Crimă într-un spital din Craiova: Un pacient şi-a omorât colegul de salon

Un pacient de 38 de ani de la Clinica I de Psihiatrie a Spitalului de Neuropsihiatrie din Craiova şi-a omorât, în noapte de vineri spre sâmbătă, colegul de salon, în vârstă de 56 de ani, şi a fugit din spital.
Romania TV
22 iul. 2013, 14:06
Crimă într-un spital din Craiova: Un pacient şi-a omorât colegul de salon

Potrivit Agerpres, ambii pacienţii fuseseră internaţi în spital săptămâna trecută – unul miercuri, iar celălalt joi, iar incidentul s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, când agresorul i-a secţionat colegului de cameră venele mari din zona gâtului ceea ce a condus la decesul acestuia. În momentul în care cadrele medicale au intrat noapte în salon pentru a vedea dacă este totul în regulă au constat că unul dintre pacienţi este decedat, iar altul este agitat. Imediat agresorul a fugit din spital pe lângă cadrele medicale, a mers prin Parcul „Nicolae Romanescu” şi a ajuns la domiciliul fratelui său care l-a convins că trebuie să se întoarcă la spital. Poliţiştii l-au întâlnit pe agresor însoţit de fratele său care îl aducea înapoi la clinica de psihiatrie.

Agresorul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru săvârşirea infracţiunii de omor la Penitenciarul Spital Jilava unde urmează să i se facă expertiza psihiatrică pentru a se constata dacă avea sau nu discernământ în momentul comiterii faptei.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
George Pușcaș: „terminat” sau marea lovitură a lui Dinamo în 2027! Superagentul Pastorello: „Tratament greșit”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT