Comportamentul online al adolescenţilor le poate crea probleme în viaţa reală

Comportamentul online al adolescenţilor le poate crea probleme în viaţa reală, cum ar fi prezenţa gândurilor negative despre imaginea corporală, susţin două noi studii.
Iulian Tudor
19 nov. 2014, 13:52
Comportamentul online al adolescenţilor le poate crea probleme în viaţa reală

Publicate în revista Pediatrics, cele două cercetări sugerează că educaţia şi nivelul de monitorizare de către părinţi pot contribui la diminuarea acestor comportamente şi a consecinţelor negative ale acestora, potrivit Agerpres.

Într-unul dintre studii, o echipă de cercetători condusă de Rebecca Dick, de la Spitalul de Copii din Pittsburgh, care a intervievat un eşantion reprezentativ de tineri cu vârsta cuprinsă între 14 şi 19 ani din California în anul şcolar 2012, a constatat că aproximativ 41% au raportat abuzuri comise în mediul online pe parcursul ultimelor trei luni.

Abuzurile din mediul întâlnirilor online pot implica ameninţări, hărţuiri, control şi urmărirea pe internet – au explicat cercetătorii – şi sunt mai des întâlnite în cazul fetelor decât al băieţilor.

Abuzurile în mediul online sunt asociate, de asemenea, cu un risc mai mare de abuzuri fizice şi sexuale şi de agresiuni sexuale. De asemenea, cercetătorii au descoperit că, în cazul fetelor, aceste abuzuri au crescut riscul de a nu utiliza prezervativele şi de a fi forţate să aibă copii.

Potrivit şefei echipei menţionate, cercetarea este parte a unui studiu mai amplu, care va analiza şi modul în care abuzurile apărute în mediul întâlnirilor online pot fi prevenite, iar efectele lor negative oprite.

Rezultatele acestui studiu urmează să fie publicate în luna ianuarie.

În cadrul celui de-al doilea studiu, Suzan Doornwaard de la Universitatea din Utrecht (Olanda) şi colegii săi au constatat că, deşi comportamentele sexuale în mediul virtual nu sunt foarte răspândite în rândul elevilor olandezi din clasa a VII-a până într-a X-a, cei la care există un astfel de comportament sunt mai predispuşi să aibă gânduri şi percepţii negative despre corpul lor şi despre viaţa lor sexuală.

Potrivit cercetătorilor, utilizarea reţelelor de socializare în mod frecvent de către adolescenţi a fost asociată cu mai multe evaluări ale propriului corp şi cu experienţe sexuale mai puţin satisfăcătoare, iar în cazul fetelor, cu mai puţină încredere în propriul corp.

De asemenea, studiul a constatat că un acces mai mare la utilizarea privată a internetului în rândul adolescenţilor şi regulile laxe impuse de unii părinţi cu privire la acesta sunt asociate cu o mai mare implicare în comportamente sexuale pe internet.

Autorii ambelor studii avertizează însă că rezultatele lor nu pot fi aplicabile la o populaţie mai mare, deoarece unul dintre studii a analizat doar adolescenţii dintr-un centru de tratament confidenţial din California, iar celălalt doar elevi olandezi.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Cât costă cele mai ieftine bilete la Campionatul Mondial. FIFA a luat decizia după ce și-a pus fanii fotbalului în cap
Capital.ro
Se folosesc de Călin Georgescu. O nouă înșelătorie profită de fostul candidat. Oamenii cad imediat în plasă
Playtech.ro
Ce pensie primeşti după 40 de ani de muncă: modalitate simplă de calcul în funcţie de salariu Social
Adevarul
Avertisment dur de la London School of Economics. România e pe drumul dintre „trogloditismul intelectual” și prăbușirea iminentă
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Leontin Chiorpec, fost fotbalist de doar 39 ani, și-a pierdut viața în drum spre serviciu. Era tatăl unui băiețel și doar ce se căsătorise: „Un soț bun și cel mai minunat tată”
iamsport.ro
Reacție furioasă în emisiunea lui Radu Naum: ”Avem nevoie de un Recorder în fotbalul românesc”
MediaFlux
Pensionarii din România care vor primi bani în plus de anul viitor. Ministrul Muncii, Florin Manole, a confirmat
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde