Copiii de la o şcoală specială din Capitală ar fi avut acces la imagini nerecomandate minorilor

Copiii de la Şcoala Specială nr. 4 din Capitală, acolo unde un dascăl a fost înregistrat în timp ce explica cum îi bate pe elevii cu dizabilităţi, ar fi avut acces la imagini nerecomandate minorilor, potrivit raportului Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4.
Romania TV
11 apr. 2017, 13:43
Copiii de la o şcoală specială din Capitală ar fi avut acces la imagini nerecomandate minorilor

„În mai puţin de 10 zile, angajaţii DGASPC Sector 4 au audiat peste 25 de persoane – profesori, părinţi, asistenţi personali şi personal auxiliar al şcolii, iar în urma verificărilor, au fost relevate o serie de neconcordanţe între declaraţiile celor audiaţi, în sensul că o parte dintre aceştia nu şi-au mai susţinut în scris cele formulate iniţial, dar şi cu privire la aceleaşi fapte interpretate diferit”, se arată în raportul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4.

Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 a exemplificat prin ipoteza conform căreia copiii au fost lăsaţi nesupravegheaţi şi ar fi avut acces la imagini nerecomandate minorilor.

„Conform raportului de analiză şi verificare, cu o zi înainte de apariţia în mass-media a acestei acuzaţii, de pe un calculator dintr-o sală de curs a Şcolii Speciale nr . 4 a fost accesat un site interzis minorilor, într-un interval în care copiii din acea clasă erau implicaţi într-o activitate extraşcolară, specifică programului «Săptămâna Altfel», ce s-a derulat în Parcul Tineretului. De asemenea, s-a constatat o relaţie tensionată între angajaţii unităţii de învăţământ, precum şi un mod deficitar de interacţiune între aceştia şi elevi, fapt pentru care DGASPC Sector 4 va monitoriza situaţia copiilor”, potrivit sursei citate.

În plus, din declaraţii au rezultat elemente cu privire la săvârşirea unor fapte de natură penală, drept pentru care raportul privind analiza şi verificarea acestora a fost înaintat organelor de cercetare penală.

Ancheta a început după ce un profesor de la Şcoala Gimnazială Specială nr. 4 a fost înregistrat de către un paznic al unităţii de învăţământ în timp ce explica cum îi bate pe elevii cu dizabilităţi. Înregistrarea a ajuns la Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi.

Profesorul, care activa de trei ani în şcoala respectivă, s-a apărând spunând că nu îi bate pe elevi, dar că unii dintre ei merită să fie loviţi.

„Credeţi-mă că de atins, nu i-am atins. În înregistrare am spus că merită unii dintre ei să fie loviţi pentru că unul dintre ei mă zgâriase, fusesem muşcat de către alt copil. Merită o corecţie fizică, dar uşoară. Omul, la supărare, una e ceea ce gândeşte, alta este ceea ce face. S-a întâmplat exact la ieşirea din tură, unul dintre copii îmi distrusese un calculator şi eram foarte nervos. Eram tare mâhnit şi foarte nervos şi orice om bombăneşte la supărare”, a declarat Florin Pană, profesor la Şcoala Specială nr. 4.

În urma apariţiei înregistrării, unitatea şcolară a demarat o anchetă internă, verificări fiind făcute şi de Inspectoratul Şcolar, Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 şi Avocatul Poporului. Poliţia a deschis o anchetă pentru rele tratamente aplicate minorului.

Citeşte şi Alţi şase elevi din Botoşani, descoperiţi în timp ce jucau „Balena Albastră”. Reacţia şcolii este incredibilă

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Ei sunt sportivii români care au făcut avere după retragere. În ce și-au investit banii
Capital.ro
Capcana celor 35 de ani de muncă. De ce vechimea nu este suficientă. Detaliul care poate conta decisiv la pensionare
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Primești bani de la părinți, prieteni sau rude? Când poate cere ANAF explicații și în ce situație se aplică impozitul de 70%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte