Construcţia spitalului regional de urgenţe din Iaşi va începe în 2019. Unitatea ar urma să fie funcţională la începutul lui 2023

Construcţia spitalului regional de urgenţe din Iaşi va începe în 2019, iar unitatea ar urma să fie funcţională la începutul anului 2023, a declarat, duminică, la Iaşi, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Cristian Vasile Grasu.
Romania TV
11 iun. 2017, 16:51
Construcţia spitalului regional de urgenţe din Iaşi va începe în 2019. Unitatea ar urma să fie funcţională la începutul lui 2023

Grasu s-a întâlnit la Primăria Iaşi cu edilul Mihai Chirica, conducerea UMF Iaşi, dar şi cu primari din zona metropolitană, şefii societăţii locale de transport şi ai companiilor de utilităţi publice.

Potrivit secretarului de stat Cristian Vasile Grasu, săptămâna viitoare reprezentanţii Ministerului Sănătăţii vor semna contractul cu firma care va asigura consultanţa privind proiectul spitalului regional de urgenţe din Iaşi.

„Consultantul şi cei de la Banca Europeană de Investiţii vor veni la Bucureşti în ultima săptămână a lunii iunie. Important este ca studiul de fezabilitate să fie realizat până cel târziu pe 31 decembrie. În primul semestru al anului 2018 vrem să aplicăm pentru obţinerea de fonduri europene pe Programul Operaţional Regional. Evaluarea, aprobarea şi contractarea finanţării sunt estimate să dureze circa şase luni. Aşadar, la mijlocul anului viitor am putea primi finanţarea. Ar urma licitaţiile, care ar putea dura doar câteva luni. Nu pot fi foarte multe întârzieri, datorită recentelor modificări ale Legii achiziţiei”, a afirmat secretarul de stat Cristian Vasile Grasu.

El a mai spus că, dacă totul decurge normal, în 2019 vor începe lucrările, iar acestea nu ar trebui să dureze mai mult de trei ani.

„Cel târziu la începutul primului trimestru din anul 2023 spitalul ar putea fi funcţional la întreaga capacitate. Primarii din zonă trebuie să se gândească la faptul că se va naşte, poate, cel mai mare angajator din Moldova. Va începe un şantier uriaş, adică o oportunitate în ceea ce priveşte angajările. Spitalul regional se va deschide peste şase ani. Este timp pentru a obţine o generaţie de asistenţi medicali, electricieni, tâmplari şi alte meserii. Trebuie luată în calcul dezvoltarea acestei zone de resurse umane”, a mai spus secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii.

La rândul său, primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a afirmat că spitalul regional va fi amplasat în zona Moara de Vânt din municipiu şi că în apropierea spitalului vor fi amenajate un campus universitar pentru studenţii de la UMF, dar şi un campus tehnologic şi de cercetare „Iaşi Intelligent City”.

„În zonă se va naşte un oraş. Va trebui să analizăm în detaliu cum va fi amenajat terenul pentru UMF, anume terenul pentru campus, pentru locurile de parcare şi toate celelalte necesităţi. Va trebui să ne gândim şi la noi noduri rutiere, care să facă legătura spre aeroport şi spre comunele învecinate. Doar pentru spital vom avea nevoie de un minim de 1.500 de locuri de parcare”, a spus primarul Mihai Chirica.

El a solicitat reprezentanţilor Companiei de Transport Public realizarea unui studiu în vederea dezvoltării sistemului de transport public în zona spitalului, traficul zilnic avut în vedere urmând a fi de aproximativ 5.000 de persoane.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Pariul lui Pancu la Rapid. Vrea să relanseze cariera unui fost internațional care fusese trecut pe „lista neagră”
Capital.ro
Modelul AI cu capacități neașteptate, inițial restricționat, ajunge la public
Playtech.ro
Cât te costă acum să deții o casă în România. Lista completă a taxelor și impozitelor din 2026
Adevarul
Glumele românilor după erorile GPS din București: „Stăteam pe canapea și îmi zice că eram pe pista de la Băneasa. Ne pregăteam să decolăm”
wowbiz.ro
Imagini greu de privit de la înmormântarea lui Alexandru Neacșu! Medicul rezident găsit mort la Spitalul Floreasca a fost condus pe ultimul drum: „O mare durere”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incredibil ce a descoperit o familie din Botoșani în pâinea cumpărată de la magazin. A depus imediat plângere la Protecția Consumatorului
iamsport.ro
Cine e membrul Generației de Aur care le citea versete din Biblie despre Armaghedon și adulter colegilor: ”Bă, dacă are ăsta dreptate?!”
MediaFlux
Rusia face noi amenințări la adresa României. Motivul: o eventuală unire cu Republica Moldova
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți