CRITICI LA CNA. Narcisa Iorga: În campania electorală, Guvernul ne taie degetele

Răsvan Popescu, preşedintele CNA, a declarat, marţi, că Ordonanţa adoptată de Guvern pentru modificarea Legii audiovizualului ţine cont de unele observaţii făcute de CNA, existând însă şi aspecte asupra cărora se mai poate reflecta atunci când Ordonanţa va fi dezbătută în Parlament. În schimb, alţi membri CNA au criticat dur decizia Executivului de a amenda legea.
Romania TV
27 nov. 2012, 14:57
CRITICI LA CNA. Narcisa Iorga: În campania electorală, Guvernul ne taie degetele

Răsvan Popescu a spus că, pentru moment, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) nu a primit documentul final de la Guvern, precizând că vorbeşte sub rezerva a ceea ce ştie până în prezent.

Ordonanţa a fost adoptată într-o formă modificată faţă de cea care a circulat iniţial. Vă reamintesc că CNA a trimis încă de acum câteva săptămâni observaţiile sale şi constat că multe dintre ele au fost şi însuşite. Consiliul nu mai poate fi demis prin respingerea raportului anual de activitate în Parlament, instituţia este şi rămâne în continuare stabilă pe durata mandatului de şase ani, iar în desemnarea viitorilor membri (ai CNA, n.r.) va conta de aici înainte şi experienţa profesională. Este prevăzută obligaţia de a avea minim cinci ani de experienţă în audiovizual. De asemenea, au fost însuşite observaţiile CNA privind spoturile din timpul transmisiilor sportive care nu pot ieşi din limita celor 12 minute pe oră de publicitate, limită stabilită de Directiva Serviciilor Media Audiovizuale. De asemenea, se asigură condiţii tehnice egale pe cablu pentru toate posturile din «must carry». Cred că sunt şi aspecte asupra cărora se mai poate reflecta, se pot aduce eventual amendamente în momentul dezbaterii Ordonanţei în Parlament, probabil în luna ianuarie sau februarie. Unul dintre acestea este cel privind suspendarea de drept a sancţiunilor CNA ce vor fi atacate în viitor în justiţie până la o sentinţă definitivă”, a spus Răsvan Popescu, citat de mediafax.

Alţi membri ai CNA au avut o altă părere faţă de decizia de modificare a Legii audiovizualului, luată marţi de Guvern.

Gelu Trandafir, membru al CNA, a spus că Guvernul a adoptat această Ordonanţă fără a fi cerut punctul de vedere al CNA şi fără a trimite la CNA proiectul de OUG, înainte de a-l adopta, pentru a putea fi analizat în dezbatere publică.

„Unele dintre observaţiile noastre se regăsesc în proiect”, a spus Răsvan Popescu, preşedintele CNA. El a făcut referire la faptul că, în urmă cu câteva săptămâni, Consiliul a trimis Guvernului un punct de vedere cu privire la un proiect de Ordonanţă de Urgenţă de modificare a Legii audiovizualului, care a apărut în presă.

Mie mi se pare definitoriu. Practic, instituţia vizată (CNA, n.r.) nu este deloc consultată oficial. Noi le-am trimis oficial un punct de vedere comentând ce a apărut în presă„, a spus Gelu Trandafir.

„În campanie electorală Guvernul ne taie degetele, ca să nu cumva să deranjăm prea tare„, a spus şi Narcisa Iorga, membru al CNA. Ea a spus că, după publicarea Ordonanţei în Monitorul Oficial, membrii CNA vor veni degeaba la şedinţele Consiliului.

O părere similară a avut şi Valentin-Alexandru Jucan, un alt membru al CNA. „Care este sensul să se mai întâlnească CNA? Nu se aplică nimic. Noi, CNA, discutăm, dar de aplicat nu se mai aplică. Tot ce vom face – şi ceea ce vom face nu va mai avea efect – facem pe bani publici„, a spus Jucan.

Guvernul a modificat legislaţia audiovizualului stabilind, printre altele, prin ordonanţă de urgenţă, ca preţurile oferite de intermediari, respectiv agenţiile de publicitate, clienţilor care doresc spaţii publicitare să fie confirmate în mod obligatoriu şi în prealabil cu radiodifuzorii.

Sumele aferente vor fi plătite direct de către beneficiarul publicităţii către radiodifuzor, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu.

El a arătat că ordonanţa vizează „combaterea corupţiei şi a sistemelor subterane” de achiziţionare a spaţiului media prin practici netransparente şi anticoncurenţiale.

Zaharescu a adăugat că a doua categorie de schimbări vizează protecţia interesului consumatorilor prin instituirea unor reglementări clare şi obiective privind accesul la programele de televiziune în condiţii de calitate.

„În acest sens, ordonanţa menţionează stoparea practicii furnizorilor de servicii de a efectua modificări în mod unilateral în grilele de programe fără a informa în timp consumatorii. Ordonanţa stabileşte ca serviciile de programe să fie ordonate în grilele distribuitorilor în funcţie de cota de audienţă, măsurată şi certificată de un organism independent”, a spus Zaharescu.

Potrivit sursei citate, ordonanţa transpune în legislaţia naţională dispoziţii ale reglementărilor europene privind procedura transparentă de determinare a posturilor de televiziune ce fac parte din categoria „must carry”. Astfel, distribuitorii de servicii sunt obligaţi să asigure aceeaşi calitate a semnalului, retransmis prin reţeaua lor pentru toate serviciile de programe.

Alte schimbări vizează modificarea criteriilor de stabilire a serviciilor de programe cu pondere semnificativă în formarea opiniei publice, acestea fiind programele de ştiri, analiză şi dezbateri politice sau economice.

Totodată, a arătat oficialul guvernamental, se modifică Legea audiovizualului în sensul că introducerea în instanţa judecătorească a contestaţiei privind deciziile de sancţionare emise de CNA suspendă efectele acestor decizii.

Ordonanţa stabileşte, de asemenea, cerinţele pentru dobândirea calităţii de membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, similar celor reglementate pentru toate celelalte autorităţi de reglementare şi supraveghere din România.

Astfel, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ o serie de condiţii: să fie cetăţeni români cu domiciliul în România, să dispună de reputaţie, cunoştinţe teoretice şi experienţă profesională „adecvată naturii, extinderii şi complexităţii activităţii CNA” şi cu o vechime de cel puţin 5 ani în domeniul audiovizualului, să nu fie soţi, rude ori afini până la gradul al III-lea, inclusiv cu preşedintele României, preşedinţii Camerelor Parlamentului sau membrii Guvernului, să nu aibă cazier fiscal sau judiciar.

„Persoanele numite, potrivit legii, de către Parlament în funcţia de membru al CNA îşi păstrează această calitate, condiţiile de numire şi începerea mandatului rămânând supuse reglementărilor în materie în vigoare la data numirii”, a spus Zaharescu.

Întrebat de jurnalişti de ce proiectul de ordonanţă de urgenţă nu a fost dezbătut public înainte să fie aprobat de Guvern, purtătorul de cuvânt a declarat că nu are un răspuns în acest sens.

Întrebat, de asemenea, dacă ordonanţa prevede şi sancţiuni, oficialul guvernamental a răspuns negativ, spunând că, probabil, în Legea audiovizualului sunt prevăzute şi astfel de sancţiuni.

DailyBusiness
Litoralul pentru toţi 2025. Ce prețuri sunt la cazări și care sunt stațiunile în care pot pleca românii
Spynews
În ciuda imaginilor fierbinți cu ei doi, Bogdan Mocanu se dezice de Iasmina: „Eu sunt un băiat serios”
Bzi.ro
Dezvăluiri emoționante făcute de Andra Măruță: ”M-a luat panica, i-am transmis că sunt însărcinată!”
Fanatik.ro
Cum arată, de fapt, buletinul de vot la alegerile prezidențiale 2025, turul 1. Află totul despre votare
Capital.ro
Taxa care se majorează de la 1 iunie. Cei care stau la curte achită obligatoriu în fiecare lună
Playtech.ro
Probleme pentru pensionarii din România. Ce se întâmplă cu pensiile, amânări pentru sute de mii de oameni
DailyBusiness
Prognoza meteo 1-6 mai. Temperaturile urcă spre 30°C, urmate de un val de furtuni și răcire brutală!
Adevarul
Sondaj comandat de Nicușor Dan înaintea primului tur. Luptă strânsă între candidați pentru locul doi
wowbiz.ro
Măriuca, fetița luată în plasament de Luminița Anghel, ar fi devenit mamă la 17 ani! David Pușcaș a rămas șocat când a aflat: „Eu nu pot să cred! Ultima dată când am văzut-o era un copil”
Spynews
Andreea Bălan a răbufnit după discursul lui Claudiu Bleonț la adresa fiicei lui de la Premiile Gopo: „Vă dați seama ce face în privat cu familia sa”
Spynews
Imagini rare cu Laura Cosoi și Adela Popescu. Cum arătau cele două în urmă cu 15 ani / FOTO
Evz.ro
O nouă nebunie pe TikTok. Ferește-ți copiii de așa ceva!
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
De ce a pozat Corina Ungureanu într-o revistă pentru bărbați
kanald.ro
Explozie fatală în Salonic! O femeie a murit în timp ce încerca să planteze o bombă într-un bancomat
Cancan.ro
ULTIMUL SONDAJ, înainte de alegerile prezidențiale Ce răsturnare de situație! Lupta pentru primele locuri este extrem de strânsă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-au tăiat banii. Ordin revoltător venit în România de la Primărie: Pedeapsă colectivă!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Campioana olimpică se iubeşte cu colega ei, mai tânără cu 8 ani: „Suntem un cuplu!”
stirilekanald.ro
Stare de urgență într-un oraș de la Marea Neagră
Meteorologii anunță o lună Mai cum nu a mai fost de mult în România
MediaFlux
Topul celor mai sigure țări în cazul unui conflict global. Unde să ne refugiem în cazul celui de-al Treilea Război Mondial
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Orașul din România unde se trăiește cel mai bine. Este peste Cluj-Napoca sau Brașov și oferă toate condițiile