Corina Creţu: Integrarea socială şi evitarea unor enclave e principala provocare pe termen lung pentru Europa

Comisarul european pentru Dezvoltare regională, Corina Crețu, a declarat miercuri seara că este importantă mobilizarea eforturilor pentru eradicarea tuturor elementelor teroriste și a anunțat că se află în legătură cu autoritățile locale și regionale, context în care va avea loc o conferință la Bruxelles, pe 5 aprilie, cu participarea primarilor orașelor afectate.
Romania TV
16 mart. 2016, 21:36
Corina Creţu: Integrarea socială şi evitarea unor enclave e principala provocare pe termen lung pentru Europa

„Sigur, trebuie să ne adaptăm acestor provocări. Nu am visat să lucrez într-un loc atât de securizat. Dar, pe de altă parte, cred că este important să se mobilizeze toate eforturile pentru eradicarea acestor elemente teroriste. Sigur, a fost ieri (n.r. marți, la Bruxelles) o operațiune care a durat de după-amiaza până la 3 dimineața. Din păcate, am înțeles că unii teroriști au scăpat. În ceea ce privește portofoliul meu, ne preocupă foarte mult integrarea socială a refugiaților care sunt deja în Europa.

Pentru că vedeți foarte bine că teroriștii care au participat la atacurile de la Paris au fost de fapt cetățeni belgieni care s-au născut în Belgia, dar probabil că se simțeau cetățeni de mâna a doua. Cred că integrarea socială și evitarea unor enclave, a segregării acestor oameni este principala provocare pe termen lung pentru Europa, pentru că, sigur, chiar dacă nu ne place această idee, trebuie să fim conștienți că numai în ultimul an au intrat în Europa aproape 2 milioane de cetățeni, de refugiați„, a declarat Corina Crețu la Parlamentul European, unde a participat la o expoziție pe tema alimentației sănătoase, organizată de europarlamentarul social-democrat Daciana Sârbu, sub egida grupului S&D.

Comisarul european pentru politici regionale a arătat că, în ceea ce privește portofoliul pe care îl deține, se află în legătură strânsă cu autoritățile locale, cu autoritățile regionale. „Suntem în strânsă legătură cu autoritățile locale, cu autoritățile regionale, să vedem în ce măsură putem ajuta. Pe 5 aprilie vom avea o conferință în care vom implica primarii de orașe care sunt primii afectați, indiferent de dezbaterile politice ei trebuie să găsească soluții pe termen scurt, mediu și lung și vom avea aici, la Bruxelles, o dezbatere la care vor participa primarii din Munchen, Atena, Malmo. Primăria din Amsterdam este cea care a inițiat această consultare și urmărim să vedem un schimb de bune practici în legătură cu proiectele care vizează integrarea socială a refugiaților în perioada următoare. Sigur, nu este cazul în România, pentru că nu avem deocamdată această provocare„, a mai adăugat comisarul european, potrivit Agerpres.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
România U21, eliminată de Finlanda U21 în drumul spre EURO 2027. Nordicii se bat cu Spania U21 pentru locul 1
Capital.ro
Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% și în luna octombrie. Cât vor plăti șoferii
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
A plecat de la CFR Cluj în vară, dar deja nu mai este dorit de noul club: ”Vor să scape de el!”
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte