Companie cu 158 de ani de existență, forțată de hackeri să intre în faliment. Totul a pornit de la parola unui angajat

O companie britanică cu o istorie de peste un secol și jumătate a fost adusă la colaps de un singur punct vulnerabil: o parolă slabă. KNP Logistics Group, un operator de transport rutier din Northamptonshire, a intrat în faliment în urma unui atac cibernetic devastator, pus la cale de gruparea de ransomware „Akira”. Consecințele au fost dramatice: 700 de angajați au rămas fără loc de muncă, iar afacerea veche de 158 de ani a fost complet distrusă.
Filip Stan
22 iul. 2025, 10:58
Companie cu 158 de ani de existență, forțată de hackeri să intre în faliment. Totul a pornit de la parola unui angajat

Incidentul scoate în evidență cât de expuse sunt companiile, indiferent de dimensiune sau vechime, în fața amenințărilor cibernetice. Potrivit unui articol publicat de BBC, hackerii au pătruns în sistemele companiei după ce au ghicit parola unui angajat. Deși firma avea asigurare cibernetică și infrastructură IT conformă, acest singur punct de acces a fost suficient pentru compromiterea întregii rețele. Infractorii au criptat toate datele și au blocat sistemele interne, solicitând o răscumpărare substanțială pentru deblocarea acestora.

Paul Abbott, fostul director al companiei, spune că persoana al cărei cont a fost compromis nu a fost informată că parola sa a stat, cel mai probabil, la baza atacului.

„Ai vrea să știi că a fost vina ta?”, întreabă retoric Abbott.

Deși suma cerută de atacatori nu a fost comunicată oficial, experții au estimat că plata solicitată ar fi putut ajunge la aproximativ 5 milioane de lire sterline. KNP nu și-a permis plata acestei sume și, în lipsa accesului la datele esențiale pentru operare, a fost nevoită să își declare insolvența.

În 2023, KNP opera peste 500 de camioane sub brandul „Knights of Old”, fiind un jucător important în industria de transport din Regatul Unit. Cu toate acestea, nici anvergura și nici asigurările nu au fost suficiente pentru a preveni sau recupera în fața unui atac ransomware bine executat.

Citește și: Badantele românce din Italia au pensie de câțiva euro după zeci de ani de muncă grea. Este tot mai necesar un acord între România și Italia privind pensiile

Fenomenul nu este unul izolat. Potrivit BBC, alte companii mari precum M&S, Co-op și Harrods au fost recent victime ale unor atacuri similare. Directorul general al Co-op a confirmat că „datele tuturor celor 6,5 milioane de membri au fost furate”. Acest val de atacuri vine într-un moment în care specialiștii trag semnale de alarmă tot mai puternice.

Suzanne Grimmer, șefa unei unități de combatere a criminalității cibernetice din cadrul Agenției Naționale Anticriminalitate (NCA), avertizează că numărul incidentelor s-a dublat în ultimii doi ani, ajungând în prezent la „35–40 de incidente pe săptămână”. Ea a precizat că anul 2025 ar putea fi „cel mai rău an din istorie” în ceea ce privește atacurile ransomware în Regatul Unit.

Metodele folosite de hackeri devin tot mai simple, dar eficiente: uneori aceștia reușesc să obțină acces doar prin apeluri telefonice la departamentele IT sau prin parole ghicite. Multe dintre grupările noi sunt formate din tineri proveniți din lumea jocurilor video, care dobândesc rapid abilități și folosesc instrumente ilegale achiziționate de pe dark web.

În acest context, oficialii britanici discută posibilitatea interzicerii plăților de răscumpărare pentru instituțiile publice, precum și introducerea unei obligații de raportare a atacurilor pentru firmele private. Cu toate acestea, realitatea din teren este că „multe companii preferă să plătească și să tacă”, după cum subliniază experții citați de BBC.

Paul Abbott, fostul director de la KNP, militează acum pentru măsuri mai ferme în materie de prevenție cibernetică. El propune introducerea unui sistem de evaluare anuală obligatorie a securității informatice în firme, pe modelul inspecțiilor tehnice auto.

Concluzia vine din partea lui Paul Cashmore, expert în securitate cibernetică, adus în echipă de firma de asigurări a KNP: „Este crimă organizată. Se face prea puțin pentru a prinde făptașii, iar consecințele sunt devastatoare”.

Citește și: Românii care lucrează în Germania suferă pentru că fermierii nu mai vor să cultive sparanghel și căpșuni. Problemele agricole îi afectează în mod direct

DailyBusiness
Ciprian Ciucu, declarație misterioasă în timpul votării: „Nu pot să spun de ce mă bucur”
Spynews
Marele secret al Ștefaniei Szabo a fost dezvăluit! Medicul din Buzău ar fi avut o relație cu un bărbat cu familie: ”Părea să o apese”
Fanatik.ro
Anamaria Prodan, mândră de iubitul său, Ronald Gavril. Mesajul transmis după ce sportivul a oferit un nou K.O.
Capital.ro
Obligație la bloc pentru asociația de proprietari. Locatarii ce achită cu numerar trebuie să solicite: Se eliberează chitanțe separate
Playtech.ro
Lista completă a pensionarilor scutiți de CASS în 2026. Cine nu trebuie să plătească contribuția și cum se aplică regula
Adevarul
Exit-poll-urile și sondajele au eșuat masiv în București. „E fără precedent. Am avut trei case de sondare care au manipulat”
wowbiz.ro
Vești de ultimă oră despre starea lui Dan Petrescu. Fiicele lui au venit de urgență în țară: „A slăbit 30 de kilograme”
Economica.net
Cea mai nouă ofertă PPC - Scad preţurile la energie electrică
kanald.ro
Salariul minim ar urma să fie înghețat în 2026. Ordonanța de urgență pregătită de Executiv
iamsport.ro
Finanțatorul din SuperLiga, atac necruțător la adresa lui Ciolacu: ”A câștigat fiica unui PSD-ist prins că fura și la noi, deci nu mă surprinde scorul de la Buzău”
MediaFlux
536 de lei la pensie. Anunțul Casei Naționale de Pensii pentru aproape un milion de români
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru români!
substantial.ro
Ce este tractografia RMN și cum ajută la înțelegerea afecțiunilor neurologice