Conflict armat în Africa: Armata Etiopiei a pătruns în Eritreea

RomaniaTV.net
15 03. 2012, 16:58

Etiopia a lansat atacul pentru că Eritreea antrena „grupuri subversive” care să atace Etiopia din interior, a anunţat un purtător de cuvânt.

Mai multe persoane au murit şi altele au fost capturate când trei tabere au fost atacate de forţele etiopiene, a anunţat un oficial. Eritreea nu a comentat până acum incidentele.

Cele două ţări s-au mai aflat într-un confict armat din cauza unei graniţe, din 1998 până în 2000. 80.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în război.

Deşi au semnat un tratat de pace, situaţia a rămas tensionată între cele două state.

Etiopia mai desfăşoară operaţiuni militare şi în ţara vecină, Somalia, unde se luptă cu grupările islamiste al-Shabab.

Eritreea neagă acuzaţiile că ar susţine al-Shabab.

Eritreea a fost o provincie a Etiopiei până în 1993, când şi-a câştigat independenţa în urma unui război civil de 30 de ani.