Consiliul Concurenţei monitorizează piaţa ouălor. Chirițoiu: „Eu sper că producătorii și-au învățat lecția”

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a spus că monitorizează situația de pe piața ouălor, în condițiile în care acestea nu se mai găsesc în unele magazine pentru că producătorii preferă să le exporte la prețuri mai bune.
Viorel Dobran
14 nov. 2025, 19:59
Consiliul Concurenţei monitorizează piaţa ouălor. Chirițoiu:
De ce nu se găsesc aceste ouă în comerț

Consiliul Concurenţei monitorizează piața ouălor. Criza de ouă se resimte în unele supermarketuri din România, rafturile sunt goale din cauza exporturilor record și a producției mai reduse în sezonul rece.

Bogdan Chiriţoiu a amintit că producătorii au fost amendați în urmă cu câțiva ani, pentru că s-au înțeles între ei să crească prețurile.

Criză de ouă în magazinele din România. Fermierii aleg să vândă mai scump în străinătate: ”Sunt cereri din toată lumea”

„Am mai avut acum câțiva ani, când a fost iarăși o problemă legată de Olanda și de Germania, a fost chiar o penurie la nivel european și atunci au fost exportate din România pe acele piețe și prețurile au crescut. Da, e o piață europeană, dacă cresc prețurile în restul Europei o să crească și și la noi. Noi atunci am monitorizat situația, să nu avem creșteri speculative de preț. La vremea respectivă am aplicat amenzi pentru că am constat, am avut dovezi că producătorii de ouă au crescut prețurile comunicând și cordonându-se între ei. Eu sper că ei și-au învățat lecția și nu vor mai face așa ceva. Vom monitoriza situația cu atenție”, a spus Chiriţoiu.

„În același timp, e bine că exportăm, că de obicei ne plângem că vin alimente străine la noi și că sunt importuri mari. Acuma, mă bucură faptul că avem un producători români care au forță să exporte în străinătate, să câștige bani, să aducă bani și în țară”, a adăugat el.

40% din producția internă de ouă ajunge în țări precum Germania sau Franța, care au fost afectate mult de gripa aviară, iar unii producători exportă și în Statele Unite.

În 2024, România a exportat 33.000 de tone de ouă, însă pe primele opt luni ale acestui an această cifră a fost depășită – 35.000 de tone de ouă românești exportate. În ultimul deceniu, piața ouălor din România s-a dezvoltat exponențial, iar exporturile au crescut de peste cinci ori, principalele piețe europene fiind Italia și Germania. În România, oul are printre cele mai mici prețuri de producție din Uniunea Europeană: un ou la poarta fermei costă 0,60 lei, ajungând în magazine până la un leu, în timp ce oul bio costă puțin mai mult.

Grupul Schwarz reacționează după ce Consiliul Concurenței a transmis public îngrijorările privind preluarea magazinelor La Cocoș

Constantin Stafie, reprezentant al Asociației Crescătorilor de Păsări, a spus la rândul său că sunt mai puține ouă pe piață în acest moment și pentru că se schimbă populațiile de găini care fac ouă.

„Avem un gol de vreo 7 săptămâni, dar deocamdată nu cred că este atât de tragic”, a spus el. Stafie spune că fermierii au mers pe prețuri mici, care abia le acopereau cheltuielile, și că au oportunitatea să vândă la prețuri mai bune în străinătate.

„Nu cred că vom avea o criză a oului în următoarea perioadă, mai ales că intrăm în post și nu se mai consumă ouă, trebuie să ținem cont și acest lucru , și după aia vin sărbătorile de Crăciun când toată lumea consumă porc”, a spus Stafie.

Criza ouălor la raft: între export și scăderea firească a producției sezoniere | Importurile de ouă în statele UE provin în principal din Ucraina

Piața ouălor din România traversează în aceste zile o perioadă tensionată, în timp ce ministrul Barbu asigură că nu exită riscul unei crize de ouă în România, reprezentanții marilor rețele comerciale susțin că unii fermieri au fost atrași de prețuri mai bune oferite de procesatori și magazine din afara țării.

În unele magazine mari, rafturile au început să se indice o ușoară penurie de ouă, iar lipsa acestor produse a declanșat discuții între retaileri, producători și autorități, fiecare oferind explicații diferite pentru dezechilibrul apărut.

Potrivit retailerilor, problema este reală: stocurile sunt mai mici decât în mod obișnuit, iar ouăle se termină rapid. Una dintre principalele cauze pare să fie creșterea accelerată a exporturilor. În ultimele luni, România a ajuns să exporte aproape 40% din producția de ouă – un salt semnificativ față de nivelul obișnuit, estimat la 15%.

În contextul crizei provocate de gripa aviară în unele state vest-europene, fermierii români au profitat de prețurile mai bune din afara țării și și-au orientat produsele către piețele externe.

Ministerul Agriculturii acuză de practici comerciale neloiale
În același timp, Ministerul Agriculturii susține că România nu se confruntă cu o criză propriu-zisă, întrucât țara are un grad de autosuficiență de aproximativ 120% în ceea ce privește producția de ouă. Cu toate acestea, dezechilibrele apar atunci când producția internă este deturnată către export.

Astfel, Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, contrazice ideea de criză și spune că e este posibil să existe „practici comerciale neloiale”.  De asemenea, acesta a cerut intervenția Consiliului Concurenței și a Ministerului Economiei pentru a verifica dacă există astfel de practici comerciale neloiale care să fi contribuit la dezechilibru.

„Criză de ouă în România n-o să fie niciodată, pentru că în ultimii 2 ani, prin investițiile pe care le-am realizat, România are un grad de autosuficiență de 120%. Practic, anul trecut am produs 5,4 miliarde de ouă în România și anul acesta cred că va fi un recurs și vom depăși această cifră. Stăm foarte bine, şi pentru intern, şi pentru extern”, a spus Florin Barbu, la Antena 3.

Producția de ouă scade iarna
În acest context, retaileri online precum Sezamo au declarat pentru mediafax că, deși piața este tensionată, situația are și o componentă sezonieră normală.

Matei Bădescu, Head of Buying la Sezamo, explică faptul că iarna aduce în mod natural o scădere a producției, deoarece găinile fac mai puține ouă în sezonul rece

„Avem peste 20 de tipuri de produse în sortiment – de la ouă bio (cod 0), ouă cod 1 și 2, la ouă de prepeliță. Ceea ce se observă în piață, o ușoară scădere a cantității de ouă, este o normalitate pentru sezonul rece”, spune el, subliniind că oferta Sezamo rămâne diversă, însă dinamica producției se simte la nivelul întregului sector.

Pe fondul scăderii sezonale a producției și al exporturilor masive, unele categorii de produse riscă să devină mai scumpe, mai ales cele care folosesc ouă în cantități mari, precum cozonacii, prăjiturile sau pastele proaspete. Deocamdată, nu se vorbește despre o criză structurală, însă efectele pe termen scurt sunt deja vizibile pe piață: stocuri reduse, fluctuații de preț și tensiuni între producători și retaileri.

Nu în ultimul rând, potrivit celor mai recente analize prețul ouălor de la poarta producătorului a crescut în ultimul an la nivelul Uniunii Europene. Prețurile medii ale ouălor au crescut cu 20,8% pe parcursul anului 2025 în Uniunea Europeană (UE), unde Spania este al treilea cel mai mare producător, cu un volum echivalent cu 962.000 de tone, potrivit celui mai recent raport privind acest aliment publicat de Comisia Europeană.

Importăm din afara UE în timp ce exportăm în afara UE
Exporturile de ouă ale UE către țări terțe au depășit 218.675 de tone între ianuarie și iulie 2025, reprezentând o creștere de 2,8% față de primele șapte luni ale anului 2024; principalele destinații au fost Regatul Unit (90.050 de tone), Japonia (35.042 de tone), Elveția (27.881 de tone) și Israel (7.821 de tone).

Pe de altă parte, importurile de ouă ale statelor membre ale UE (99.589 de tone între ianuarie și iulie) au provenit în principal din Ucraina, care în această perioadă și-a majorat livrările cu 69,9%, până la 71.093 de tone, față de primele șapte luni ale anului 2024.

DailyBusiness
Doi muncitori îngropați de vii la 5 metri sub pământ, într-o localitate din Prahova, după surparea unui mal. Pompierii militari intervin de urgență
Spynews
O tânără din Bacău, găsită decedată, lângă o șină de cale ferată. Ar fi fost ucisă aseară. Autorul este în continuare căutat
Fanatik.ro
Dinamo, pe scenă la Vocea României! Eva Nicolescu a debutat cu Ştefan Ştiucă: “A cântat cu noi fără repetiţie”
Capital.ro
Momentul în care Elena Udrea a spus adio. A ales cariera în locul familiei: Nu-ţi convine ca, din cauza soţiei, tu să fii mereu în vizorul presei
Playtech.ro
Cât gaz consumă o centrală termică într-o zi de iarnă. Calcul orientativ pentru o locuință de 80 mp
Adevarul
Elevi medaliați internațional nu mai primesc burse sportive, după o decizie a Ministerului Educației. Părinții se revoltă
wowbiz.ro
Primele rezultate ale autopsiei în cazul Sarei, fetița de 2 ani moartă pe scaunul stomatologic! Ceea ce s-a aflat acum e de-a dreptul șocant
Economica.net
Noi taxe! Cât vom plăti în plus şi pentru ce
kanald.ro
Fratele Vlăduței Lupău a fost reținut de polițiști! Bogdan Lupău a fost plasat sub control judiciar
iamsport.ro
Șocant! 'Nostradamus' Ion Țiriac anunță miliarde de morți: 'Unde îi îngropi pe toți'. Scenariu apocaliptic
MediaFlux
România, deja calificată la barajul pentru CM 2026! O veste bună înaintea meciului cu Bosnia
stirilekanald.ro
„Crema este magistrală, este făcută în laborator” Ancuța Cîrcu răspunde acuzațiilor că ar fi vândut ilegal creme cu mercur: „Sunt femei care nu sunt emancipate”
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume