Controale inopinate la spitalele acreditate care nu vor avea raportări credibile

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Management a Calităţii în Sănătate (ANMCS), Vasile Cepoi, a declarat joi, la Cluj, că de săptămâna viitoare începe procesul de monitorizare a spitalelor acreditate. Acesta a explicat că rapoartele vor fi analizate şi se vor face controale inopinate acolo unde datele nu sunt credibile şi s-ar putea ajunge chiar şi la reevaluarea instituţiilor.
Romania TV
10 nov. 2016, 12:40
Controale inopinate la spitalele acreditate care nu vor avea raportări credibile

Vasile Cepoi a declarat că s-au pregătit chestionarele care vor fi trimise la spitale, care trebuie acum să trimită către ANMCS informaţiile necesare pentru calcularea indicatorilor de monitorizare.

„A apărut zilele trecute ordinul, iar săptămâna viitoare va începe procesul de monitorizare a spitalelor acreditate. Am pregătit toate chestionarele şi le trimitem la spitale, iar spitalele urmează să ne transmită, cu o anumită periodicitate, informaţii de care avem nevoie ca să calculăm indicatorii de monitorizare. Dacă indicatorii ne relevă că evoluţia nu e cea dorită, facem controale inopinate şi reevaluăm acreditarea spitalului. Controalele inopinate vor apărea atunci când tendinţa indicatorilor raportaţi ne arată că acolo este o problemă. O raportare care nu este credibilă va genera un astfel de control”, a explicat Cepoi.

Potrivit preşedintelui ANMCS,procesul de monitorizare are ca scop stabilirea gradului de preocupare pe care spitalele îl auîn privinţa îmbunătăţirii activităţii şi asigurarea siguranţei pacientului, dar îşi propune şi să corecteze deficienţele de măsurarea a calităţii constatate în ciclul anterior de acreditare, scrie news.ro.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Final Four EHF Euro Cup! România joacă împotriva celor mai tari echipe din handbal la Bucureşti! Totul despre competiţia din Sala Polivalentă - Fanatik.ro
Capital.ro
Dacia Hipster ar putea ajunge în producție. Unde va fi construită mașina de peste 11.000 de euro
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Lista de miniștri din Guvernul Mureșan. Bătaie pe un minister fantomă. Neînțelegeri între USR și UDMR - SURSE
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Răsturnare de situație în politică. Lista oficială cu propunerile de miniștri
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte