Corupție ca în filme la Vama Calafat! Din șpăgi mici s-au îmbogățit. Polițiștii ar băga în buzunar 7.500 de euro din mită

Un nou scandal în ceea ce privește corupția a izbucnit în Vama Calafat. Acolo peste 20 de polițiști sunt anchetați pentru luare de mită. Deși sumele erau mici, aceștia reușeau să strângă cel puțin 7.500 de euro pe lună.
Alina Costache
22 nov. 2023, 20:14
Corupție ca în filme la Vama Calafat! Din șpăgi mici s-au îmbogățit. Polițiștii ar băga în buzunar 7.500 de euro din mită
Corupție ca în filme la Vama Calafat! Din șpăgi mici s-au îmbogățit. Polițiștii ar băga în buzunar 7.500 de euro din mită

Un nou scandal masiv de corupție zguduie vămile. La Calafat, 22 de polițiști de frontieră sunt acuzați că acceptau mită în mod sistematic de la șoferi, solicitând o taxă fixă de cinci euro pentru fiecare mașină care trecea prin punctul de control. Procurorii anticorupție au intervenit, iar ancheta a inclus și ofițerii de la Sculeni, unde șeful punctului de trecere este și el subiect de investigație. Lucrătorii implicați, pentru a închide ochii la trecerea camioanelor cu marfă, primeau sume de până la 700 de euro.

Citește și: Un bărbat din Calafat, arestat după ce a făcut un live pe Facebook. De ce este acuzat: „A fost ridicat pentru expertizare”

Potrivit ofițerilor anticorupție, o adevărată rețea a mitei funcționa în Vama Calafat. Cei aproximativ 40.000 de șoferi care tranzitau zilnic punctul de frontieră erau obligați să plătească o taxă fixă de cinci euro. Chiar dacă sumele păreau mici, ele contribuiau semnificativ la veniturile polițiștilor de frontieră. Conform surselor de la Observator, la sfârșitul fiecărei ture, fiecare agent pleca acasă cu cel puțin 500 de euro, ceea ce înseamnă aproximativ 7.500 de euro lunar. Banii adunați din aceste „contribuții” erau distribuiți între cei aflați în serviciu, oferind practic fiecărui agent un bonus lunar echivalent cu 3-7 salarii obișnuite încasate de la statul român.

„Au fost identificate la domiciliile inculpaţilor sume considerabile de bani. Nu se refuzau nici ţigări, nici parfumuri, care, de multe ori, erau de contrabandă”, a declarat Cristian Ciolacu, procuror.

În timpul perchezițiilor, autoritățile au descoperit o sumă totală de 140.000 de euro și 70.000 de lei. Vameșii erau sub atenția anchetatorilor încă din 2022, iar rețeaua infracțională a ieșit la iveală în urma unui denunț. Un număr de 22 de polițiști au fost reținuți sub acuzațiile de luare de mită și abuz în serviciu. Din cauza supraaglomerării centrului de arest al Inspectoratului de Poliție Dolj, unii dintre acești polițiști au fost transferați în Gorj. Șoferii care tranzitează frontiera sunt bine conștienți de funcționarea traseului mitei.

Operațiunile de percheziție au inclus și vama Sculeni, la granița cu Republica Moldova. Doi dintre polițiști au fost aduși direct la audieri de la locul de muncă, în timp ce alții au fost ridicați de forțele speciale chiar din locuințele lor. Șeful Punctului de trecere a frontierei se află printre suspecții implicați în această anchetă.

„Ancheta vizează infracţiuni de corupţie. Ar fi vorba de o serie de infracţiuni de luare de mită sau de abuz în serviciu. Nu avem încă acces la dosar”, a explicat Ovidiu Bulgariu, avocat.

Potrivit DNA, agenţii ar fi cerut între 20 şi 700 EURO de la şoferi pentru a nu controla camioanele care aduceau marfă din Republica Moldova. Ca să-i prindă, procurorii s-au folosit de colaboratori sub acoperire.

Acelaşi punct de frontieră a mai fost în atenţia procurorilor şi la începutul anului. Atunci, 26 de vameşi şi poliţişti au fost acuzaţi că ar fi primit între 20 și 250 de euro mită, de la cetățeni moldoveni care nu aveau actele în regulă şi voiau să ajungă la muncă în vestul Europei.

Citește și: George Simion, testat pentru consumul de droguri. „20-30 de parlamentari n-ar trece testul!”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Medalia de la ultimul titlu al lui Dinamo se vinde pe internet! Cât costă
Capital.ro
Nicușor Dan, discurs despre starea națiunii: Am considerat util să avem un dialog la sfârșitul crizei politice; noi toți am pierdut mult timp prețios
Playtech.ro
Schimbare importantă pentru pasagerii Ryanair. Cu cât timp înainte de zbor trebuie să ajungă la aeroport
Adevarul
Drone fabricate în România cu tehnologie testată pe frontul din Ucraina. Proiectul de 200 de milioane de euro care ar putea schimba industria de apărare
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Vești bune pentru milioane de români! Mecanismul pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor publice locale, aprobat. Cine nu mai este obligat să plătească
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România