Cresc sumele pentru despăgubirea celor care depuseseră bani pentru Dacia la CEC. Vezi cu cât

Statul suplimentează cu 100,22 milioane de lei sumele pentru despăgubirea persoanelor fizice care au depus bani la Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC) pentru achiziţionarea de autoturisme, în special pentru cei care, după 22 decembrie 1989, şi-au transferat depunerile de la CEC la fosta Bancă Română pentru Dezvoltare (BRD) în acelaşi scop, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern postat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.
Iulian Tudor
28 apr. 2014, 11:09
Cresc sumele pentru despăgubirea celor care depuseseră bani pentru Dacia la CEC. Vezi cu cât

În cazul deponenţilor CEC, valoare despăgubirilor va fi majorată cu 222.232 lei, care reprezintă recalcularea despăgubirilor pentru patru deponenţi, unul neinclus iniţial pe listă, iar ceilalţi beneficiază de despăgubirile rezultate din şase hotărâri judecătoreşti executorii, se precizează în proiectul de act normativ, informează Agerpres.

Citeşte şi Ce se întâmplă cu păgubiţii care au avut carnete CEC pentru Dacie

‘Valoarea totală a despăgubirii este calculată de către CEC Bank SA, prin indexarea, de la data depunerii şi până la data de 31 iulie 2007, a sumelor existente, cu indicii preţurilor de consum comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică, din care de deduce dobânda legală bonificată de CEC Bank SA pe perioada în care a fost acordată’, se menţionează în documentul citat.

În cazul deponenţilor BRD, despăgubirile vor fi acordate clienţilor care şi-au transferat depozitele pentru maşini de la CEC la banca respectivă după 22 decembrie 1989, suma alocată în acest sens de stat fiind de 100 de milioane de lei. Sumele cuvenite foştilor deponenţi se vor calcula prin indexarea sumelor transferate cu indicii preţurilor de consum comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică, după eliminarea dobânzilor încasate de la CEC anterior transferului. Din suma rezultată se va scădea dobânda legală acordată de BRD pe durata depozitului, se menţionează în proiectul de act normativ.

Citeşte şi Aţi avut carnete CEC pentru DACIA? Cum vă recuperaţi banii. Anunţul din Monitorul Oficial

‘Din calculul valorii totale a despăgubirii pentru deponenţii care şi-au transferat depozitele de la CEC SA la BRD SA, vor fi eliminaţi deponenţii care au încasat despăgubirea urmare executărilor silite asupra conturilor statului sau prin plată voluntară şi sunt excluse depunerile de sume efectuate la BRD Groupe Société Générale SA, ulterior datei transferului depozitelor de la CEC SA la BRD SA’, se mai arată în documentul citat.

Persoanele care pretind despăgubirile vor fi obligate ca, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului act normativ, să se prezinte la cea mai apropiată unitate BRD Groupe Société Générale cu documente doveditoare în original ale sumei depuse la CEC în vederea calculării sumelor cuvenite. În plus, solicitantul trebuie să depună la BRD un act de identitate valabil, acte de stare civilă, procură specială autentificată pentru a face dovada mandatului, certificat de moştenitor şi alte documente legale, după caz, precum şi declaraţie pe proprie răspundere autentificată notarial că nu a încasat despăgubirea.

De asemenea, deponentul trebuie să depună la Ministerului Finanţelor Publice o copie legalizată de instanţa judecătorească emitentă după hotărârea judecătorească executorie însoţită de o cerere pentru despăgubirea în baza acesteia.

‘În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 156/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.232/2008, întreaga responsabilitate pentru realitatea şi corectitudinea sumelor reprezentând valoarea despăgubirilor, precum şi pentru ducerea la îndeplinire a acţiunii de despăgubire efectivă a persoanelor fizice beneficiare ale acestora, revine fostei Case de Economii şi Consemnaţiuni CEC – S.A. actualmente CEC Bank SA, respectiv fostei Bănci Române pentru Dezvoltare BRD – SA actualmente BRD Groupe Societe Generale SA’, se subliniază în proiectul de Hotărâre.

Sumele necesare despăgubirilor vor fi asigurate de Ministerul Finanţelor Publice prin emisiuni de titluri de stat, pe numele CEC BANK SA, în valoare de 222.231,94 lei, pe numele BRD Groupe Societe Generale SA, în valoare de 100 de milioane de lei.

Data emisiunilor titlurilor de stat va fi 04 august 2014 iar data scadentă, 3 septembrie 2014. Pentru emisiunile de titluri de stat care se vor efectua ulterior, în limita plafonului stabilit, datele de emisiune şi scadenţă se vor menţiona în Prospectele de emisiune a titlurilor de stat.

‘În prima zi bancară imediat următoare datei scadenţei emisiunii de titluri de stat persoanele fizice care au dreptul la despăgubire, se pot prezenta la ghişeele CEC BANK SA sau BRD Groupe Société Générale SA după caz, în vederea punerii la dispoziţia acestora a sumelor cuvenite’, se mai arată ân proiectul de act normativ.

DailyBusiness
Doi muncitori îngropați de vii la 5 metri sub pământ, într-o localitate din Prahova, după surparea unui mal. Pompierii militari intervin de urgență
Spynews
O tânără din Bacău, găsită decedată, lângă o șină de cale ferată. Ar fi fost ucisă aseară. Autorul este în continuare căutat
Fanatik.ro
Câți bani face Anca Alexandrescu din afaceri. Averea, datoriile și firmele cadidatei suveraniste la alegerile pentru Primăria Capitalei
Capital.ro
Doliu pe scena teatrului. A murit actrița care a făcut istorie. A fost o legendă, un nume de referință
Playtech.ro
La ce vârstă ies la pensie cadrele militare: câţi ani trebuie să fi muncit pentru stat
Adevarul
Un inginer a explicat care este temperatura ideală pentru a încălzi locuința și a reduce facturile cu 15%
wowbiz.ro
Mama fetiței de 2 ani care a murit la stomatolog, gest sfâșietor după ce nu a putut participa la înmormântare. Durere de nesuportat pentru cei doi părinți
Economica.net
Noi taxe! Cât vom plăti în plus şi pentru ce
kanald.ro
Ea este Violeta, tânăra cu chip de înger care a murit la doar 20 de ani într-un mod GROAZNIC! Mama fetei își strigă acum durerea pentru copilul mult iubit, pe care l-a pierdut când nu s-ar fi așteptat vreodată: „Erai fericită că ți-ai luat permisul. Mi-ai
iamsport.ro
Banciu a distrus ”perla României” după eșecul cu Bosnia: ”Sinistru! Toți vedeau un star, o bijuterie, încercați să vedeți și răul, asta contează”
MediaFlux
Guvernul limitează cumulul pensie-salariu la stat: cât lasută din pensie vor primi angajații de până la 70 de ani
stirilekanald.ro
Anunț de ultim moment pentru români! Breaking news
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume