnale că s-ar putea ajunge la un acord la nivel internaţional‘, a declarat luni comisarul european pentru schimbări climatice, Connie Hedegaard, potrivit Agerpres.

‘Însă ca lucrurile să fie clare, dacă nu se va ajunge la un acord până la această dată, vom reporni din punctul unde am rămas. Nu va exista o nouă propunere‘, a avertizat Hedegaard. Comisarul european a adăugat că a informat cele 27 de state membre UE despre planul executivului UE şi aşteaptă aprobarea guvernelor europene.

Taxa europeană pentru emisiile de CO2, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2012, obligă companiile europene care utilizează aeroporturile din Uniunea Europeană, indiferent de naţionalitatea lor, să achiziţioneze certificate de poluare echivalente cu 15% din emisiile lor de CO2, adică 32 de milioane de tone, pentru a lupta împotriva încălzirii climatice.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Cel mai în formă atacant din România, la U Cluj din iarnă! „O să ajungă la 3 milioane de euro!”. Exclusiv
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT