Petre Daea, victorie din Opoziţie. Liber la vânătoarea de cormorani

Senatorii au adoptat, luni, proiectul legislativ care prevede vânarea cormoranului mare în România, pentru a se crea un echilibru stabil între populaţiile acestor păsări şi sectorul pescăresc.
Filip Stan
02 dec. 2019, 17:53
Petre Daea, victorie din Opoziţie. Liber la vânătoarea de cormorani

Proiectul, iniţiat de parlamentari PSD, un deputat PMP şi unul de la ALDE, a fost adoptat cu 60 de voturi „pentru” şi 21 „împotrivă” şi are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, precum şi completarea anexei nr. 5C la OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată prin Legea nr. 49/2011.

„Modificările propuse vizează permiterea vânării cormoranului mare în România, în scopul creării unui echilibru stabil între populaţiile de cormorani mari aflate pe teritoriul său şi sectorul pescăresc, astfel încât să se poată asigura protecţia unei populaţii de cormoran mare, în deplin cu resursele acvatice vii şi sustenabilitatea activităţilor productive din acvacultura românească”, se arată în raportul de admitere a proiectului, dat de comisia de specialitate din Senat.

Petre Daea reia bătălia cu cormoranii: „Mănâncă mai mult peşte decât românii”

Potrivit expunerii de motive, Directiva CE nr. 409/1979 privind conservarea păsărilor sălbatice, urmată de Directiva CE nr. 147/2009 privind conservarea păsărilor sălbatice, a condus la o exagerată creştere a populaţiilor de cormorani în România, care au invadat zone din afara ariilor de creştere tradiţionale (Delta Dunării şi cursul Dunării), ajungând în regiuni unde nu erau întâlnite anterior.

„România importă 80.000 tone de peşte pentru asigurarea cererii din piaţă. Pagubele provocate de cormorani sectorului piscicol se ridică la aproximativ 20.000 tone de peste/an, în timp ce producţia din acvacultură înregistrată în ultimii ani este de aproximativ 12.000 tone de peste/an”, conform proiectului de act normativ.

În document se menţionează că populaţia de cormoran mare din România „a depăşit cu mult valorile prevăzute de directiva europeană în domeniu. Cormoranii sunt păsări care se hrănesc exclusiv cu peşte şi produc daune considerabile fermelor de acvacultură, pescăriilor şi apelor în general, ei neavând niciun duşman natural. Deşi în ţara noastră au fost utilizate o serie de metode alternative pentru protejarea producţiei din piscicultură împotriva cormoranilor – plase, tunuri cu gaze sau radiofrecvenţe, lase, sperietori de ciori etc. -, aceste păsări, deosebit de inteligente, se obişnuiesc cu ele, se adaptează şi nu se mai sperie, astfel că aceste metode au devenit ineficiente”. Senatul este prima Cameră sesizată. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cine i-ar fi deschis frizeria lui Ionuț Mocăniță de la Insula iubirii, de fapt. Ispita Rebecca Toma l-a dat de gol
Fanatik.ro
Lovitură majoră în vestiarul lui U Cluj: Dan Nistor s-a supărat și vrea să plece! FANATIK a aflat toate detaliile
Capital.ro
Noi reguli pentru facturile restante și eșalonarea plăților. Deconectarea de la curent, gaze și internet pentru datorii mici ar putea fi interzisă
Playtech.ro
Peste jumătate dintre comunele mici din România ar putea fi comasate. Reforma vizează și orașele mici. Ce se întâmplă cu primăriile
Adevarul
Drone fabricate în România cu tehnologie testată pe frontul din Ucraina. Proiectul de 200 de milioane de euro care ar putea schimba industria de apărare
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Vești bune pentru milioane de români! Mecanismul pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor publice locale, aprobat. Cine nu mai este obligat să plătească
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România