Copil cu febră, intervenţie contracronometru prin nămeţi cu autoşenilata

O fetiţă de doi ani din judeţul Olt, cu febră, în pericol de moarte. Ambulanţa nu poate ajunge din cauza drumului blocat de zăpadă.
Romania TV
27 feb. 2018, 08:13
Copil cu febră, intervenţie contracronometru prin nămeţi cu autoşenilata

O intervenție contracronometru a pompierilor și a unui echipaj de la Ambulanță marţi dimineață în localitatea Milcov, sat Ulmi, pentru salvarea unei fetițe de doar doi ani care se simțea rău. Ambulanța nu a putut pătrunde spre locuința cu pricina din cauza zăpezii, astfel că a fost nevoie de utilajele pompierilor pentru a se putea ajunge la copil.

Apelul de urgență a fost făcut în jurul orei 06.00 de părinții fetiței, care se afla în stare febrilă. Imediat o ambulanță de la Slatina a plecat spre locul indicat, numai că, la o distanță de cinci kilometri față de casă, ambulanța nu a mai putut merge din cauza zăpezii troienite, astfel că au intervenit pompierii, cu Autospeciala pentru Transport Victime Multiple și cu o autoșenilată.

Potrivit olt-alert.ro, fetița a fost preluată de autoșenilată și transportată către echipajele medicale, conștientă, stabilă din punct de vedere medical și va fi predată la Unitatea de Preluare Urgențe din cadrul Spitalului Slatina.

Vezi şi: Femeie moartă în stradă, găsită acoperită de zăpadă

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Româncă, strigăt de disperare, după ce soțul a plecat de acasă! Și-ar fi părăsit familia pentru un alt român, pe care îl consideră “Creatorul”
Fanatik.ro
Gigi Becali, prima reacție oficială! Ce spune despre îndepărtarea lui Mihai Stoica
Capital.ro
Un detaliu din certificatul auto poate aduce amendă și permisul suspendat unor categorii de șoferi
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
MediaFlux
Următorul președinte al SUA. Secretul scos la iveală de Donald Trump
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România