Cori Grămescu propune un program revoluţionar de slăbire: scapi de 30 cm în talie în doar 6 luni

Noua strategie de slăbire rapidă promite să ajute femeile care se confruntă cu obezitate să scape de 20 de kg și 30 de cm din talie prin mâncare naturală, sport acasă și sesiuni de mentorat nutrițional.

06 feb. 2024, 23:35
Cori Grămescu propune un program revoluţionar de slăbire: scapi de 30 cm în talie în doar 6 luni

Cori Gramescu dezvăluie cum scapi de grăsimea de pe abdomen, cunoscută sub numele de grăsime viscerală, care este extrem de nesănătoasă și poate fi un semnal serios de alarmă al dezvoltării bolilor metabolice cronice, fie că este vorba despre hipertensiune, boli cardiovasculare sau diabet. Grăsimea care se ascunde chiar sub piele în mare parte din corp se numește grăsime subcutanată. Acest tip de grăsime situată în jurul părților laterale, fesieri, coapse sau brațelor poate avea un aspect neplăcut din punct de vedere estetic, dar mai inofensivă spre deosebire de grăsimea viscerală.

Atunci când începem un program de slăbire este imposibil să țintim doar grăsimea de pe abdomen, dar o scădere în greutate va ajuta atât la micșorarea taliei și, cel mai important, va ajuta la reducerea grăsimii viscerale, care se află sub peretele abdominal în organe și în mucoasa din jurul intestinelor.

Cel mai precis mod de a determina gradul de grăsime viscerală este scanarea CT sau RMN. Dar există modalități mai simple de a ști dacă aveți multă grăsime viscerală sau subcutanată.  Prima este forma corpului. Persoanele cu corpul în formă de pară  (caracterizat prin șolduri și coapse mai mari), tind să aibă mai multă grăsime subcutanată, iar cele cu trupul în formă de măr (caracterizată printr-o talie mai mare), au mai multă grăsime viscerală. A doua modalitate este circumferința taliei (89 cm la femei și de peste 102 la bărbați indică o cantitate nesănătoasă de grăsime viscerală).

Cum știm dacă avem grăsime viscerală, de ce este atât de periculoasă și ce putem face în privința ei? Cori Grămescu, nutriționist și antrenor de pilates explică riscurile la care ne supunem dacă avem grăsime viscerală, ce afecțiuni sunt legate de acest tip de grăsime și în ce constă planul revoluționar în 6 pași destinat femeilor cu vârste cuprinse între 35 și 50 de ani care se confruntă cu excesul de grăsime abdominală.

Cori Grămescu, despre grăsimea abdominală viscerală

Grăsimea viscerală este stocată în cavitatea abdominală și înconjoară organele interne.  Este foarte dăunătoare, deoarece se acumulează adânc în cavitatea abdominală și este asociată cu o serie lungă de probleme grave de sănătate, printre care: tulburări metabolice (grăsimea viscerală este asociată cu rezistența la insulină și sindromul metabolic, care pot duce la diabet de tip 2); boli cardiovasculare (există un risc crescut de boli de inimă din cauza substanțelor inflamatorii și citokinelor eliberate de grăsimea viscerală). La femei, grăsimea viscerală este, de asemenea legată de cancerul de sân și probleme cu vezica biliară. Alte afecțiuni legate de grăsimea viscerală includ accidentul vascular cerebral, afectarea funcției pulmonare, arsuri la stomac, dificultăți de somn și migrene.

Mersul pe jos nu te ajută să slăbești. Cori Grămescu spune că tot la porţii trebuie umblat

Toată lumea este oarecum predispusă genetic să stocheze grăsimea în mod diferit. Hormonii joacă, de asemenea, un rol important, motiv pentru care la bărbați grăsimea se depune pe abdomen, iar la femei pe șolduri și coapse.

Pentru a aborda grăsimea viscerală, se recomandă o combinație între o dietă echilibrată, exerciții fizice și schimbări în stilul de viață. „O dietă de tip mediteranean și exercițiile aerobice moderate executate cu greutăți mici sunt strategii eficiente pentru a reduce din grăsimea depusă în interiorul cavitații abdominale. Din perspectiva alimentară, o dietă care asigură cel puțin 30 de grame de fibre alimentare provenind dintr-o varietate largă de fructe și legume și proteine slabe provenind din pește sălbatic și carne de pui sau curcan crescut liber, formează baza unui plan alimentar antiinflamator care susține pierderea semnificativă în greutate. Evitați carbohidrații simpli și luați-vă energia din cereale neprocesate (orez brun, ovăz, quinoa, amarant, hrișcă). În plus, pentru o bună sănătate digestivă este nevoie de cel puțin 20 de sortimente de legume și fructe diferite consumate săptămânal. În ceea ce privește exercițiile fizice, acest tip particular de grăsime răspunde foarte bine la efortul cardiovascular însoțit de un grad de rezistență fizică medie ( clasele de aerobic în grup, clasele moderate de ridicare de greutății sau antrenamentele tip circuit).”, susține Cori Grămescu, nutriționist și antrenor de pilates.

Grăsimea abdominală subcutanată

Grăsimea subcutanată este situată chiar sub piele și este mai puțin asociată direct cu riscurile pentru sănătate în comparație cu grăsimea viscerală. Cu toate acestea, o cantitate excesivă de grăsime subcutanată poate indică o compoziție corporală nesănătoasă și poate sugera prezența excesului de grăsime viscerală sau chiar unele probleme hormonale.

În timp ce grăsimea subcutanată este necesară pentru protecție și stocarea energiei, prea multă poate duce la boli cardiovasculare, diabet, accident vascular cerebral și alte probleme de sănătate.

„Pentru femeile cu un strat semnificativ de grăsime subcutanată, antrenamentul cu greutăți pentru dezvoltarea masei musculare și o dietă bogată în proteine poate fi benefică, mai ales dacă aceste schimbări sunt însoțite de sesiuni mai lungi (60 de minute) de exerciții cardio cu intensitate scăzută pentru a reduce depozitele de grăsime.”, explică nutriționistul.

Ambele tipuri de grăsime abdominală pot fi gestionate eficient printr-un plan personalizat de dietă, exerciții fizice și modificări ale stilului de viață. De aceea este foarte important să consultați specialist în nutriție pentru a dezvolta o strategie eficientă de gestionare a greutății pe termen lung.

Plan de intervenție în 6 pași: Minus 20 de kilograme și minus 30 de cm în talie, în șase luni

Cori Gramescu a lansat un plan revoluționar în 6 pași, destinat femeilor cu vârste cuprinse între 35 și 50 de ani care se confruntă cu excesul de grăsime abdominală, care nu numai că își propune să ajute la pierderea semnificativă în greutate, ci se concentrează și pe îmbunătățirea sănătății generale și a bunăstării. „Clientele mele sunt femei extrem de active, care adeseori jonglează cu diferitele roluri din viața personală și profesională. Sunt mame, soții, dar și profesioniste dedicate, au grijă de familie, dar sunt  preocupate și de dezvoltarea personală. Înțeleg prea bine provocările unice cu care se confruntă femeile din grupa de vârstă de 35-50 de ani, în special cele care trăiesc în medii urbane, au un ritm alert de viață, sunt preocupate de sănătate, pierdere în greutate și auto-perfecționare, dar care se confruntă cu constrângeri majore de timp, niveluri ridicate de stres, ore lungi de navetă și vieți de familie solicitante. Planul nostru nu se referă doar la pierderea în greutate, este o călătorie către o viață mai sănătoasa și mai liniștită.”, afirmă Cori Gramescu.

Programul susținut de cercetare științifică și expertiză de înaltă calitate și care asigură cele mai eficiente strategii pentru abordarea obezității abdominale, include:

Dieta personalizată: Un plan de dietă personalizat care reduce inflamația, scade nivelurile de colesterol și creează un deficit caloric sustenabil pentru pierderea în greutate.

Plan de exerciții personalizat: O combinație de exerciții bazate pe dispoziția unică a grăsimii, pentru a reduce rezistența la insulină, a echilibra coloana vertebrală și pentru a crea un procent sănătos de masă musculară în corp, pentru a reduce raportul grăsime/mușchi.

Consiliere comportamentală: Utilizarea modelului TTM (transtheoretical model of change)  în consilierea privind obezitatea pentru a stabili obiective realiste, aborda barierele în gestionarea greutății și promova schimbări pozitive în stilul de viață. De asemenea, îndrumarea nutrițională continuă și suportul constant ajută la creșterea eficienței pierderii în greutate.

Managementul stresului: Tehnici pentru reducerea stresului cronic, cunoscut pentru contribuția la acumularea grăsimii abdominale. Sesiuni de relaxare ghidată, practici somatice și tehnici de  bio-hacking practicate zilnic, contribuie la diminuarea efectelor negative ale stresului zilnic asupra corpului.

Rutina somnului: Pentru a preveni creșterea grăsimii abdominale sunt necesare șapte până la nouă ore de somn pe noapte. De asemenea, practicarea asocierilor de somn pentru a crea o stare de relaxare înainte de somn, crește nivelul de refacere nocturnă.

Suport continuu: Suport pe termen lung și urmărire pentru a asigură o gestionare sustenabilă a greutății și îmbunătățirea sănătății.

Cercetările au dezvăluit faptul că o cantitate mare de grăsime pe abdomen prezintă riscuri grave pentru sănătate. Dar amenințările reprezentate de grăsimea abdominală pot fi reduse, dar necesită efort și răbdare. Pentru a pierde grăsimea suplimentară și a împiedica revenirea acesteia, urmăriți o pierdere lentă și constantă în greutate, abordați o dietă și un plan de exerciții fizice personalizate care sigur vor funcționa.

Cât costă să fii obez! Cori Grămescu aruncă bomba. „Este o boală complexă, rezultatul multor părți diferite ale vieții”


Cori Grămescu, nutriționist și instructor de pilates a reușit de-a lungul unei cariere de peste 18 ani să ajute peste 35.000 de oameni să-și schimbe viețile, să ajungă la greutatea dorită, fără epuizare și fără înfometare. Prima sa carte – “Vindecarea relației cu mâncarea și cu propriul corp” este o poveste personală despre sănătate și echilibru, o carte cu recomandări și sfaturi atât din zona de sport, cât și din zona de nutriție, dar și prima carte din România cu un cerc de suport pentru toți cititorii.

Cori Grămescu este omul care s-a luptat cu kilogramele în plus și a câștigat. Cori interacționează zilnic cu mii de femei dornice să descopere secretele unui trup sănătos. De pe canalele de social media, utilizatorii pot afla răspunsuri la întrebări despre mâncare, sport, rețete, obiective realiste pentru transformare, dar și despre modul în care stresul afectează digestia sau despre cum pot pune capăt mâncatului emoțional.