Cosmina Păsărin, Aylin Cadîr şi Sânziana Negru, operatoare în centrele de închiriere biciclete FOTO

Toamna a venit cu surprize pentru utilizatorii serviciului de închiriere biciclete Cicloteque şi nu numai. Bucureştenii care s-au plimbat zilele trecute în Parcul Titan şi au vrut să-şi închirieze o bicicletă au avut ocazia să dea nas în nas cu Aylin Cadîr, Cosmina Păsărin sau Sânziana Negru. Pentru câteva ore, fetele au luat locul operatorilor din centre şi le-au făcut treaba, în scopul de a promova mersul pe bicicletă şi beneficiile acestuia.
Romania TV
21 oct. 2012, 08:52
Cosmina Păsărin, Aylin Cadîr şi Sânziana Negru, operatoare în centrele de închiriere biciclete FOTO

Cicloteque este primul sistem de închiriere biciclete din România şi în cei aproape cinci ani de funcţionare a avut o contribuţie importantă la schimbarea mentalităţii opiniei publice referitor la bicicletă şi mersul pe bicicletă. În scopul promovării mersului pe bicicletă, Cicloteque pregăteşte mereu surprize utilizatorilor, dar şi celor amatori de mers pe bicicletă. Acest serviciu este pus la dispoziţia bucureştenilor de către Asociaţia MaiMultVerde.

Cei care au vrut să profite de ultimele zile călduroase ale acestui an şi să se plimbe cu bicicleta au avut ocazia să le întâlnească la centrul Cicloteque din Parcul Titan pe Cosmina Păsărin, Aylin Cadîr sau Sânziana Negru. Fetele au fost, pe rând, operatoare în centre, aşa că le-au închiriat biciclete amatorilor de mişcare în aer liber. Ele au discutat cu utilizatorii, le-au verificat bicicletele ca să se asigure că totul este în regulă şi apoi le-au înmânat doritorilor.

„Le mulţumesc prietenilor de la Asociaţia MaiMultVerde pentru că mi-au dat ocazia să  joc rolul operatorului într-un centru Cicloteque şi să mă întâlnesc cu toţi iubitorii de mişcare. Ştim cu toţii cât de sănătos şi eficient este mersul pe bicicletă şi mai ales cât este de important să le lăsăm moştenire generaţiilor următoare un aer cât mai curat”, a declarat Cosmina Păsărin.

Cosmina, Aylin şi Sânziana au plusat cu o plimbare pe bicicletă alături de câţiva clienţi fideli ai centrelor Cicloteque. Însă, cel mai norocos a fost un căţeluş. Mare iubitoare de animale, Sânziana Negru nu i-a rezistat micuţului patruped şi l-a luat la plimbare în coşul bicicletei. Chiar dacă s-au distrat pe cinste, fetele nu au putut să nu remarce aleile înguste pe care trebuiau să îl împartă cu ceilalţi oameni din parc şi pistele pe care se înghesuiau atât biciclişti, cât şi roller-i şi pietoni sau mame cu copii în cărucioare.

„Mi se pare foarte frumos cum, în ultimii ani, din ce în ce mai mulţi oameni merg cu bicicleta. Şi cred că în mare parte, acest lucru se datorează şi campaniilor organizate de ONG-uri precum MaiMultVerde. Sper ca în viitorul apropiat autorităţile să facă din această capitală una „bike friendly”, a declarat Aylin Cadir. „Mereu mi-a placut să mă plimb cu bicicleta şi în Bucureşti este destul de greu să faci asta. Asociaţia MaiMultVerde ne dă o mână de ajutor în sensul acesta şi mă bucur că astfel avem ocazia să ne facem auziţi. Reacţiile celor din parc au fost variate, dar am fost surprinsă să văd foarte mulţi tineri dornici să se plimbe cu bicicleta!”, a completat Sânziana Negru.

Centrele sunt deschise în fiecare zi a săptămânii între orele 12.00 şi 21.00 şi de la 10.00 la 22.00 în week end. Închirierea bicicletelor se poate face direct în centre şi online pe site-ul www.cicloteque.ro, urmând trei paşi simpli: înregistrarea, crearea unui cont şi plata prin e-payment sau online banking. Tarifele sunt foarte avantajoase: 10 lei/oră pentru închiriere test sau 5 lei pe oră pe baza unui abonament. Împreună cu bicicleta, utilizatorul primeşte şi echipamentul de protecţie necesar (antifurt, cască de protecţie, genunchiere, mănuşi). Pentru studenţi, şomeri şi pensionari, tarifele sunt reduse la jumătate. După închiriere bicicletele pot fi returnate în oricare dintre centrele Cicloteque deschise.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Imagini de la priveghiul Victoriei, tânăra de 22 de ani găsită moartă în Mușătești. Mama ei este devastată de durere
Fanatik.ro
Ce adversari ar putea avea U Craiova în faza principală din Europa League / Conference League. Posibile dueluri cu Juventus, Milan, Lyon sau Marseille
Capital.ro
Tanczos Barna face lumină cu privire la mărirea taxelor: ce se va întâmpla în perioada următoare
Playtech.ro
Comuna din România care pregătește peste 100 de terenuri gratuite pentru cei care vor să se mute aici. Familiile care ar avea prioritate
Adevarul
Rețeaua de la Viena. Legăturile însărcinatei de afaceri a României cu cercurile din jurul lui Călin Georgescu
wowbiz.ro
Destin frânt la doar 22 de ani! Cazimir Ionescu, prima reacție după ce fiica sa a fost găsită moartă: „Era în depresie”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie și-a pierdut viața în Onești, în urma unui impact violent între trei mașini. Mai multe persoane au rămas încarcerate
iamsport.ro
Legenda tenisului francez i-a amenințat pe Țiriac și Năstase: ”S-a supărat”
MediaFlux
Începe recrutarea! Armata Română cheamă românii la unitățile militare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat