Copil de şapte ani, scos de pompieri dintr-o fântână, fără semne vitale

Un copil în vârstă de şapte ani care a căzut luni într-o fântână de pe un câmp din apropierea localităţii Vârşolţ a fost scos de pompieri la suprafaţă, fără semne vitale, fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) Zalău.
Romania TV
13 mai 2019, 20:03
Copil de şapte ani, scos de pompieri dintr-o fântână, fără semne vitale

Cea care i-a anunţat pe pompieri despre căderea copilului în fântână a fost chiar mama lui. Pompierii au găsit băiatul abia după ce au scos mare parte din apa din fântână adâncă de patru metri, cu două motopompe.

„Luni după masă, Secţia Şimleu Silvaniei şi Detaşamentul de pompieri Zalău au fost solicitate să intervină pentru a scoate un copil căzut accidental într-o fântână aflată pe un câmp din apropierea localităţii Vârşolţ. Copilul de şapte ani a fost găsit şi extras, a fost preluat de către echipajul de terapie intensivă mobilă şi s-au executat manevrele de resuscitare”, se arată într-o informare de presă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj.

Potrivit sursei citate, victima a fost transportată în ambulanţă, fără a avea funcţii vitale, manevrele de resuscitare continuând pe timpul deplasării către UPU Zalău.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Cornel Dinu pune tunurile pe FCSB! Analiză fără perdea după eșecul cu U Cluj: „Entuziasm infantil!”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT