Consilierul general de la USB care a votat „la două mâini” îşi depune demisia. Nicuşor Dan: Nu vom ezita să ne recunoaştem greşelile

Consilierul general Dumitru Dobrev din partea USB (Uniunea Salvaţi Bucureştiul), care a fost prins în timp ce vota "la două mâini" în Consiliul General al Municpiului Bucureşti (CGMB) a anunţat că îşi depune demisia.
Filip Stan
03 sept. 2016, 11:21
Consilierul general de la USB care a votat

„Luni dimineață îmi depun demisia din funcția de consilier general în CGMB. De asemenea, luni îmi voi prezenta în scris demisia din funcția de vicepreşedinte USB şi de preşedinte al filialei USB Sector 4.

Le mulțumesc tuturor celor care mi-au trimis mesaje de susținere zilele acestea. Nu e puțin lucru să ştii care-ți sunt prietenii „de vreme rea”, a scris acesta pe Facebook.

Citeşte şi:  Un consilier general al lui Nicuşor Dan, prins votând „la două mâini” în CGMB. Cum explică

Dumitru Dobrev, consilier general USB, a fost surprins, joia trecută, în timp ce vota şi în locul şefului său de partid Nicuşor Dan, lucru interzis de lege. 

Deşi recunoaşte că a comis greşeala „dintr-un mimetism prostesc”, Dobrev încearcă să se disculpe spunând că au mai fost şi alţi colegi de la alte partide care au făcut acelaşi lucru. 

Reacţia lui Nicuşor Dan

„Demisia unui bun jurist este o pierdere pentru grupul de consilieri, dar colegul nostru a înţeles gravitatea gestului său şi că, indiferent de circumstanțele în care el are loc, USR nu va fi niciodată de acord cu un astfel de comportament. Nu vom ezita să ne recunoaștem greşelile pentru că nu vrem să facem politică așa cum au făcut partidele şi politicienii în ultimii 27 de ani.

Dumitru Dobrev şi USR îşi cer scuze față de bucureșteni pentru incident și îi asigură că așa ceva nu se va mai repeta. USR este o organizație transparentă și corectă și va rămâne fidelă acestor principii în toată activitatea sa politică”, scrie Nicuşor Dan.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT