​Constantin Nicolescu a atacat în instanță înceterea mandatului său de președinte al CJ Argeş

Constantin Nicolescu a atacat în contencios administrativ ordinul emis de prefectul Cristian Soare, prin care se constata încetarea mandatului său de președinte al Consiliului Județean (CJ) Argeș înainte de termen, pentru conflict de interese, potrivit Agerpres.
Romania TV
06 mart. 2014, 13:35
​Constantin Nicolescu a atacat în instanță înceterea mandatului său de președinte al CJ Argeş

Constantin Nicolescu anunțase, pe 26 februarie, că decizia referitoare la posibila contestare a ordinului prefectului aparține avocaților săi.

„Avocații vor lua o decizie, pe mine partea asta nu mă mai preocupă. Un astfel de demers (…) nu știu dacă mai rezolvă problema pe fond. Pe fond există o decizie privind o abatere disciplinară, care, în mod normal, ar fi trebuit sancționată de către consilierii județeni. (…) Dacă s-a interpretat altfel, nu are rost să mă mai zbat eu. Așa au decis, așa au crezut, așa au făcut”, declara atunci fostul președinte al CJ Argeș.

Prefectul Cristian Soare a semnat, pe 24 februarie, ordinul prin care s-a constatat încetarea mandatului de președinte al CJ Argeș înainte de termen pentru conflict de interese. Emiterea ordinului s-a întemeiat pe raportul de evaluare al Agenției Naționale de Integritate, rămas definitiv prin sentința Înaltei Curți de Casație și Justiție, din 11 februarie 2014, în care care s-a constatat că președintele Nicolescu s-a aflat în conflict de interese, întrucât a încheiat, în numele instituției, mai multe contracte cu societăți comerciale la care era acționar.

Constantin Nicolescu se afla la al treilea mandat consecutiv de președinte al CJ Argeș

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
FCSB riscă să piardă cu 0-3 la masa verde meciul cu Oțelul. Oaspeții vor să îl conteste pe Reghecampf la TAS! Gigi Becali, reacţie în forţă. Exclusiv
Capital.ro
Zeci de mii de pensionari vor primi un sprijin financiar de 250 de lei. Cererile se depun până pe 6 noiembrie
Playtech.ro
Radarul Poliției funcționează pe ploaie, ceață sau întuneric? Când este valabilă viteza înregistrată
Adevarul
„Școala e la 900 de metri, dar elevii sunt aduși cu mașina”. Revolta bucureștenilor supărați pe părinții care blochează traficul
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Brașov, găsiți fără viață într-o mașină răsturnată. Familia îi dăduse dispăruți în urmă cu trei zile
iamsport.ro
Breaking News! Ion Țiriac a făcut o mutare de răsunet în România
MediaFlux
Horoscopul weekendului 10-11 octombrie 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte