Creditul pentru populaţie îngheaţă din nou. Companiile au rămas principalii clienţi ai băncilor

Creditul privat a crescut în luna septembrie exclusiv pe seama finanţărilor acordate de bănci companiilor, arată Ziarul Financiar, pentru că populaţia a redevenit temătoare să se mai îndatoreze. Analiştii financiari susţin că oamenii aşteaptă să vadă ce se întâmplă în continuare.
Romania TV
26 oct. 2011, 06:25
Creditul pentru populaţie îngheaţă din nou. Companiile au rămas principalii clienţi ai băncilor

Soldul total al creditelor acordate populaţiei şi companiilor a urcat cu 2,7% în septembrie faţă de august, până la 221 miliarde de lei (circa 51 miliarde de euro), creşterea fiind datorată într-o măsură semnificativă şi creşterii cursului de schimb. Euro a câştigat mai mult de 3% în faţa leului în luna septembrie.
Comparativ cu luna septembrie a anului trecut, creditul neguvernamental a crescut cu 6,5%, în uşoară accelerare. Companiile au rămas principalii clienţi ai băncilor, astfel că volumul creditelor acordate în acest sector a crescut cu 11% în ultimul an şi a ajuns la 117 miliarde de lei (circa 27 mld. euro). Firmele preferă creditele în valută, astfel că finanţările în lei reprezintă mai puţin de 40% din soldul total.

Creditul în lei a crescut cu numai 0,7% în termeni nominali, până la 80,6 miliarde de lei, deoarece volumul finanţărilor acordate populaţiei a rămas practic la nivelul din august, bancherii confruntându-se cu lipsa cererii din partea clienţilor individuali.

„Cererea de credite a crescut la începutul lunii septembrie, după publicarea proiectului de regulament care vizează restricţionarea creditării în valută. S-a temperat însă, ulterior, pe fondul discuţiilor legate de problemele de pe pieţele externe. Oamenii aşteaptă să vadă ce se întâmplă în continuare”, comentează Anca Bidian, CEO al brokerului de credite Kiwi Finance.

Soldul creditelor de retail în lei ajungea la 35,6 miliarde de lei la sfârşitul lunii septembrie, scăderea faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut fiind de peste 4%. Creditele în lei sunt în cea mai mare parte finanţări de consum fără garanţii, care au fost aproape îngheţate pe fondul crizei, dar nici împrumuturile garantate în valută nu s-au mai vândut în septembrie la fel ca în lunile anterioare. Astfel, soldul creditelor în valută acordate populaţiei a scăzut cu 0,2% la valori exprimate în euro în luna septembrie, ajungând la echivalentul a 15,8 mld. euro (68,8 mld. lei). Creditele imobiliare, susţinute de programul „Prima casă”, au ţinut pe linia de plutire creditele în valută în perioada crizei, dar de data aceasta nu au reuşit să mai atragă interesul clienţilor.

Bancherii au înregistrat în luna septembrie 386.000 de cereri de credite din partea populaţiei, în scădere cu 18% faţă de luna anterioară, potrivit datelor de la Biroul de Credit.

Cererea de credite a scăzut sub pragul de 400.000 de solicitări pe lună pentru prima dată în ultima jumătate de an. Bancherii susţineau încă din luna septembrie că toamna a început cu stângul pentru cererea de credite, după ce vânzările de credite dăduseră semne de revenire în vară. Lucrurile s-au mai aşezat însă luna aceasta.

Totodată, depozitele atrase de la populaţie şi companii au crescut cu 1,7% faţă de sfârşitul lunii august şi au ajuns la 181 miliarde de lei (41,6 mld. euro). Populaţia a economisit mai mult în valută, iar companiile au preferat depozitele în lei.

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
„Este ultimul la toate antrenamentele! Dacă el mănâncă cinci fripturi și vrea să joace fotbal…” Valeriu Iftime, ultimatum dur pentru Jovan Markovic
Capital.ro
Siegfried Mureșan, despre negocierile pentru învestirea Guvernului. Ce șanse are premierul desemnat de Nicușor Dan: Noi pornim de la 169 de voturi
Playtech.ro
Ce trebuie să conțină dosarul pentru finanțarea bateriilor fotovoltaice. Prosumatorii pot primi până la 15.000 de lei
Adevarul
Supertunelul care spulberă, după 52 de ani, recordul Transfăgărășanului. Tunelul Holdea vede lumina din ambele capete
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Dănuț, un tată a 9 copii din Suceava, și-a pierdut viața în urma unei tragedii la locul de muncă
iamsport.ro
Șterge pe jos cu componentul Generației de Aur: ”Proctologul lui Burleanu! Am fost de 1.000 de ori mai bun fotbalist decât el”
MediaFlux
Examenul vieții pentru Putin. Președintele Rusiei dă testul în fața oamenilor
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte