Controlorii de trafic aerian greci, în grevă. Zeci de zboruri au fost anulate

Companiile aeriene elene au anunţat, sâmbătă, anularea a numeroase zboruri în prima zi a unei mişcări de protest a controlorilor de trafic aerian. Greva este programată să dureze până joi.
Sânziana Stancu
08 oct. 2016, 12:54
Controlorii de trafic aerian greci, în grevă. Zeci de zboruri au fost anulate

Companiile elene Aegean şi Olympic au anulat zborurile internaţionale, în timp ce compania Ryanair a a anunţat că a anulat în total 110 zboruri în week-end.

Compania low-cost i-a lansat un apel Comisiei Europene, cerându-i „să împiedice aceste greve ale contolorilor de trafic aerian care au început să se repete frecvent”.

Citeşte şi Grecia: Controlorii de trafic aerian anunţă grevă de 4 zile. Zborurile vor fi perturbate. Avertizare de călătorie de la MAE român

Cotrolorii de trafic aerian protestează faţă se aplicarea unor reforme care le anulează rolul lor administrativ , fără ca această măsură să fi fost discutată cu sindicatul.

Ministrul grec al Transporturilor, Christos Spirtzis, le reproşează protestatarilor că „această grevă ar avea la origine „motive politice” şi că „nu a formulat o solicitare precisă”, dar s-a arătat gata să discute din nou cu protestatarii, dacă aceştia vor dori acest lucru. 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
„Misiune grea”. Secretul lui Nuno Campos la Dinamo, dezvăluit de un idol al fanilor roș-albi
Capital.ro
Supermarketuri fără făină, lapte, carne și ouă într-o regiune cu numeroși români. De ce se tem oamenii
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT