Crin Antonescu: Mă voi implica activ în campania pentru referendum VIDEO

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, la Palatul Cotroceni, că intenţionează să se implice activ în campania pentru referendumul din 29 iulie, în sensul în care va face tot posibilul să convingă lumea să iasă la vot. Antonescu a mai vorbit, printre altele, şi despre raportul pe Justiţie al Comisiei Europene.
Romania TV
18 iul. 2012, 13:13
Crin Antonescu: Mă voi implica activ în campania pentru referendum VIDEO

„Vreau să anunţ fără echivoc că în zilele care au mai rămas până la referendum mă voi implica direct şi la vedere în campanie. Voi face cu toate mijloacele mele apel la participarea cetăţenilor la referendum, la desluşirea interesului pe care acest referendum îl prezintă pentru fiecare cetăţean al ţării. Toţi au dreptul de a veni sau nu la referendum, dar oamenii trebuie să ştie în ce măsură soarta lor se leagă de acest referendum”, a spus Crin Antonescu în declaraţia făcută miercuri la Palatul Cotroceni.

RTV.NET vă prezintă cele mai importante declaraţii ale preşedintelui interimar Crin Antonescu.

– Câteva cuvinte despre raportul Uniunii Europene. Pe fond, dincolo de ceea ce deja reprezentanţii Guvernului, primul ministru şi ministrul Justiţiei, dincolo de ce oameni politici, comentatori, analişti, au spus despre conţinutul acestui raport, nu aş mai adăuga decât consideraţii de ordin general. Prima este că în acest raport Comisia Europeană reafirmă în mod explicit valori şi principii cu care suntem cu toţii categoric de acord. Este în deplină concordanţă cu ceea ce credem noi toţi aici în România, să reafirmăm principiul deplinei independenţe a justiţiei de factorul politic, respectarea hotărârilor CC, respectarea regulilor fundamentale ale democraţiei şi statului de drept. Pe de altă parte, există o serie de evaluări legate de situaţia politică din România şi în această zonă îmi păstrez evaluările, aprecierile, rezervele în unele privinţe, pe care le-am formulat când am discutat despre draftul acestui raport.

– Important şi îmbucurător este că se reintră în normalitate, că se fac paşi pe calea comunicării şi a înţelegerii şi din partea Comisiei Europene a ceea ce se întâmplă sau nu în România şi a înţelegerii de către Guvernul României a criteriilor UE şi Comisiei Europene.

– Apreciez efortul preşedintelui CE de a relua această comunicare normală şi pe cel al primului ministru al României de a da consistenţă acestui dialog esenţial.

România nu este şi nu va fi izolată. Cu aceste mecanisme de monitorizare, România va fi o ţară din ce în ce mai europeană, mai conectată la standardele, exigenţele şi mecanismele europene. România nu are doar această temă despre care s-a discutat mult în ultimii cinci ani, mecanismul de comunicare şi verificare. România are o temă mai mare, care are nevoie de soluţii cât mai curând, anume de a face mai puţină figuraţie în UE şi structurile ei. Va trebui cât mai repede posibil să pregătim şi să trimitem o armată de oameni competenţi, de experţi autentici, care să pregătească în România formule şi politici pe care să încerce să le implementeze în instituţiile europene. Şi asta e problema României, nu doar de a trece din când în când examene de bună purtare.

– În al doilea rând aş vrea să remarc încă o dată ceva ce s-a observat şi se discută mai puţin pe scena publică dominată de bătălia pentru referendum şi pentru Europa, şi anume că avem un Guvern care încearcă să facă nişte lucruri şi în sprijinul căruia, ca preşedinte interimar, mă pronunţ categoric şi îi chem şi pe cei care au bune intenţii. Guvernul are problemele de natură economică, problemele care ţin de echilibrul social devastat de guvernările anterioare şi pe cea a gestionării banului public, a destructurării reţelelor care funcţionează pe spatele banului public.

În nici 2 luni şi jumătate, guvernul Victor Ponta a pornit acţiuni hotărâte şi necesare şi trebuie sprijinit. În domeniul economic, măsurile luate sunt foarte importante şi sper că vor fi însoţite de altele care să oxigeneze mediul de afaceri românesc şi să scoată din sufocare bugetul, echilibrul social al României şi prosperitatea cetăţenilor.

 – Acest Guvern pare şi sper să fie primul care are curajul să atace reţele foarte puternice ale reţelei de corupţie din România. A făcut paşi în acest sens, de a începe cu adevărat lupta cu aşa numiţii băieţi deştepţi, şi pregăteşte câte un audit pe fiecare minister pentru a arăta nu neapărat că vinovaţi de sărăcia României sunt mult mai mulţi decât cei despre care discutăm.

– Odată încheiată această criză de comunicare în plan internaţional şi intern vreau să anunţ fără echivoc că în zilele care au mai rămas în campania pentru acest referendum mă voi implica direct şi la vedere în această campanie. Voi face cu toate mijloacele mele apel la participarea cetăţenilor la referendum, la desluşirea interesului pe care acest referendum îl prezintă pentru fiecare cetăţean al ţării. Toţi au dreptul de a veni sau nu la referendum, dar oamenii trebuie să ştie în ce măsură soarta lor se leagă de acest referendum. Indiferent cât de mult o să placă sau nu acest lucru actorilor politici, de comentariile care se vor face, anunţ deschis intenţia mea de a participa intens la campania pentru referendum.

– Pentru toate acele părţi bune, pentru toate acele succese pe care raportul le consacră şi le apreciază ca atare îi felicit pe toţi profesioniştii, pe toţi magistraţii din sistemul judiciar care au făcut posibile aceste progrese. Ei au o muncă de maximă importanţă şi dificultate. Şi tuturor celor care au luat decizii fără a ţine cont de influenţe politice, tuturor le adresez mulţumiri. România trebuie să meargă în această privinţă pe aceleaşi principii pe care le-am angajat toţi. Am putea, sigur, să găsim şi motive de nemulţumire care nu sunt în raport, de exemplu să nu mai avem în curând un preşedinte al României care afirmă public că are informaţii despre dosare, că le cunoaşte şi că ştie cum ar trebui soluţionate. Dacă şi Comisia este de acord că anumite numiri ar trebui să fie mai transparente, să existe o mai mare informare în legătură cu cine sunt aceşti oameni, ar fi foarte bine. Nu am avut aşa ceva când doamna Kovesi sau domnul Morar au fost numiţi. Dar când vor avea loc alte numiri, dacă va avea loc o asemenea informare, ar fi un lucru de salutat.

– Nu ştiu exact forma în care s-au finalizat amendamentele. Înţeleg că una este cu intervalul clar 7-23, una cu abilitarea Guvernului. Cred că este acelaşi lucru, pentru că din câte am auzit, şi Guvernul, primul ministru, se gândea tot la intervalul 7-23. Cred că este o formulă normală, dă şansa cât mai multor cetăţeni să participe la vot.

– Înţeleg că şi Comisia de Apărare din Senat a deschis o procedură de analizare a acestei situaţii. Dacă se va impune convocarea CSAT, se va convoca.

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Bianca Censori, soția rapperului Kanye West, o altă apariție șocantă! Bruneta, aproape dezbrăcată, la o sesiune de shopping
Fanatik.ro
Bombă! Dan Şucu, candidat la Primăria Capitalei!? Dezvăluire şoc a lui Dumitru Dragomir
Capital.ro
Călin Georgescu, demascat. Mihai Tatulici a aflat ce e în spatele fațadei: Milioane de tembeli abia așteaptă să se îndrăgostească!
Playtech.ro
Grupa I de muncă: cum pierzi anii de vechime dacă nu ai aceste documente
Adevarul
România putea fi printre primele cele mai influente 15 țări din lume. Cum am ratat o șansă uriașă: „A fost opțiunea statului român”
wowbiz.ro
Moartea unei românce, surprinsă pe camerele de supraveghere! Ana era îngrijitoare în Italia și a avut un sfârșit tragic. Ce s-a întâmplat cu ea, cutremurător
Economica.net
Noi reguli pentru români - Cum vom folosi telefoanele, tabletele și laptopurile
Prosport.ro
Imaginile cu legendara femeie din ring, considerate „prea hot pentru internet”
kanald.ro
S-a aflat cine este cea de-a treia victimă a exploziei din Rahova! Ea și soțul ei dețineau un apartament la etajul 6 al clădirii
Cancan.ro
Crimă în Dolj: un bărbat de 45 de ani și-a ucis soția de 39 de ani. Cui i-a spus planul macabru, înainte de tragedie
iamsport.ro
Uluitor! Fosta vedetă a naționalei a mâncat doar mere și a băut lapte și a rămas șocat de ceea ce s-a întâmplat cu corpul său: 'Nu exagerez cu nimic'
MediaFlux
Se decide soarta salariilor în România! Cât ar putea ajunge veniturile lunare în 2026
stirilekanald.ro
Vacanță de 19 zile pentru elevii din România! Important de știut
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi