Cozonac moldovenesc cu nucă, stafide și rahat. Rețeta învățată de Mirela Vaida de la mama ei

Mirela Vaida este o gospodină desăvârșită. Nu de puține ori s-a filmat în timp ce gătea ciorbă, sarmale, pâine de casă, tot felul de preparate pentru familia ei. Acum a împărtășit cu urmăritorii ei rețeta ei de cozonac cu nucă, stafide și rahat, rețetă pe care o pregătea mama ei încă de când ea era copil.
Alina Costache
04 dec. 2024, 13:21
Cozonac moldovenesc cu nucă, stafide și rahat. Rețeta învățată de Mirela Vaida de la mama ei

Mirela Vaida le-a dezvăluit fanilor ei o rețetă de cozonac moldovenesc cu nucă, stafide și rahat. ”Este o rețetă destul de complicată”, a spus Mirela Vaida

 

Cozonac moldovenesc cu nucă, stafide și rahat. Rețeta învățată de Mirela Vaida de la mama ei

Pentru aluat aveți nevoie de următoarele ingrediente:

2 kg de făină albă tip „000”, sare, zahăr, drojdie umedă sau uscată, care se dizolvă în lapte călduț, un pic de unt gras şi smântână grasă, o lămâie dată pe răzătoare, esenţe, 7-8 ouă, lapte cald, apă minerală

Pentru umplutură:
rahat tăiat cubuleţe dat prin zahăr pudră, 1 kg de miez de nucă, zahăr, cacao, lapte, esenţe (de rom, lămâie și portocală), stafide.

Citește și: Cum să faci rapid un cozonac aromat, pufos şi cu gust dumnezeiesc fără să te murdăreşti pe mâini. Cum se face aluatul la robot

 

Mod de preparare aluat pentru cozonac moldovenesc:

„În primul rând o să presor sarea peste făină, după care o să pun zahărul în cuibuşor. Apoi punem drojdia dizolvată în lăptic cald şi amestecăm. Să ştiţi că eu nu am cantităţi, la mine totul se face din ochi. Eu nu fac reţete profesionale, le fac aşa, după mintea mea. O să pun acum untul, tăiat cubuleţe. Este un unt gras şi o să-l amestec aici, cu făină şi cu lapte. O să mai pun şi câteva linguri bune de smântână. Amestesc şi după aceea pun ouăle. La cozonacul moldovenesc se pun foarte multe ouă. Mama, de exemplu, punea câte patru ouă la un kilogram de făină sau chiar cinci. Eu o să pun şase ouă.

Apoi adaug, pe rând, 6-7 gălbenuşuri şi amestecăm. Mai pun şi lapte, să se omogenizeze. Pun lămâia rasă şi amestecăm bine. Adaug un pic de esenţă de rom, portocală şi lămâie. Începem să omogenizăm, mai punem puţin lapte şi apă minerală, pentru a afâna acest aluat. Deja încep să frământ coca. Este galben de la gălbenuşurile de ouă, aşa se face în Moldova. Eu nu l-am făcut cu foarte multe ouă, dar tot se cunoaşte şi vede, pentru că aşa trebuie să arate un cozonac. O să-l las la dospit vreo oră, acoperit”, a spus Mirela Vaida pe contul ei de YouTube.

Citește și: Cât costă un cozonac la brutăria Laurei Cosoi. Actrița nu mai poate face față comenzilor

 

Mod de preparare umplutură pentru cozonac moldovenesc:

„Luăm miezul de nucă, punem zahăr şi cacao şi amestecăm. Turnăm câte un pic de lapte şi trebuie să iasă o pastă grosuţă. Nu foarte lichidă, pentru că trebuie să se aşeze bine pe foaia de cozonac. Învârtim, până se omogenizează foarte bine.

Adăugăm puţină esenţă de rom, de lămâie şi de portocală şi învârtim. O să îl lăsăm aşa, să se omogenizeze. Luăm o bucată de unt şi ungem tăvile, ca să nu se lipească cozonacul. După ce a crescut aluatul, îl iau şi îl împart în patru, deoarece o să fac doi cozonaci împletiţi. Începem să întindem aluatul şi punem multă umplutură de nucă pe fiecare bucată. Acum, peste umplutură, punem rahat şi stafide. Apoi rulăm fiecare bucată şi împletim, două cu două, şi îi punem în tăvi.

Îi mai acoperim încă zece minute, timp în care încălzim cuptorul. În acest timp, am pus un gălbenuş cu ulei de măsline, cu care vom unge cozonacii înainte să îi punem la cuptor. La copt, îi lăsăm aproximativ 45 de minute”, a mai spus Mirela Vaida.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Șumudică i-a făcut primul 11 lui Gigi Becali la FCSB: „Hai că m-am enervat deja!”
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT