Contre Kovesi-Corlăţean, la şedinţa CSM

Procurorul general i-a reproşat marţi ministrului Justiţiei, Titus Corlăţean, afirmaţiile sale şi ale unor colegi de-ai acestuia referitoare la instrumentarea unor dosare pe considerente politice. Kovesi a spus că evenimentul tentativei de suicid a lui Năstase nu este prima ocazie cu care politicieni acuză procurori de parti-pris-uri politice.
Romania TV
26 iun. 2012, 09:33
Contre Kovesi-Corlăţean, la şedinţa CSM

Discuţia din interiorul CSM se referea la modul în care au acţionat avocaţii lui Adrian Năstase în această perioadă, precum şi reflectarea în mass-media a evenimentelor legate de fostul prim-ministru.

„Poziţia mea a fost clară: nu putem interzice avocaţilor şi jurnaliştilor să comenteze public. În schimb, am cerut CSM să aibă o poziţie fermă cu privire la atacurile împotriva procurorilor şi judecătorilor care au în lucru dosare în care sunt implicate persoane publice. Din acest motiv, i-am reproşat ministrului de Justiţie nu numai reacţiile sale, ci şi cele altor colegi cu privire la aşa-zisele dosare politice”, a declarat Kovesi, după şedinţa CSM.

Kovesi i-a solicitat lui Corlăţean să prezinte public dacă are dovezi că un dosar a fost instrumentat la comandă politică, precum şi numele celor implicaţi.

„Trebuie să verifici şi să te bazezi pe ceva concret. Nu este prima dată şi de asta i-a reproşat. Pe mine nu m-a sunat nici preşedintele, nici primul-ministru în legătură cu vreun dosar (…) Problema mea nu este cu avocaţii sau cu jurnaliştii, ci cu acele persoane cu funcţii importante care spun că se fac dosare politice”, a mai spus Kovesi.

La începutul lunii martie, Corlăţean declara că procurorul din dosarul Zambaccian, în care este judecat Adrian Năstase, ar trebui arestat în cazul în care fostul prim-ministru nu va fi găsit vinovat şi condamnat.

Titus Corlăţean ar fi declarat, pe 21 martie, la TVR Info, că „în sistemul magistraturii şi în sistemul public sunt probleme mari şi va trebui aplicată o balanţă comună pentru toţi”, calificând dosarul Zambaccian drept „o încălcare flagrantă a legii” şi precizând că procurorul de caz ar trebui arestat dacă Adrian Năstase nu va fi condamnat.

Declaraţia lui Corlăţean a fost amplu şi vehement contestată de fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei.

Fostul ministru al Justiţiei susţinea că opiniile ferme ale ministrului desemnat al Justiţiei Titus Corlăţean în privinţa modului în care trebuie să lucreze procurorii reprezintă „un adevărat pericol” la adresa independenţei acestora, precum şi „un act de intimidare”.

„Opiniile ferme pe care Corlăţean le are în privinţa modului în care trebuie să lucreze procurorii («procurorul ar trebui arestat, dacă Năstase nu este condamnat») şi să răspundă pentru rechizitoriile pe care le întocmesc reprezintă un adevărat pericol la adresa independenţei procurorilor, un act de intimidare a acestora”, susţinea Macovei, referindu-se la declaraţiile lui Titus Corlăţean făcute, la sfârşitul lunii martie, la TVR Info.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
CFR Cluj, lovitură de 21 de milioane de euro! Neluțu Varga, profit uriaș
Capital.ro
Pensia pe care o vei primi la bătrânețe poate fi verificată online. Cum afli ce vechime ai la pensie și câți bani vei încasa
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensionarii pot pierde gratuitatea pe mijloacele de transport. STB pregătește și scumpirea biletelor
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România