Crimă violentă în penitenciarul din Iaşi, în secţia de maximă securitate

Un deţinut de la penitenciarul din Iaşi a murit după ce a primit un scaun în cap în timpul unei încăierări, într-una din celulele închisorii, informează România TV.
Romania TV
23 ian. 2013, 07:17
Crimă violentă în penitenciarul din Iaşi, în secţia de maximă securitate

Crima a avut loc în secţia de maximă securitate a penitenciarului, într-o celulă în care se aflau opt deţinuţi. Unul dintre ei a pretins altuia taxă de protecţie, iar reacţia celui de-al doilea deţinut a fost promptă: a pus mâna pe un scaun pe care l-a proiect în capul celui care încerca să-l extorcheze.

În timpul conflictului, unul dintre deţinuţi, în vârstă de 38 de ani, care executa o pedeapsă de 20 de ani de închisoare pentru omor calificat, a fost lovit în cap cu un scaun, iar un alt bărbat, în vârstă de 31 de ani, condamnat la patru ani şi şase luni pentru furt calificat, a fost tăiat cu un obiect ascuţit de ceilalţi doi colegi de celulă, ambii condamnaţi la câte 20 de ani pentru tentativă de omor deosebit de grav, a precizat comisarul şef principal de penitenciare Marius Vulpe într-un comunicat de presă.

Când gardienii au intervenit, au găsit victima în stare gravă. Au fost chemaţi cei de la SMURD, dar nu a mai putut fi salvat. Deţinutul executa o pedeapsă de 20 de ani pentru omor deosebit de grav.

Un alt deţinut a fost transportat la spital deoarece a fost înjunghiat cu un obiect ascuţit. În paralel cu cercetările poliţiei, conducerea închisorii a declanşat o anchetă internă.

Conflictul spontan ar fi izbucnit pe fondul unor neînţelegeri mai vechi.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Codruța Filip și Valentin Sanfira au divorțat! Cântăreața a confirmat despărțirea
Fanatik.ro
Cine e Alin Alexuc Ciurariu, colegul lui Gabi Torje de la Asia Express. A participat la 4 ediții ale Jocurilor Olimpice
Capital.ro
Bancnotele care trebuie predate imediat. Românii care folosesc numerar nu au drept să facă plăți cu ele
Playtech.ro
Ajutoarele pentru pensionari vor întârzia în aprilie. Când ar putea primi bătrânii banii de la stat
Adevarul
Noua găselniţă a turiștilor români în Grecia îi pune în dificultate pe proprietarii de taverne. Unde mănâncă în vacanţe
wowbiz.ro
Imaginile care fac înconjurul internetului. Cum au fost filmați Valentin Sanfira și Codruța Filip înainte de anunțul divorțului. Cu ochii în lacrimi, vizibil afectați: nimic nu prevestea separarea
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Stare de urgență în Republica Moldova! Decizia vine în urma atacurilor militare lansate de Rusia
iamsport.ro
”Valentin Ceaușescu mi-a spus”. Cum a fost exclus de la națională legendarul fotbalist român
MediaFlux
Pensii aprilie 2026. Ministrul Muncii anunță ce se întâmplă cu ajutoarele pentru pensionari
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj