CRIZA din Ucraina: CINCI manifestanţi au fost ucişi în timpul protestelor opoziţiei de la KIEV VIDEO

Ciocnirile între manifestanţi şi forţele de ordine au reizbucnit marţi la Kiev, în apropiere de clădirea Radei Supreme (parlamentul unicameral), care urmează să examineze o reformă constituţională ce prevede reducerea prerogativele prezidenţiale, informează AFP, potrivit Agerpres. Cinci manifestanţi au fost ucişi în timpul protestelor, prin împuşcare, a declarat Oleg Musii, şeful serviciului medical al opoziţiei.
Romania TV
18 feb. 2014, 10:04
CRIZA din Ucraina: CINCI manifestanţi au fost ucişi în timpul protestelor opoziţiei de la KIEV VIDEO

UPDATE 18:23:  Cinci civili şi-au pierdut viaţa în violenţele de Kiev, potrivit poliţiei. Autorităţile au închis metroul, iar poliţiştii se apropie de Maidan, conform sursei citate.

UPDATE 15:36 După ce au preluat controlul asupra sediului Partidului Regiunilor al preşedintelui Viktor Ianukovici, manifestanţii au fost respinşi de către poliţişti antirevoltă, potrivit Mediafax. Un steag albastru al Partidului Regiunilor a fost incendiat. Ei au fost nevoiţi să se retragă, la apropierea poliţiştilor antirevoltă.

Manifestanţii au spart cu ajutorul unui topor intrarea într-un garaj din curtea imobilului. O maşină a fost incendiată, iar o limuzină blindată a reuşit să părăsească zona violenţelor.

Anterior, un jurnalist AFP anunţase că între 200 şi 300 de manifestanţi au aruncat cu pietre şi coteiluri Molotov în această clădire şi au spart mai multe geamuri. Ei au forţat cu un topor intrarea într-un garaj situat în curtea imobilului.

Poliţia a folosit grenade asurzitoare şi a tras cu gloanţe de cauciuc în manifestanţi, după ce aceştia din urmă au aruncat cu pietre în cordonul de polişti ce înconjoară Parlamentul.

UPDATE Confruntările între manifestanţi şi poliţişti au reizbucnit marţi dimineaţă la Kiev, unde un grup de manifestanţi a ocupat sediul Partidului Regiunilor, al preşedintelui Viktor Ianukovici, după ce au luat cu asalt clădirea, folosind cocktailuri Molotov, informează Agerpres. Manifestanţii au preluat controlul asupra sediului Partidului Regiunilor, care este invadat de fum şi unde sunt semnalate mai multe incendii.

Poliţia a aruncat cu grenade paralizante şi a tras cu gloanţe de cauciuc împotriva manifestanţilor, după ce aceştia din urmă au aruncat cu pietre din caldarâm asupra cordoanelor de poliţie ce înconjoară parlamentul.

După cum au relatat ITAR-TASS şi RIA Novosti, simpatizanţi ai opoziţiei ucrainene au rupt cordoanele scutierilor la intersecţia străzilor Gruşevski şi Cetăţii din centrul Kievului, în încercarea de a-şi face drum spre clădirea Radei Supreme. De fapt, confruntările principale între manifestanţii radicali şi poliţie s-au derulat pe strada Şcelkovicinaia, nu departe de parlament, unde de o parte s-au aruncat petarde, iar de cealaltă s-a făcut uz de grenade lacrimogene.

Unele media de la Kiev evocau anterior un număr de aproximativ 10.000 de activişti care s-au deplasat din Piaţa Independenţei spre parlament. Unii dintre susţinătorii grupărilor radicale, precum „Pravâi Sector” şi „Samoborona”, poartă măşti, scuturi şi bâte, în timp ce o parte dintre manifestanţi s-au strâns în parcul Mariinski, aproape de parlament, precum şi pe străzile învecinate.

În zona guvernamentală au fost mobilizate importante forţe de ordine, transportoare blindate şi două maşini cu tunuri cu apă, care staţionează chiar lângă clădirea guvernului.

Simpatizanţii opoziţiei intenţionează să picheteze parlamentul, cerând revenirea la Constituţia din 2004, care limitează prerogativele preşedintelui în favoarea legislativului.

Puterea şi-a scos şi ea în stradă susţinătorii. Astfel, în jur de 3.000 de partizani ai actualei puteri de la Kiev s-au adunat în faţa Radei Supreme şi cer o soluţionare paşnică a situaţiei din ţară.

Potrivit ITAR-TASS, trei scutieri au fost răniţi în urma ciocnirilor cu manifestanţii în faţa Radei Supreme. În strada Gruşevski, scena unor confruntări violente în luna ianuarie, protestatarii au incendiat din nou anvelope.

Citeşte şi: CRIZA din UCRAINA: Protest inedit la Kiev, unde un VAS DE WC a înlocuit STATUIA lui LENIN

Calmul este absent şi în interiorul legislativului ucrainean, unde prezidiul şi tribuna au fost blocate de circa 40 de parlamentari ai opoziţiei constituită din partidele Batkivşcina (Patria), Svoboda (Libertatea) şi Udar (Lovitura).

Arseni Iaţeniuk, unul din liderii Batkivşcina, formaţiunea fostului premier Iulia Timoşenko, în prezent încarcerată, a explicat că dispozitivul tehnic al legislativului ‘refuză să înregistreze proiectele de lege elaborate de opoziţie’.

Reprezentantul permanent al preşedintelui Viktor Ianukovici în parlament, Iuri Miroşnicenko, a declarat presei că rezoluţia opoziţiei privind revenirea la Constituţia din 2004 nu a fost înregistrată în Rada Supremă din motiv că aceasta ar încălca legea fundamentală. ‘O decizie nu poate fi înregistrată dacă ea încalcă Constituţia şi regulamentul, iar hotărârea propusă de opoziţie, conform experţilor juridici din Radă, tocmai asta face’, a spus el.

În fine, Partidul Regiunilor (de guvernământ) s-a declarat dispus la compromis pentru a debloca activitatea parlamentului, pe fondul crizei politice acute, a declarat deputatul Vladimir Oleinik. ‘Suntem dispuşi la compromis. Trebuie să oferim opoziţiei un mod constituţional de rezolvare a problemei, adică crearea unei comisii provizorii, fără de care este imposibilă modificarea Constituţiei’, a spus Oleinik, în timp ce opoziţia reclamă schimbarea de urgenţă a legii fundamentale.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Șoc în lumea mondenă! Mădălina Apostol a murit! S-a întâmplat azi noapte la 2:00
Fanatik.ro
Analiza lui Sorin Cârțu după primul meci al Craiovei fără gol primit în deplasare. Unde a câștigat Universitatea meciul cu Corvinul
Capital.ro
Amendă de până la 1.081 de lei și 3 puncte de penalizare pentru șoferi. Noua regulă pentru parcare pregătită în Codul Rutier
Playtech.ro
Vremea se schimbă din nou în România. După ploi și vijelii, temperaturile urcă până la 30 de grade
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
wowbiz.ro
Monica Gabor, adevărul dureros despre moartea Mădălinei Apostol! A dezvăluit ce probleme de sănătate avea partenera lui Nick Rădoi: „O bătălie pe care a purtat-o în secret”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Haos pe Autostrada A4, după ce un TIR încărcat cu cereale a intrat în parapet! Traficul este blocat spre Portul Constanța
iamsport.ro
Fără dubii! A spus ce echipă va deveni campioana SuperLigii în 2027: ”Se vede”
MediaFlux
Horoscop 14 septembrie 2026. Săptămâna începe cu surprize mari! Unele zodii primesc o veste excelentă, iar altele trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte