Corina Creţu: Apocaliptica invazie a românilor peste hotare a fost pură demagogie

Europarlamentarul Corina Creţu, vicepreşedinte PSD, susţine că sunt deplasate și lipsite de sens "campaniile de presă" împotriva românilor în contextul ridicării restricţiilor pe piaţa muncii din ţările UE, menţionând că "apocaliptica invazie a românilor nu a avut loc".
Romania TV
04 ian. 2014, 12:21
Corina Creţu: Apocaliptica invazie a românilor peste hotare a fost pură demagogie

„Anul 2014 a început cu o veste bună pentru cetățenii români: țările care mai aveau restricții privitoare la accesul lor pe piața muncii le-au ridicat cu începere de la 1 ianuarie a.c. Este, până la urmă, o victorie a rațiunii și a valorilor pe care este construită Uniunea Europeană, care a dovedit consescvență în aplicarea lor. În acest context apar cu atât mai deplasate și mai lipsite de sens campaniile de presă îndreptate împotriva românilor, campanii la care au aderat și oameni politici importanți din Germania și din Marea Britanie, nu doar demagogi în căutare de voturi în perspectiva alegerilor europene din mai”, se arată într-un comunicat remis sâmbătă de Corina Creţu.

Potrivit acesteia, aceste campanii „au eșuat în ridicol, pentru că apocaliptica invazie a românilor nu a avut loc”.

„Este surprinzător să constați cum politicieni germani de talia lui Elmer Brok, membru CDU, președintele Comisiei de Politică Externă a Parlamentului European, se alătură taberei care îi discriminează pe români, deși cunosc foarte bine faptul că românii nu pot fi tratați drept emigranți, iar propunerea de ampretare a celor care beneficiază de ajutoare sociale și sunt expulzați din Germania este absurdă și contravine regulilor din UE. Propunerea domnului Brok și a altora precum el aduce aminte de un trecut pe care cu toți îl credeam depășit și lecția lui învățată”, susţine Creţu.

Potrivit acesteia, nicio dată statistică nu demonstrează că românii ar fi o problemă pentru sistemele de sănătate și de protecție socială ale Germaniei și Marii Britanii, țări care, însumate, au o populație de circa 140 de milioane de cetățeni, iar posibilii beneficiari abuzivi de ajutoare de origine din România nu depășesc cinci până la zece mii de oameni în cele două țări.

„Dacă ei sunt totuși o povară, nu cred că ar fi așa o mare problemă ca, la nivelul Uniunii Europene, să înființăm un fond special de asigurări sociale, care să compenseze eventualele pierderi ale țărilor care au astfel de probleme din cauza altor cetățeni europeni. Sunt decisă ca, în următoarea perioadă, să deschid o dezbatere în PE pe această temă, care are o mai largă arie de cuprindere, pentru că se referă, de fapt, la generalizarea unor beneficii sociale la nivelul UE. Îmi exprim convingerea că rațiunea va fi mai puternică decât demagogia și populismul și vom reuși să dezbatem, în viitoarea campanie pentru alegerile europene, teme relevante pentru viitorul Uniunii în ansamblul său, și pentru fiecare cetățean în parte”, mai afirmă Creţu.

Sosirile unor bulgari şi români, chiar dacă sunt limitate în comparaţie cu migrarea totală către Germania, ţin frecvent prima pagină pentru că se concentrează în câteva oraşe mari, ca Berlinul şi Duisburgul (vest), şi deoarece numeroşi germani consideră că este vorba despre o fraudare a prestaţiilor sociale. Orice familie cu copii instalată în Germania are dreptul să primească alocaţii familiale.

Începând de miercuri, românii şi bulgarii pot munci în întreaga Uniune Europeană (UE), după şapte ani de la aderarea celor două ţări la UE, în urma anulării ultimelor restricţii impuse de către nouă ţări, şi anume Austria, Belgia, Franţa, Germania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie şi Olanda şi Spania.

Vicecancelarul german Sigmar Gabriel a îndemnat sâmbătă la o dezbatere obiectivă cu privire la migrarea bulgarilor şi românilor, încercând să calmeze o polemică izbucnită după deschiderea totală a pieţei muncii germane cetăţenilor celor două ţări, relatează AFP.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
„Zece jucători râdeau în jacuzzi după ce am pierdut cu 5-0!”. Fostul selecționer al României, dezvăluire șoc din sânul naționalei
Capital.ro
Se caută personal în această țară, iar salariile au crescut. Cât primește un îngrijitor pe oră
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Ce să pui în dulap pentru ca hainele să nu capete miros de închis în sezonul rece
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte