Programul Cornul și Laptele continuă. Câți bani vor fi alocați de la buget și câți vin din fonduri europene

Executivul a aprobat joi o hotărâre de Guvern prin care va continua Programul pentru școli al Uniunii Europene pentru perioada 2023-2029 și bugetul aferent anului școlar 2025-2026. Suma totală alocată, de 798,1 milioane lei, va asigura distribuirea zilnică a fructelor și legumelor, a laptelui și produselor lactate, precum și a produselor de panificație pentru peste 1,8 milioane de preșcolari și elevi din întreaga țară.
George Russo
25 sept. 2025, 19:00
Programul Cornul și Laptele continuă. Câți bani vor fi alocați de la buget și câți vin din fonduri europene

Bugetul total al programului pentru acest an școlar reprezintă o creștere de 4,75% față de anul precedent și este structurat astfel încât să permită atât achiziția de produse alimentare, cât și implementarea măsurilor educative aferente. Din această sumă, 86,9 milioane lei provin din fonduri europene, iar 711,2 milioane lei sunt asigurate din bugetul național.

„România își consolidează participarea la un program european esențial pentru sănătatea și educația copiilor, printr-o finanțare majorată și prin extinderea măsurilor educative”, se arată în comunicatul Guvernului, potrivit Digi 24.

Fondurile vor permite distribuirea zilnică a produselor pentru 1.850.683 de preșcolari și elevi, conform structurii anului școlar stabilite prin Ordinul ministrului educației nr. 3463/2025.

Citește și: An universitar 2025-2026: Programul semestrelor şi al vacanţelor pentru studenţi, noutăţi despre burse şi tarife la cazare. Proteste masive de luni

Bugetul este împărțit pe categorii de produse și măsuri educative, astfel: 106,6 milioane lei pentru fructe și legume și 37 milioane lei pentru măsuri educative aferente; 375,6 milioane lei pentru lapte și produse lactate și 37 milioane lei pentru măsuri educative; 241,9 milioane lei pentru produse de panificație. De asemenea, au fost actualizate valorile zilnice pentru porțiile distribuite: fructe și legume, de la 0,70 lei la 0,80 lei; lapte și produse lactate, de la 1,11 lei la 1,18 lei; produse de panificație, de la 0,65 lei la 0,76 lei. Actualizarea a fost necesară și ca urmare a creșterii cotei de TVA pentru produsele alimentare, de la 9% la 11%.

Programul are ca obiective promovarea unei alimentații sănătoase în rândul copiilor, informarea elevilor cu privire la produsele locale și obiceiurile alimentare corecte, precum și combaterea risipei alimentare prin educație și responsabilizare.

Citește și: E OFICIAL! Câte ”libere” primesc cadrele didactice care lucrează în weekend sau în zilele de sărbătoare legală

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Gigi Becali, dezvăluiri fără precedent: 10 decizii pe care le-a anunțat patronul FCSB
Capital.ro
Tot ce trebuie să știi despre transferul dosarului de pensie! Cine plătește pensia și cât durează procedura
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Andrei, tânărul de 21 de ani înjunghiat mortal de tatăl vitreg. Mama lui luptă pentru viață pe patul de spital
iamsport.ro
Becali l-a sunat pe fotbalistul aflat în cantonamentul naționalei și l-a chemat la FCSB: ”Vin!”
MediaFlux
Horoscop 10 noiembrie 2026. Marțea în care o simplă întâmplare poate schimba totul! Cine are parte de o surpriză uriașă și ce zodii trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România