„Cornul şi laptele” ar putea fi înlocuite de o masă caldă pentru elevi

Senatul a adoptat tacit un proiect de lege elaborat de 7 deputaţi UDMR prin care se dă posibilitatea şcolilor de a înlocui cornul şi laptele acordat în grădiniţe şi învăţământul primar cu o masă caldă, alcătuită din două feluri.
Romania TV
21 mai 2012, 10:44

Potrivit proiectului, şcolile ce au cantină sau bucătărie proprie sau „pot coopera cu unităţi de alimentaţie publică”, vor putea folosi sumele acordate pentru achiziţia cornurilor şi laptelui pentru pregătirea unei mese cu felul I şi II. De asemenea, primăriile şi consiliile locale vor putea să se implice în finanţarea cantinelor şcolare. 

„Pentru unii copii, această modificare ar garanta o masă caldă în fiecare zi de curs, cu deosebire copiilor ce provin din familii defavorizate şi care nu-şi pot asigura nici alimentaţia de bază în fiecare zi„, se arată în expunerea de motive a legii. De asemenea, este menţionat faptul că elevilor nu le place să consume acelaşi lucru în fiecare zi.

Punctul de vedere al Guvernului este unul negativ, deoarece distribuirea laptelui beneficiază inclusiv de finanţarea europeană, iar redirecţionarea acestor bani către cantine nu se poate face. De asemenea, Executivul arată că modificarea implică fonduri mai mari, iar iniţiatorii nu le precizează. Proiectul de lege va fi dezbătut şi în Camera Deputaţilor, for decizional în această chestiune.

 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Gabriella de la Insula Iubirii, ironie la adresa Biancăi Ghiurcă? Mesajul controversat al ispitei: „Te bat în toate!”
Fanatik.ro
Dosar penal și excluderea din fotbal pentru antrenorul-agresor de la Vaslui! „Am cerut FRF să-i ridice licența!”. Exclusiv
Capital.ro
Țara europeană care a ajuns pe primul loc în lume pentru relocare. Ce îi atrage pe cei care vor să se mute aici
Playtech.ro
Ai 35 de ani de muncă și mai lucrezi încă trei. Câți bani în plus poți primi la pensie pentru anii 36, 37 și 38
Adevarul
Marea Neagră, greu de apărat în fața noilor drone. „Sunt foarte greu detectabile”
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
Nicuşor Dan a dat vestea cea mare privind Guvernul: Eu cred că ne îndreptăm către votarea de către Parlament a unui guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT