Comisia Juridică a RESPINS solicitarea lui Băsescu de rediscutare a cazurilor Borbely şi Dobre

Deputaţii din Comisia Juridică au respins, luni, solicitarea preşedintelui Traian Băsescu privind rediscutarea cazurilor Borbely şi Dobre, odată cu luarea în discuţie a cazului deputatului PDL, Alin Trăşculescu, informează România TV.
Romania TV
12 nov. 2012, 13:38
Comisia Juridică a RESPINS solicitarea lui Băsescu de rediscutare a cazurilor Borbely şi Dobre

Deputaţii jurişti au respins cererea preşedintelui privind discutarea cazurilor Laszlo Borbely şi Victor Paul Dobre în acelaşi timp cu decizia privind cazul Alin Trăşculescu.  Decizia a fost luată cu opt voturi împotriva cererii, un vot „pentru” şi o abţinere.

Raportul negativ al Comisiei juridice privind solcitarea preşedintelui Băsescu în cazurile Dobre şi Borbely va fi supus plenului Camerei Deputaţilor de luni după-amiază.

În cadrul discuţiilor din Comisia juridică, deputatul PSD Florin Iordache a precizat că sunt patru elemente pe care Comisia le-a identificat şi care se vor fi regăsi în raportul pe care îl va înainta penului, astfel: nu există o procedură legală de reluare a votului, nu au apărut elemente noi în cazul celor doi deputaţi, iar dacă erau elemente care să justifice reluarea votului, acestea puteau să vină din partea Procurorului general şi nu există o discuţie despre ridicarea imunităţii deputatului Alin Trăşculescu, aşa cum se menţonează în solicitarea preşedintelui Băsescu, scrie Mediafax.

Considerăm că nu există în acest moment elemente care să jusitfice reluarea votulu în cazurile Dobre şi Borbely„, a spus Iordache.

El a precizat că, în situaţia în care procurorii solicită ridicarea imunităţii lui Trăşculescu, se va vedea care sunt elementele, iar dacă Parchetul General solicită arestarea, Comisia va intra într-o nouă procedură, cu invitarea lui Trăşculescu la discuţii.

La rândul său, preşedintele Comisiei, deputatul PDL Daniel Buda, a precizat că această solicitare a preşedintelui Traian Băsescu este pe deplin jusitificată.

Preşedintele are dreptul şi obligaţia de a se interesa de bunul mers al societăţii, ai ales în perspectiva apropierii raportului MCV, care impune această conduită din partea preşedintelui. PSD şi PNL au refuzat reluarea în discuţie a acestor două cauze, dar din punct de vedere formal exista posibilitatea să reluăm discuţiile. Ceea ce nu este interzis este permis„, a spus Buda.

El a precizat că PDL va supune votului plenului, care este suveran, solicitarea preşedintelui Traian Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu a solicitat, într-o scrisoare trimisă conducerii Camerei Deputaţilor, rediscutarea cazurilor Borbely şi Dobre, în şedinţa în care se va lua lua în discuţie cazul deputatului PDL, Alin Trăşculescu.

În scrisoarea trimisă preşedintelui Camerei Deputaţilor, Traian Băsescu solicită Camerei, având în vedere faptul că în momentul de faţă la Cameră este posibil să fie luat în discuţie solicitarea de ridicare a imunităţii parlamentare a lui Alin Trăşculescu, să găsească căile legale pentru a relua dezbaterea cu privire la cazurile foştilor miniştri Laszlo Borbely şi Victor Paul Dobre.

„Având în vedere faptul că în momentul de faţă la Camera Deputaţilor este posibil să luaţi în discuţie solicitarea de ridicare a imunităţii parlamentare a domnului deputat Alin Trăşculescu vă rog să găsiţi, cu respectarea legislaţiei şi a procedurilor parlamentare, căile legale pentru a relua dezbaterea cu privire la cele două solicitări ale Parchetului general de pe lângă ICCJ privind încuviinţarea începerii urmăririi penale faţă de domnii deputaţi (foşti miniştri) Laszlo Borbely şi Victor Paul Dobre, pentru a permite autorităţii judecătoreşti să-şi desfăşoare activitatea în absenţa oricăror influenţe sau obstrucţii”, se menţionează în scrisoarea lui Băsescu.

Preşedintele a mai arătat că în calitate de preşedinte al României şi în virtutea atribuţiei constituţionale de a veghea la buna funcţionare a autorităţilor publice semnalează că în perspectiva noului raport de ţară (MCV) „orice încercare de blocare a activităţii autorităţii judecătoreşti va conduce la neîndeplinirea de către România a condiţionalităţilor asumate în cazul MCV cu consecinţe grave în planul reformei justiţiei şi luptei împotriva corupţiei”.

Şeful statului şi-a exprimat convingerea că se vor face toate demersurile legale necesare astfel încât autorităţile judecătoreşti competente să-şi deruleze în continuare activitatea de cercetare.

În luna septembrie, deputaţii s-au pronunţat marţi, în şedinţa de plen, împotriva cererilor de începere a urmăririi  penale pentru foştii miniştri Victor Paul Dobre şi Laszlo Borbely.

Vom reveni cu amănunte.

DailyBusiness
Pfizer cere României despăgubiri de 500 de milioane de euro într-un proces privind vaccinurile anti-COVID
Spynews
Când va fi înmormântat Mario Berinde, copilul ucis în Timiș. Familia lui a făcut anunțul trist
Fanatik.ro
Crima din Cenei. Polițiștii dezvăluie, pentru FANATIK, ”motivul pueril” pentru care a fost ucis Mario: ”Nu are legătură cu banii”
Capital.ro
Pensiile care se reduc cu 85%. Decizia Guvernului luată azi, 22 ianuarie. Pensionarii care vor primi mai puțin lunar
Playtech.ro
Câtă apă se pierde dintr-un robinet care picură într-un interval de 24 de ore. Cât de mult îți poate crește factura
Adevarul
Autostrada cu tuneluri din vestul României, realizată pe jumătate. Câți metri au mai rămas de excavat din galerii
wowbiz.ro
Primele declarații ale mamei lui Alin, băiatul de 15 ani ucis în Timiș! Femeia îi anunțase dispariția cu doar două zile înainte de a fi găsit mort
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sora lui Mario RUPE TĂCEREA despre ucigașii săi: „Poze și film... Vezi mai mult
iamsport.ro
Uluitor! Angelo Niculescu a spus înainte să moară de ce nu a jucat Nicolae Dobrin în Mexic: ”Inadmisibil, lipsă de conștiință!”
MediaFlux
Veste cruntă! Lista românilor care vor fi dați afară de la locul de muncă!
stirilekanald.ro
VIDEO El este tânărul care se zbate între viață și moarte după ce mașina i-a fost spulberată de tren, în Chiajna. Ghițan are doar 30 de ani și este tatăl a doi copii
Fotbal de Crăciun în Premier League: City poate urca pe 1 după etapa de Boxing Day