Corina Creţu: „Absorbţia fondurilor europene, slăbiciunea României încă de la aderarea la UE”. Câţi bani a pierdut ţara noastră

Comisarul Corina Creţu face, luni şi marţi, o vizită la Bucureşti, în cursul căreia va avea convorbiri cu premierul Viorica Dăncilă şi va discuta viitorul politicii europene de coeziune în cadrul a două conferinţe de anvergură. Corina Creţu va susţine şi două conferinţe de presă.
Alina Costache
29 oct. 2018, 07:14
Corina Creţu:

UPDATE: Comisarul european pentru Politică regională, Corina Creţu, a afirmat luni că îşi propune ca în restul de mandat care i-a mai rămas să aibă un dialog permanent cu Guvernul României, pentru a încerca să contribuie la îmbunătăţirea unor lucruri, precum calitatea slabă a infrastructurii din ţara noastră.

Ea participă la Conferinţa „EuroImpact – Impactul şi rezultatele politicii de coeziune în România. Experienţe cu privire la accesarea fondurilor şi implementarea proiectelor finanţate”, care este organizată la Bucureşti de Institutul European din România.

„În propun ca în restul de mandat care mi-a mai rămas – deja se fac patru ani de când am fost învestită comisar european – să am acest dialog permanent cu Guvernul României, cu autorităţile naţionale, mai ales că avem de la 1 ianuarie Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene. Voi fi un susţinător al unei Preşedinţii de succes şi mă angajez ca, în această perioadă care a mai rămas, să încercăm să îmbunătăţim lucrurile care sunt de îmbunătăţit. De pildă, calitatea slabă a infrastructurii o cunoaştem cu toţii, este o situaţie resimţită de către toţi cetăţenii. Această calitate slabă limitează perspectivele de creştere economică pentru România, în special în sectoarele de transporturi, mediu şi energie, şi, tocmai de aceea, de fiecare dată, discut cu autorităţile să urgenteze proiectele în domeniu”, a declarat Corina Creţu.

UPDATE: România a pierdut între 1,8 şi 2 miliarde de euro din fondurile totale alocate în valoare de 19,5 miliarde de euro într-un domeniu sensibil pentru ţara noastră, cel al infrastructurii de transport, a declarat, luni, comisarul european pentru Politică regională, Corina Creţu.

Comisarul european participă la Conferinţa „EuroImpact – Impactul şi rezultatele politicii de coeziune în România. Experienţe cu privire la accesarea fondurilor şi implementarea proiectelor finanţate”, care este organizată la Bucureşti de Institutul European din România.

„Din anul 2007 până în anul 2011, rata de absorbţie a fost de 4%. Am preluat mandatul în 2014, cu o rată de absorbţie de 48%. Încheiem ciclul financiar (…) cu o rată de absorbţie de aproape 90% (…) Din păcate, din cei 19,5 miliarde de euro alocaţi pe fondurile pe care le gestionez – e vorba de Politica de Coeziune şi de Fondul de Dezvoltare Regională – s-au pierdut (…) între 1,8 şi 2 miliarde de euro într-un domeniu cel mai sensibil pentru România, cel al infrastructurii de transport”, a explicat Corina Creţu.

Ea a precizat că au fost lucruri „care au afectat potenţialul României” de a beneficia pe deplin de avantajele pe care le oferă Politica de Coeziune.

„Dar, sigur, dacă ne uităm la partea plină a paharului, dintre cele 19,5 miliarde de euro, pentru perioada 2007-2014, s-au cheltuit 17,5 miliarde de euro, dar doar aproximativ 14-15 miliarde au fost practic lucrări pe teren, pentru că 3 miliarde aproape au fost salvate prin proiecte retrospective, prin preluarea creditelor BEI şi BERD pe care România le avea încă pentru proiecte realizate, cum ar fi de pildă Autostrada Soarelui, care era deja realizată, dar pentru care statul încă plătea credite. De asemenea, am preluat salariile tuturor funcţionarilor care lucrează pe fonduri europene în România, tocmai pentru a ajunge la această rată de absorbţie de 90% şi a degreva bugetul naţional de această povară a creditelor la care se angajase”, a spus Corina Creţu.

Ea a subliniat că, în acest ciclu financiar, România are alocaţi, în total, aproximativ 31 de miliarde de euro, incluzând banii pentru agricultură.

Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a declarat luni, la București, că absorbția „greoaie” a fondurilor europene de către România este o slăbiciune pe care Bucureștiul o are încă de la aderarea la Uniunea Europeană, și că își propune „un dialog permanent cu Guvernul”, scrie Mediafax.

„Politica de coeziune este unul din instrumentele centrale prin care UE a încercat să faca viața cetatenilor mai bună. Din prima zi a mandatului meu, am considerat că UE are slăbiciunea de a nu comunica îndeajuns felul în care politica de coeziune îmbunătățeste viața oamenilor. Dincolo de alte benficii precum programul ERASMUS sau libera circulație, cred că politica de coeziune e cea mai vizibilă și cu impactul cel mai mare în viața de zi cu zi a cetățenilor. România e unul din statele beneficiare ale politicii de coeziune. M-am concentrat în ultimele luni să asigur un buget echilibrat, care să contribuie și dupa 2020 la dezideratul reducerii disparitățile sociale”, a declarat, luni, la București, la conferința EuroIMPACT, comisarul european Corina Crețu.

Crețu a explicat că România a avut încă de la aderarea la UE o slăbiciune în privința atragerii fondurilor europene.

„În exercițiul 2014-2020, România are alocate aproximativ 31 de miliarde euro, inclusiv banii pentru agricultură. Fondurile europene oferă finanțare pentru 60-65% din investițiile publice din România. Am spus de fiecare dată când au existat probleme în implementarea proiectelor europene, am vorbit de capacitatea greoaie și capacitatea administrativă redusă. Vorbim de lucruri care nu s-au întâmplat de azi, de ieri, sau în ultimul an, e o slăbiciune pe care am avut-o ca țară încă de la intrarea noastră în Uniunea Europeană, când nu am fost pregătiți să accesăm o asemenea sumă de bani. În 2007-2011 rata de absorbție a fost de 4% (…) Îmi propun ca în restul de mandat care mi-a mai rămas să am un dialog permanent cu Guvernul, mă angajez să încercăm să îmbunătățim calitatea slabă a infrastructurii, care limitează perspectivele de creștere economică pentru România și discut cu autoritățile să urgenteze proiectele în domeniu”, a indicat Crețu.

Corina Creţu face, luni şi marţi, o vizită la Bucureşti ce va dura două zile şi care se va concentra pe beneficiile politicii de coeziune, care nu sunt nici abstracte şi nici de natură birocratică.

Potrivit Reprezentanţei CE în România, comisarul pentru politică regională Corina Creţu şi comisarul european pentru buget şi resurse umane Günther Oettinger vor participa la conferinţa la nivel înalt „O politică de coeziune incluzivă pentru o Uniune mai aproape de cetăţenii săi”, alături de premierul Viorica Dăncilă, preşedintele Comitetului Regiunilor, Karl-Heinz Lambertz,  şi de vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii, Vazil Hudak.

„Intervenţia mea în cadrul acestei conferinţe se va concentra pe beneficiile politicii de coeziune, care nu sunt nici abstracte şi nici de natură birocratică. Politica de coeziune a Uniunii Europene creează locuri de muncă, generează oportunităţi de dezvoltare economică şi socială, asigură accesul la servicii de educaţie şi sănătate mai bune, contribuie la promovarea incluziunii sociale şi la sprijinirea comunităţilor marginalizate, şi nu în ultimul rând susţine dezvoltarea reţelelor feroviare şi rutiere. Politica de coeziune este, de fapt, garanţia creşterii calităţii vieţii pentru cetăţenii europeni. Iar rezultatele sunt vizibile şi în România. De la aderarea la UE, în urmă cu 10 ani, România a avut alocate peste 45 miliarde de euro de la UE, pentru propria dezvoltare”, a declarat comisarul pentru politica regională înaintea vizitei sale, potrivit sursei citate.

În prima zi a vizitei, comisarul european Corina Creţu se va întâlni cu premierul Viorica Dăncilă şi cu reprezentanţii Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României, o organizaţie al cărui principal obiectiv este accelerarea absorbţiei fondurilor europene. De asemenea, înaltul oficial european va participa la conferinţa EuroIMPACT ”Informarea şi îmbunătăţirea comunicării privind politica de coeziune a Uniunii Europene în România”, alături de Rovana Plumb, Victor Negrescu, Gabriela Creţu.

La finalul zilei, comisarul pentru politică regională va discuta, în cadrul unei întâlniri bilaterale, cu vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii, Vazil Hudak, despre investiţiile cu fonduri europene.

Citeşte şi Scenariu bombă. Se pregăteşte debarcarea premierului Viorica Dăncilă. Cine i-ar putea lua locul

În cea de a doua zi, comisarul Corina Creţu se va întâlni cu ministrul-delegat pentru afaceri europene, Victor Negrescu, pentru a discuta aspecte legate de mandatul României la Preşedinţia Consiliului UE, precum şi cu Jerzy Kwieciński, ministrul polonez responsabil pentru investiţii şi dezvoltare.

Comisarul european va susţine câte o conferinţă de presă în fiecare din cele două zile ale vizitei. Vizita Corinei Creţu la Bucureşti are loc după câteva schimburi de replici tăioase cu autorităţile române în legătură cu absorbţia fondurilor europene.

Creţu a subliniat în mai multe rânduri că principala preocupare a autorităţilor române trebuie să fie cheltuirea banilor oferiţi de Uniunea Europeană, prin proiecte, spunând că sunt miliarde de euro care aşteaptă la Bruxelles şi abia apoi se poate vorbi de parteneriate public-private.

“Cred că principala preocupare ar fi aceea de a cheltui, în primul rând, banii care sunt gratuiţi, banii oferiţi de Uniunea Europeană prin proiecte. Eu aş merge pentru o accelerare mai rapidă a cheltuirii banilor europeni şi a vorbi despre aceste parteneriate public-private pentru care statul va plăti, cetăţenii vor plăti, după ce ne vom cheltui alocaţia pe care o avem. Avem miliarde de euro care aşteaptă la Bruxelles”, a declarat Corina Creţu.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Soția lui Costel Corduneanu tună și fulgeră! Ce s-a întâmplat după moartea lui: ”S-ar putea să se trezească balaurul” | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Orașul mare din Europa, vizitat de foarte mulți români, care se confruntă cu o invazie de gândaci. Insectele au ajuns și în terase sau pe pereții caselor
Capital.ro
România a pierdut o voce de aur. Talentul său a luminat scena timp de peste trei decenii. Rămâne veșnic în amintire
Playtech.ro
Informaţia momentului despre Traian Băsescu! Toţi aşteptau o veste bună, ce se întâmplă cu fostul preşedinte după operaţie
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Primul lider din istorie care vorbește oficial despre ieșirea țării sale din NATO: „Neutralitatea ar putea fi mai bună”
wowbiz.ro
Irinel Columbeanu, de negăsit! Nimeni nu reușește să dea de fostul afacerist de zile întregi. Ce spune patronul azilului din Ghermănești despre întreaga situație?
Spynews
Cod galben de caniculă în 13 județe și în București. Harta zonelor în care temperaturile cresc până la 36 de grade Celsius
Spynews
Claudia Pătrășcanu nu se lasă! După ce a pierdut procesul cu Bianca Drăgușanu, cântăreața își încearcă încă o dată norocul în instanță
Evz.ro
Unic în Europa. Stațiunea din România cu ape miraculoase
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
Ies la lumină noi detalii din ancheta crimei din Lipănești. De câte ori a apelat tânăra ucisă cu toporul la ajutorul autorităților
Cancan.ro
BREAKING | Delia Gaspar a murit într-un accident rutier cumplit, la doar 34 de ani 😢
Playsport.ro
Insula din România știută de puțini: locul ascuns cu cai sălbatici, cândva cuib al infractorilor, azi paradis uitat
Capital.ro
Schimbare în Codul Rutier 2025. Permis suspendat pentru 4 ani și dosar penal
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Delia a fost omorâtă! Cei doi copii ai săi au fost martorii momentelor tragice! Imaginile groazei, din locul în care femeia și-a dat ultima suflare
Data la care vor fi reîncărcate cardurile sociale 2025: Suma de bani pe care urmează să o primească românii
MediaFlux
Renunțarea la plata prin SMS la CT BUS ridică semne de întrebare privind transparența și deciziile de management ale companiei de transport din Constanța
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Începe Programul Rabla 2025: cum te poți înscrie și câți bani poți obține