Cristian Cioacă rămâne în arest, a decis Tribunalul Argeş

Tribunalul Argeş a respins, luni, cererea de eliberare din arest înaintată de avocaţii fostului poliţist Cristian Cioacă, acuzat de uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu.
Romania TV
10 iun. 2013, 11:09
Cristian Cioacă rămâne în arest, a decis Tribunalul Argeş

Cristian Cioacă, acuzat de uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu, rămâne în arest, a decis, luni, Tribunalul Argeş, care a rejudecat cauza.

Judecătorul de serviciu, dar şi ceilalţi magistraţi au refuzat să judece cauza, iar în aceste condiţii s-a tras la sorţi, fiind desemnat un judecător, altul decât cel care a dispus în 28 mai ca fostul poliţist să rămână în arest.

Magistratul Tribunalului Argeş a respins cererea avocaţilor lui Cioacă de punere în libertate şi a dispus menţinerea stării de arest a acestuia. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs de către apărătorii lui Cristian Cioacă la Curtea de Apel Piteşti.

În faţa instanţei, Cristian Cioacă a declarat că nu a săvârşit nicio faptă penală în toată existenţa sa şi a calificat acuzaţiile ce-i sunt aduse drept „o aberaţie juridică”.

„Procurorii care au instrumentat cazul prin intermediul mass-media au încercat să inducă în spaţiul public ideea vinovăţiei mele”, a precizat Cristian Cioacă.

Avocata Crina Radu, care îi reprezintă pe fratele şi mama Elodiei Ghinescu, a solicitat să ia cuvântul, dar judecătorul de şedinţă a respins cererea, invocând că legea nu permite ca apăratoarea să poata interveni pe menţinerea arestării preventive.

Procurorul de şedinţă a susţinut, la rândul său, că menţinerea arestării preventive se impune deoarece Cristian Cioacă reprezintă pericol public, fapta de care este acuzat fiind una foarte gravă.

La plecarea de la Tribunal, Cristian Cioacă s-a dezechilibrat în momentul în care a vrut să urce în duba Poliţiei, fiind în pericol să cadă din maşină, dar a fost prins şi tras de către unul dintre gardienii Penitenciarului Colibaşi aflat în autovehicul.

Tribunalul Argeş a dispus, în 28 mai, menţinerea măsurii arestării preventive în cazul lui Cristian Cioacă, iar decizia a fost atacată de avocaţii fostului poliţist la Curtea de Apel Piteşti, care în 31 mai a decis să trimită cauza spre rejudecare la Tribunalul Argeş.

Cristian Cioacă se află în arest preventiv din data de 5 decembrie 2012 şi este încarcerat la Penitenciarul Colibaşi, unde a fost transferat pe 30 ianuarie. Inculpatul a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru omor calificat şi profanare de morminte, el fiind acuzat că şi-a ucis soţia, avocata Elodia Ghinescu, în august 2007.

Următorul termen pe fond în dosarul în care Cristian Cioacă este acuzat de uciderea soţiei sale a fost stabilit pentru data de 25 iunie.

 

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
Ianis Stoica, „foarte supărat” după mesajul primit de la FRF: „Nu ești convocat de data aceasta”. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri fixe la electricitate pentru următorii ani. Ce trebuie să știe consumatorii înainte de alegere oferta
Playtech.ro
Alocația de stat nu se oprește automat la 18 ani. Cine poate primi banii în continuare și ce acte sunt necesare
Adevarul
„Rusia ne caută punctele slabe“. Moscova ar putea folosi împotriva Marii Britanii propria sa tactică de război, avertizează șeful Marinei Regale
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Maria, o creatoare de conținut de 22 de ani, s-a stins din viață în mod fulgerător. Ce videoclip postase cu doar câteva zile înainte
iamsport.ro
Bombă! Adrian Ilie vrea să susțină financiar o echipă de tradiție: 'Am avut deja discuții cu oameni de afară'
MediaFlux
Femeia din spatele lui Siegfried Mureșan. Cu ce se ocupă soția lui, Cătălina Manea Foto
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte